Spre Bucureşti!

Într-un an şi jumătate a ajuns şef de resort la Uzina de Vagoane din Turnu-Severin. A lucrat la vehiculele de cale ferată pentru export, Grecia, Cuba, dar şi la cele pentru uz intern. &

Într-un an şi jumătate a ajuns şef de resort la Uzina de Vagoane din Turnu-Severin. A lucrat la vehiculele de cale ferată pentru export, Grecia, Cuba, dar şi la cele pentru uz intern. Întreaga instalaţie de refulare a Uzinei era condusă tot de el. “Tăiam cu aparatul de sudură, explică Nelu Bălăşoiu, aftuiam cu aparatul de sudură electric, trasam. Într-un an şi ceva şeful meu m-a învăţat foarte multe. Cred că a pus ochii pe mine acest om, m-a plăcut. Am avut încă cinci oameni în subordine. La 19 ani şi jumătate asta! Liceul la seral l-am făcut mai tîrziu, de la 19 ani încolo. Un liceu care nu prea exista în regiune, decît la Vînju Mare, biologie-chimie. Nu începusem să cîştig bani din muzică, pentru că atunci, pentru noi, nu era banul principalul factor. Era distracţia şi plăcerea”.

Locul doi. După înfiinţarea judeţelor în ţară a fost selectat de Casa de Cultură de la Turnu-Severin şi trimis la un Festival la Tismana, organizat de judeţul Gorj. “Aşadar, judeţul Mehedinţi era reprezentat de acest individ pe care îl vedeţi şi vă vorbeşte acum. Acolo am întîlnit Orchestra fostului Taraf al Gorjului. Doar se înfiinţase de cîteva luni şi purta numele Ansamblul Doina Gorjului. La conducerea ei se afla marele dirijor Gelu Barabancea, care mi-a fost ca un părinte. A insistat enorm pe lîngă mine. Din repetiţii, a început să-mi propună să rămîn la Doina Gorjului. Eu, ca prostul, am întrebat: «Ce salariu îmi daţi?». Zice: «Mă, băiatule, păi tu dacă vrei să ajungi artist întîi intrebi de salariu?»... şi m-am răsculat: «Păi, da, dar eu cîştig aproape 3.000 de lei pe lună». La care el îmi spune: «Măi puiule, aici salariul de bază la un nou angajat este de 950 de lei». Cînd am auzit am ripostat: «Aoleu, mai lăsaţi-mă maistre în pace! Păi ce, eu mor de foame pe aici prin Tîrgu-Jiu?». Dînsul m-a lăsat în pace şi a doua zi m-a mai întrebat o dată. Iar am refuzat. A treia zi m-a întrebat doamna, soţia dumnealui, care prezenta şi programul la Ansamblul Doina Gorjului şi pînă la urmă m-au convins. După ce am luat şi premiul II pe ţară. Că erau din toate judeţele cîte unu sau doi reprezentanţi. Şi am luat locul doi. Cu două cîntece făcute de mine, care nu erau cunoscute: «Uitaşi, mîndro, dragostea» şi «Vino Leana mea, vino draga mea». Dacă vă întrebaţi, să ştiţi că mă lăsau să cînt de Leana. Activiştii parcă erau mai buni la suflet. Apoi s-au înrăit. Nu cred eu că Ceauşescu spunea: «Cîntă pe Leana mea, nu se poate!»“, povesteşte interpretul.

Numele şi fiinţa. A rămas la Tîrgu-Jiu într-un apartament cu patru camere, alături de alţi doi colegi. Sufrageria au transformat-o în sală de mese şi au trăit acolo un an şi jumătate. “După aceea – oftează Nelu Bălăşoiu – un individ care era preşedintele Consiliului Judeţean de la Cultură a zis: «Mă, nu-i mai ţine pe ăştia mă, fără firme şi fără nimic. Aduc eu de la Bucureşti, şi aduc cîntăreţi mari. Ce dacă ştiu să cînte. Las’ că măcar cu ăia fac bani!». Şi ne-au dat pe toţi afară, eram nouă solişti. Atunci am plecat! Am mers la Craiova, la studioul de imprimări, am făcut două imprimări şi apoi am luat calea Bucureştiului. La Craiova singur m-am dus, nimeni nu m-a ajutat! Am bătut la poartă şi m-au acceptat. «Vino încoace, măi copile!», aşa mi-au zis. M-au pus la o probă şi am făcut trei piese într-o oră cu Orchestra adusă din Craiova, foarte bună de altfel. Piesele nu mai ştiu cum se numeau. Una era «De mic mi-a plăcut să cînt», asta ţin minte. Şi cred că aparţinea lui Zavaidoc. Melodia, pentru că textul era al meu. Uite aşa m-am pomenit că m-au rechemat la Ansamblul Doina Gorjului. De fapt, maestrul Barabancea a zis că a pierdut o «mică» valoare: numele meu şi fiinţa mea. M-am dus, am mai stat o jumătate de an şi am plecat în Bucureşti ca liber profesionist cu doamna Maria Cornescu. Dînsa s-a angajat, m-am angajat şi eu tot la Rapsodia Română şi iacă, azi sînt un om bătrîn. Atunci eram tînăr!”.