x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Patricia Kaas Poftiţi la... Kabaret!

Poftiţi la... Kabaret!

de Luminita Ciobanu    |    08 Iun 2009   •   00:00

O voce de marcă a muzicii franceze contemporane, Patricia Kaas a cucerit întreaga lume cu glasul său grav. Cu un timbru uşor gutural, Patricia a fost adesea comparată cu Marlene Dietrich sau cu Edith Piaf.



Şi-a început cariera artistică la vârstă fragedă, după ce părinţii i-au remarcat talentul muzical şi au încurajat-o să cânte. La 13 ani, semnase deja un contract cu "Rumpelkammer", un cabaret german din Sarrebruck. A cântat la cabaret sâmbătă de sâmbătă, până într-o zi când spectacolul s-a încheiat. Destinul său era cu totul altul. Patricia şi-a găsit locul pe alte scene, în faţa unui public numeros şi nerăbdător să o asculte, în nenumărate colţuri ale lumii. Dar cum putea uita Patricia Kaas spectacolele de cabaret? Cel mai recent album al celebrei interprete aduce aminte de locul în care, dintr-o scânteie, în inima Patriciei avea să se aprindă o flacără incandescentă ce poartă în ea muzica. Poate tocmai de aceea solista şi-a numit cel mai recent album: "Kabaret". Pentru promovare a programat 170 de concerte în toată lumea, inclusiv în România. Vă dă întâlnire la Sala Palatului la 14 iunie. Aşadar, poftiţi la... Kabaret!

×
Subiecte în articol: patricia kaas