Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Phoenix – însă eu..." se intitula volumul autobiografic al lui Covaci, titlu ce a stârnit la vremea respectivă multe zâmbete. Şi totuşi, privind retrospectiv, se poate spune că avea dreptate.
Pentru că trebuie să recunoaştem că acela care verifica periodic mitul "renaşterii" Păsării Phoenix a fost Nicu, un individ extrem de încăpăţânat în proiectele sale şi veşnic pus pe contre, total diferit de nonşalanţa şi boema specifice muzicienilor rock. Spre deosebire de ceilalţi, Covaci a ştiut întotdeauna să-şi finalizeze conceptele, indiferent de cât de aberante păreau acestea la prima vedere. Iar fără această îndărătnicie muzica rock de la noi ar fi fost cu mult mai săracă. Şi când spun asta mă refer atât la piese "manifest", de genul "Şi totusi, sunt ca voi", "Canarul", "Nebunul cu ochii închişi" sau "Vremuri", cât şi la suitele rock "Omul 30/80", "Cei ce ne-au dat nume", "Mugur de fluier" sau "Cantafabule", care, dacă ar fi beneficiat de toate elementele scenice gândite de artistul plastic Nicolae Covaci, ar fi reprezentat motive de mândrie pentru orice trupă din lume. Şi chiar dacă ultimele sale încercări de a readuce Phoenix-ul "în faţă" nu s-au soldat cu cele mai bune rezultate, Nicu Covaci rămâne o mare personalitate a muzicii rock din Romania. Dar în ultimul timp, neînţelegerile cu propria echipă au dus la plecarea lui Baniciu, apoi Kappl & Neumann şi nici Ţăndărică nu e "nemuritor". Hai să zicem că Nicu îi înlocuieşte pe toţi, unde ajunge grupul? La Phoenix, însă eu!
