x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Trei veacuri de Stavropoleos

1
Autor: Catalin Pruteanu 16 Noi 2009 - 00:00
Trei veacuri de Stavropoleos Arhiva mănăstirii/
Vezi galeria foto


Mănăstirea Stavropoleos, din centrul vechi al Bucureştiului, este unul dintre cele mai cunoscute monumente istorice ale oraşului. A fost înfiinţată în urmă cu aproape 300 de ani şi, deşi a trecut prin lungi perioade în care a fost lăsată în paragină, toate elementele originale se păstrează până în prezent.



Biserica şi hanul care o înconjura la început au fost ridicate la 1724 de Ioanichie, un arhimandrit grec din Epir, în timpul celei de-a doua domnii în Muntenia a lui Nicolae Mavrocordat. Biserica a primit numele de Stavropoleos după ce, în 1726, Ioanichie a fost numit mitropolit al Stavropolei. "Stilul bisericii este postbrâncovenesc. Hanul care înconjura biserica a dispărut la sfârşitul veacului al XIX-lea. Incinta aceasta, numită lapidarium, a fost ridicată la începutul secolului al XX-lea, iar arhitectura sa e o prelungire stilistică a bisericii", ne povesteşte maica Atanasia, una dintre vieţuitoarele de la Stavropoleos. Incinta adăposteşte lespezi de mormânt, decoraţiuni şi cruci din piatră, provenite de la diverse biserici bucureştene care au dispărut din zona centrului istoric pe măsură ce aici au început, la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea, să fie construite clădiri moderne pentru instituţii precum clădirea Băncii Naţionale şi CEC.

Arhimandritul Ioanichie a murit în 1742 şi, pe parcursul următorului veac, biserica a ajuns într-o stare avansată de degradare, astfel că, în 1841, turla a fost dărâmată după ce autorităţile somaseră de nenumărate ori conducerea mănăstirii în privinţa pericolului ca aceasta să se prăbuşească. Potrivit unui raport din 1888, biserica se afla "într-o ruină aproape completă". În 1904, lucrările de restaurare au început, după mulţi ani de aşteptare, sub conducerea arhitectului Ion Mincu, iar, după patru ani, acesta a prezentat autorităţilor şi planurile pentru construirea clădirii care împrejmuieşte acum biserica. Restaurarea a fost încheiată după primul război mondial.

"Stavropoleos a fost întemeiată de Ioanichie ca mănăstire pentru monahi. Documentele păstrează informaţii despre viaţa monahală, care a dăinuit până la secularizarea averilor mănăstireşti. Apoi, grecii au plecat, mănăstirea s-a închis, iar biserica a ajuns în paragină. În 1940 a fost redeschisă ca biserică de parohie, nu ca mănăstire", spune maica Atanasia. Opt ani mai târziu, în 1948, preotul care a redeschis Stavropoleos a fost arestat. "Biserica a traversat anii comunismului cu o viaţă liturgică foarte restrânsă. În 1991 a venit aici părintele Iustin Marchiş, care a reactivat viaţa comunitară. În jurul lui s-a adunat o comunitate de surori, cu dorinţa de a întemeia o mănăstire. Începând cu 1996, au fost iniţiate lucrări de restaurare pentru toate componentele", afirmă maica Atanasia. Fumul acoperise cu un strat negru şi gros pictura originală în cei optzeci de ani care trecuseră de la ultima restaurare. În 2008, Stavropoleos a redevenit mănăstire, iar, acum, patru maici şi trei surori vieţuiesc aici, stareţă fiind monahia Mihaela Luchian. "Iconostasul era înnegrit de la fumul lumânărilor. A fost desfăcut complet, icoană cu icoană, dus în atelierul de restaurare. Ce dă unicitate monumentului e faptul că toate elementele originale sunt păstrate. Fresca nu e înlocuită, iconostasul nu e înlocuit, dar autorul picturii nu se cunoaşte. Se ştie doar cum îl chema pe stucator, cel care a făcut capitelurile coloanelor, numele lui fiind scris la exterior, deasupra unei ferestre: Iordan Stucatorul", spune maica Atanasia. În prezent, o echipă de specialişti lucrează la restaurarea colecţiei de sculpturi din lapidarium. Biserica, lapidariumul şi colecţia de obiecte vechi bisericeşti a mănăstirii sunt vizitate de numeroşi turişti, români şi străini. De altfel, ne-a relatat maica Atanasia, monumentul este inclus de multe agenţii de turism în traseele organizate de acestea.

Colecţia de artă
La Stavropoleos se mai poate vizita şi colecţia de artă a mănăstirii, unde pot fi admirate icoane, obiecte de cult sau fragmente de frescă provenite de la bisericile care au fost demolate în timpul regimului comunist. Printre cele mai vechi obiecte din această colecţie se numără o cădelniţă dăruită de Ioanichie, ctitorul mănăstirii, la 1734, o icoană a aceluiaşi Ioanichie din 1731, o candelă de la 1788, precum şi o evanghelie cu o inscripţie din 1735.

Comunitatea de maici de la Stavropoleos lucrează la restaurarea icoanelor şi manuscriselor vechi, muncă pe care au învăţat-o de la specialiştii care au muncit, începând cu 1996, la refacerea mănăstirii. Restaurarea nu este singura activitate a celor care trăiesc la Stavropoleos. Se lucrează la editarea de cărţi, de pliante şi coperţi de CD-uri înregistrate de Grupul Stavropoleos, un grup psaltic care cântă muzică bisericească tradiţională, muzică de tradiţie bizantină.

Citeşte mai multe despre:   Postul Craciunului

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de