x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Radu Beligan Arta de a povesti opoziţiile

Arta de a povesti opoziţiile

de Luminita Ciobanu    |    05 Ian 2009   •   00:00

Să vorbeşti despre vasta activitate în teatru a maestrului Radu Beligan nu este deloc uşor.



Radu Beligan s-a născut la 14 decembrie 1918 în comuna Gălbeni, o localitate din apropierea oraşului Roman. S-a îndrăgostit de teatru de mic. A urcat însă pe o scenă profesionistă pentru prima oară în 1937 la "Liedertafel-Alhambra-Regina Maria", unde şi-a făcut debutul în spectacolul "Crimă şi pedeapsă", după Fiodor Mihailovici Dostoievski, în regia lui Mihai Zirra. A fost studentul Luciei Sturdza Bulandra la Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică după ce a studiat Dreptul şi Filosofia.

Iubeşte teatrul de când se ştie. Motivul? "Este arta de a povesti opoziţiile. Teatrul te învaţă să-l cunoşti şi să-l iubeşti pe celălalt." Sunt cuvintele maestrului Radu Beligan, regăsite în volumul "Note de insomniac", un jurnal cu amintiri în care se regăsesc "poveşti" despre mari nume ale scenei româneşti, care i-au fost alături în cei peste 70 de ani de carieră artistică.

ROLURI. A interpretat roluri celebre din operele dramaturgilor Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Mircea Ştefănescu, Victor Ion Popa, Mihail Sebastian, Victor Eftimiu, Aurel Baranga, Alexandru Mirodan, William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Jules Romain, Eugen Ionescu, Jean Anouilh, Friedrich Dürrenmatt, Edward Albee, Peter Shaffer, Patrick Süskind, Neil Simon, Umberto Eco.

După debutul în piesa "Crimă şi pedeapsă", pe scena "Liedertafel-Alhambra-Regina Maria" a mai jucat pe aceeaşi scenă în perioada 1937-1938 în piesele "Zile vesele după război" de Mihail Sadoveanu, în regia lui Victor Ion Popa, "Quadratura cercului" de Valentin Kataiev, regia Victor Ion Popa, respectiv "Tinereţe" de Swarkin, în regia lui Muratov. A jucat apoi la Teatrul "Uranus" (1938-1939), la Teatrul din Sărindar (1939-1940), la Grădina "C.A. Rosetti", la Teatrul "Tudor Muşatescu" (Roxy), la Teatrul Majestic, Teatrul "Maria Filotti" – Sărindar, la Teatrul Municipal, Teatrul Nostru, Teatrul Comedia, Alhambra, Teatrul Tineretului. În 1945 a jucat pentru prima dată la Teatrul Naţional. Un lucru de remarcat ar fi că în 1948-1949 a existat chiar şi Compania Radu Beligan care a pus în scenă spectacolele "Clasa a 8-a B" de Roger Ferdinand, în regia lui Ionel Ţăranu, respectiv "Ruşinea familiei" de Mircea Ştefănescu, după Ronald Harwood, în regia lui Ion Talianu.

DESCHIZĂTOR DE DRUMURI. În 1961 înfiinţează Teatrul de Comedie, fiind directorul acestuia timp de opt ani. Din 1969 până în 1990, Radu Beligan a fost directorul Teatrului Naţional Bucureşti. A jucat, de asemenea, pe scena Teatrului Lucia Sturdza Bulandra, a Teatrului Naţional din Craiova, a Teatrului Evreiesc de Stat sau a Teatrului Odeon. A avut pe rând toate gradele profesorale la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică.

Maestrul Radu Beligan are fără doar şi poate una dintre cele mai prolifice cariere din filmul românesc, atât roluri de comedie, cât şi personaje de dramă. A debutat în cinematografie în 1943, în ecranizarea lui Jean Georgescu după piesa "O noapte furtunoasă" a lui I.L. Caragiale. Au trecut mulţi ani de atunci, iar maestrul Beligan a jucat în numeroase filme celebre. În 1979 a fost ales pe viaţă preşedinte de onoare al Institutului Internaţional de Teatru.

RECUNOAŞTERE
Munca sa de artist a fost încununată cu diverse premii şi distincţii: Premiul Academiei Române – 1997, Premiul Galei UNITER – Trofeul Dionysos, 1995-1996, Premiul Academiei "Le Muse" din Florenţa – 1980, Premiul "14 Juillet 1998" al Ministerului de Externe din Franţa, Trofeul "Eugčne Ionesco" – 1999. Este membru al Academiei "Le Muse" din Florenţa, Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte "George Enescu", semnatar al Apelului Artiştilor pentru Securitate şi Cooperare în Europa (Helsinki, 1985). Radu Beligan este membru de onoare al Academiei Române. Totodată, la 5 aprilie 2005, preşedintele Franţei de atunci, Jacques Chirac, a semnat un decret prin care maestrul Beligan a fost numit în grad de Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare. Nu este însă singura distincţie, fiind decorat şi cu Ordinul Serviciul Credincios "Mare Ofiţer" precum şi cu Ordinul "Drapelul Iugoslav cu steaua de aur şi colan". Acestor distincţii li se adaugă numeroase alte premii.

×
Subiecte în articol: beligan teatrul