x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cu nostalgie

0
Autor: Florin Piersic 05 Ian 2009 - 00:00

Eram elev de liceu. La Cluj. "Microbul" teatrului se instalase destul de tare în mintea şi în sufletul meu.



Făceam figuraţie la Teatru şi la Operă. Nu pentru cei cinci lei pe seară, ci pentru plăcerea de a fi aproape de artiştii pe care-i admiram şi de atmosfera scenei, ce mi se părea mirifică. Mi-aduc aminte, parcă ar fi fost ieri, că spectacolul "D-ale Carnavalului" urma să fie onorat de prezenţa a doi titani ai teatrului românesc, mai precis al Naţionalului bucureştean, Grigore Vasiliu Birlic şi Radu Beligan. Erau invitaţi în reprezentaţie. Într-o oră, casieria teatrului era închisă, deoarece toate biletele se epuizaseră.

DESTIN. În seara cu pricina m-am strecurat în sală cu două ore înainte, ascunzându-mă în "cabinet de toillette", cum ar spune Caragiale. Ţineam cu putere clanţa uşii în sus, să nu încerce cineva să mă găsească acolo. Când publicul a început să intre şi zumzetul glasurilor lor se auzea tot mai puternic, am ieşit, m-am amestecat printre spectatori, aşteptând cu sufletul la gură începutul reprezentaţiei. Şi astăzi, după atâţia zeci de ani, când mă aflu acolo, în sala teatrului clujean, privesc cu nostalgie locul unde am stat în picioare, ascultându-i şi privindu-i pe cei doi inegalabili artişti.

Ce vreau să spun? Ceea ce am declarat de multe ori: nimic în viaţa mea nu a fost întâmplător. Privindu-i, aplaudându-i, puteam oare atunci să-mi imaginez că într-o bună zi voi fi student la IATC din Bucureşti? Că fiind ales prin concurs voi ajunge actor pe prima scenă a ţării? Că cei doi "Monştrii sacri" ai tinereţii mele îmi vor fi parteneri? Că voi fi alături de ei în spectacole şi în filme?

DELEGAT. Aş putea oare uita ziua când Maestrul Radu Beligan l-a adus la Sala "Cassandra" pe Louis Daquin, regizorul de film care-şi alegea distribuţia la filmul ce urma să-i înceapă, prima coproducţie româno-franceză, după nuvela "Ciulinii Bărăganului" scrisă de Panait Istrati? În acea seară, noi, studenţii din anul IV, ne prezentam cu roluri în piesele care însemnau examenul nostru de absolvire. Interpretam rolul lui Peer Gynt al lui Ibsen, în regia lui Dinu Cernescu. Văzut, plăcut şi ales pentru rolul Tănase. Datorită acelei seri, nu numai că am jucat în filmul francezului, ci am fost trimis ca delegat al Cinematografiei române la al IX-lea Festival al filmului de la Cannes. Şi iată că Beliganul tinereţii mele trece de la teatrul de comedie la director al Teatrului Naţional "I.L. Caragiale".

MERITE. Zeci de ani m-a ţinut sub aripa lui. Printre multele texte jucate găsesc o carte de vizită, pe care de atunci o păstrez în portvizitul meu şi care spune aşa: "Dragă Florine, te-am văzut la repetiţia de ieri şi mi-ai plăcut nemaipomenit. Eşti un mare, mare actor. N-am linişte până nu am să-ţi găsesc rolul pe care îl meriţi. Te îmbrăţişez, Radu Beligan – 1979".

Ce vă spuneam la început? Că nimic în viaţa mea agitată în care am încercat să dăruiesc tot ce am avut mai bun, nimic nu a fost şi nu este întâmplător! (Florin Piersic)

ÎŢI MULŢUMESC!
A venit momentul când Maestrul, întorcându-se din multele sale vizite la Paris, mi-a spus: "La Teatrul Marigny al lui Robert Hossein am văzut o piesă, «Montagnes Russes», în rolul principal avându-l pe Alain Delon. El debutează în teatru exact la vârsta pe care o ai tu, Florin… Eram lângă partenera, colega şi prietena noastră, actriţa Valeria Gagealov. I-am spus că asta ar fi o piesă pentru tine. Ea mi-a răspuns că la asta s-a gândit şi ea. Am adus piesa, am tradus-o împreună cu Liviu Dorneanu şi vreau să o citeşti". Am luat textul, l-am citit pe o bancă în Parcul Herăstrău, i-am telefonat Maestrului şi i-am spus: "Vreau să joc rolul asta!". Restul ar trebui să fie tăcere, dar nu e! E greu să vă spun ce satisfacţie, ce bucurie, ce "pană albă" mi-a agăţat maestrul Radu Beligan la aripile mele. Şi pentru asta-i mulţumesc!

Maestre, de ziua dumneavoastră, v-aş întreba: aţi ştiut până acum că o inimă poate săruta o altă inimă?

Ei bine, asta face inima mea acum. Vă doresc tot ce-mi doresc mie, cu dragostea şi recunoştinţa ce vi le port şi pe care foarte bine le ştiţi. (Florin Piersic)

ACTORUL SUPREM
În "Azilul de noapte" juca "Actorul". Interpreta lumea, o imita, o recrea, o reinventa.  Din scena când memoria îi face cu ochiul şi-i dă semnalul decăderii iremediabile – prăbuşirea în gol a Actorului nu mai poate fi oprită! E drept, Beligan Actorul este deja dus din această lume şi tăcerea în care se încuie minute în şir nu e altceva decât o rugă, poate, către Dumnezeul Artei, ce l-a trădat, sau pe care el l-a trădat, o rugăciune tragică sau poate o tragică spovedanie către el însuşi, către Dumnezeul ce s-a ratat în el însuşi, o jelanie împietrită şi demnă, prin care îşi cere iertare de la el însuşi, înainte de a se sinucide!  Ion Cojar, distribuindu-l pe Beligan în rolul Actorului, ne-a propus o idee remarcabilă – aceea a decăderii unui intelectual în biologicul cel mai devastator. În scena "petrecerii" din finalul "Azilului", Beligan Actorul este departe de alcoolurile de altădată, care acum se află chiar lângă el! Ce lumină stinsă în ochii lui – lumina care spune Nu! Actorul din "Azilul de noapte" este Actorul suprem, delicat şi vulnerabil, şi mai puternic decât moartea care-i dă târcoale ucigându-i memoria, bunul său suprem, esenţa fiinţei sale; mai puternic, da, dacă (...) înfruntă moartea, agăţându-se singur în ştreang cu puterea ultimei fărâme de memorie şi de luciditate!... (Dumitru Radu Popescu)

"Mi-aduc aminte, parcă ar fi fost ieri, că spectacolul «D-ale Carnavalului» urma să fie onorat de prezenţa a doi titani ai teatrului românesc, Grigore Vasiliu Birlic şi Radu Beligan. Erau invitaţi în reprezentaţie. Într-o oră, casieria teatrului era închisă, deoarece toate biletele se epuizaseră"
Florin Piersic
Citeşte mai multe despre:   beligan

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de