x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O avere a teatrului românesc

0
Autor: Mihai Stirbu 05 Ian 2009 - 00:00

Actorii Carmen Stănescu şi Damian Crâşmaru povestesc despre maestrul Radu Beligan



Carmen Stănescu i-a fost parteneră de scenă lui Radu Beligan mulţi ani. "Radu reprezintă pentru mine un mare succes al meu în teatru. Am jucat foarte mult alături de el şi el alături de mine." I-a unit marele maestru-regizor Sică Alexandrescu, cel care a adus din teatrele particulare foarte mulţi actori cu faimă şi mare succes – Beligan, Birlic, Giugaru – şi i-a unit cu cei care se aflau deja la Teatrul Naţional – Elvira Godeanu... "M-a găsit şi pe mine. A realizat acea mare trupă a teatrului de comedie românesc care a avut succes şi în ţară şi în străinătate."

PREGĂTIRI.
Cum nu toată lumea putea să vină în Capitală să urmărească spectacolele lor, direcţiunea teatrului organiza multe turnee. "Aproape în fiecare vară, când Teatrul Naţional lua vacanţă, porneau turneele. Prin ţară ne deplasam cu un tren special amenajat, cu vagon restaurant pentru trupă, cuşete... Eram primiţi în gări de oameni, de primari. Şi spectacolul din seara respectivă era bine pregătit şi amenajat. S-a jucat enorm Caragiale: «O scrisoare pierdută», «O noapte furtunoasă».  Mă leagă de Radu aceste mari succese şi faptul că a fost un coleg foarte bun. Mă gândesc la mine care nu aveam faima acelor actori mari. M-au ajutat şi ţin minte că s-au făcut repetiţii speciale pentru mine ca să pot intra în rolul Zoei."

MOMENTE HAZLII.
Oricât de mult ai repeta un rol, oricât de sigur ai fi pe tine, emoţiile îţi pot da peste cap toate planurile. Important este să treci peste aceste situaţii cu mult umor: "Am jucat cu Radu în «Revizorul» de Gogol. Un enorm succes. Şi la Moscova a înregistrat acelaşi succes. Îmi amintesc o păţanie. Eu jucam rolul unei rusoaice impunătoare, câte tone au pus pe mine ca să arăt aşa, că eu eram subţirică şi trebuia să intru în scenă furioasă şi să-l bruschez pe Radu. L-am luat cu atâta putere încât s-a răsturant şi a căzut în sală. Nu s-a supărat, însă m-a rugat să nu se mai repete, că data viitoare s-ar putea să nu se mai ridice în urma căzăturii. Au fost aplauze puternice." În încheiere, Carmen Stănescu adaugă: "Îl iubesc pe Radu şi îi doresc tot binele, să fie sănătos şi, cât o vrea bunul Dumnezeu, să joace. Într-adevăr, pe scenă a fost viaţa lui".

ÎN FAMILIE. Soţul actriţei Carmen Stănescu, de asemenea, un mare actor – Damian Crâşmaru – creionează portretul lui Radu Beligan: "Este o istorie a Teatrului Naţional, este o avere a teatrului românesc, este un exemplu pentru oricare actor şi va rămâne în areopagul celor mai de seamă actori ai acestui pământ. Îi doresc mulţi ani, sănătate multă şi să stea pe scenă pentru mândria neamului românesc şi pentru strălucirea scenei româneşti, cât şi pentru încântarea publicului care îl urmăreşte de aproape jumătate din numărul de ani pe care îi are teatrul românesc. Mulţi ani de acum înainte sănătoşi şi cu succese mari!".

"ERA STEAUA ACTORILOR"
Radu Beligan a fost directorul Teatrului de Comedie, unde Marin Moraru era actor la începutul carierei. "L-am cunoscut ca spectator, pe urmă ca actor. Ca spectator – chiar înainte de a deveni student. Era steaua actorilor. Toţi studenţii de la Teatru îşi doreau să vadă premiere cu el. «Steaua fără nume», «Bădăranii», «O scrisoare pierdută», «Celebrul 703», «Ziariştii», «Rinocerii», «Capul de răţoi», «Virginia Wolf», «Take, Ianke şi Cadâr», «Egoistul» – toate acestea, flori superbe din grădina teatrului românesc, sunt stări superbe pe care le datorăm lui Radu Beligan", spune Marin Moraru.

CU DOUĂ SĂPTĂMĂNI MAI TĂNĂR DECĂT ROMĂNIA MARE
Visele s-au împlinit mai târziu. "Când eram student nici nu îndrăzneam să visez că voi juca vreodată cu Radu Beligan. Eram atât de mici şi atât de departe încât nici nu puteam să respirăm în preajma marilor actori, inclusiv Radu Beligan, pe scenă. Radu Beligan era o ştachetă, un drum de urmat, un idol. Astăzi, dacă nu stai mult în vitrină, lumea te uită. Dacă nu stai mult pe sticlă, nici n-ai existat. E foarte greu. Dacă faci un calcul, domnul Radu Beligan e cu două săptămâni mai tânăr decât România Mare. 90 de ani este o culme, o Himalaya", spune Marin Moraru. "Domnul Beligan, Dinică şi cu mine, de patruzeci de ani, dacă nu aproape de cincizeci, ne cunoaştem şi am jucat împreună. Relaţia asta, prietenia noastră, se simte şi în scenă. E ca şi cum ai trăi în viaţă cu cineva zi de zi cincizeci de ani. Te înţelegi din priviri, te înţelegi din oftaturi, nu trebuie să mai spui ceva. Ne-am întrebat şi noi de ce «Tache, Ianke şi Cadâr» a fost un mare succes. Din cauza asta, cred."

ÎNTĂLNIRILE CU "MEŞTERUL"

Marele actor Marin Moraru continuă confesiunile despre Radu Beligan: "Era un prieten adevărat, om de colectiv, de bun-gust, înţelegea orice glumă". Dar despre ce îşi vorbesc cei doi "monştri"? "Discutam orice fel de problemă, de la filosofie până la relaţii artistice. Verbul curgea liniştit între noi fără nici un fel de restricţie. Toate întâlnirile cu meşterul Beligan sunt o bucurie." (Ionuţ Răduică)

"MAESTRUL E UN GIGANT"

Actriţa Monica Davidescu a regăsit în persoana lui Radu Beligan un tată pe care l-a pierdut prea timpuriu. Poate cele şapte stagiuni cu "Take, Ianke şi Cadâr" au făcut ca această relaţie tată-fiică din scenă să se extindă puţin şi în viaţa reală, mai ales în turnee, când îi plăcea să-l dădăcească la fel ca pe un copil: că nu se îmbracă mai gros sau că nu doarme suficient... "Îmbrăţişează cu căldură pe cei care îşi doresc cu adevărat să intre în lumea în care Maestrul s-a măiestrit, cele câteva sfaturi pe care le dă ca "în treacăt" au însemnătate de diamant, te face să-l priveşti în scenă, urmărindu-i cu mare atenţie descoperirile pe care le face în personaj de la un spectacol la altul. Are spirit întreprinzător, memorie gigantică, intuiţie fantastică, iar despre înălţimea talentului său de care nu se poate îndoi nimeni, nu eu sunt în măsură să vorbesc. Îl respect cu plecăciune, îl iubesc ca un copil, îl ador ca un spectator, îi primesc sfaturile ca o fiică, mă bucur să îi pot spune «La Mulţi Ani!» la această onorabilă vârstă, sunt fericită că am petrecut un timp minunat în compania dumnealui, un timp în care am învăţat ce înseamnă cu adevărat această profesie. Maestrul e un gigant. Mulţumesc maestre!", încheie Davidescu.

"Radu, din toate punctele de vedere, este o certitudine. Textele care i-au purtat semnătura au fost adevărate perle literare. Micile bijuterii pe care le-a făcut din rolurile sale au fost toate nişte veritabile valori. Este o comoară vie care îţi creează satisfacţie nu numai prin manifestarea ei artistică, ci doar prin existenţa ei. Radu a avut darul acesta divin de a simţi tot pe ce a pus mâna. Tot ce a început nu a lăsat nefinisat, ca un mare bijutier în lumea noastră a culturii"
Ion Lucian
Citeşte mai multe despre:   radu,   scenă,   romănesc,   beligan,   teatrului

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de