x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Rockul romănesc: Cenzurat Editorial: Plăngem degeaba

Editorial: Plăngem degeaba

05 Noi 2007   •   00:00

Şi inainte şi după ’89 am fost de nenumărate ori la Preoteasa. Recunosc, mult mai des mergeam acolo "pe vremea lui Ceauşescu", asta pentru că, de multe ori, doar acolo puteam urmări concerte deosebite.

Şi inainte şi după ’89 am fost de nenumărate ori la Preoteasa. Recunosc, mult mai des mergeam acolo "pe vremea lui Ceauşescu", asta pentru că, de multe ori, doar acolo puteam urmări concerte deosebite. Şi au fost foarte multe. Din ce imi aduc acum aminte, cele mai bune concerte văzute acolo au fost Sfinx cu Dan Andrei Aldea, Mondial, Roşu şi Negru, dar şi Metronom-ul lui Tudan (cu un toboşar excepţional, de la Sincron-ul lui Fugaru), Marius Popp - pian & Johnny Răducanu - contrabas... Mai tărziu, Timpuri Noi, Gyuri Pascu, Harry Tavitian & Corneliu Stroe, care l-au acceptat ca invitat pe debutantul Hanno Hoffer la muzicuţă, şi alţii. In ultimii ani am fost la Punk Underfest 2 (Zob, E.M.I.L., Nişte băieţi etc.), la concertele Napalm Death, Subscribe (in sala mare), la Negură Bunget, M.S. (la etaj), plus incă destule altele şi, cu siguranţă, voi fi acolo in decembrie, la concertul The Toasters. Recunosc, n-am "prins" vremurile evocate de Dragoş Vasiliu, cănd "Mondial cănta jos, la dans, sus, pe scenă, era concertul Olimpic 64 sau Cometele, iar in bar era jazz, cu Iancsi Körössy la pian, Boby Iosifescu la tobe şi Johnny Răducanu la contrabas, avănd-o solistă pe Aura Urziceanu. Iar in pod era formaţia Coral care cănta «Vezi, răndunelele se duc, se duc» Cam aşa era odată... Patru concerte in acelaşi timp!" Dar astăzi e altceva, Clubul Preoteasa nu mai e singurul, este "unul dintre" şi trebuie să aibă alt drum, să fie competitiv, să atragă trupe de succes şi să fure publicul de la alte cluburi.

×