Cînd sunetul prinde viaţă

Dorian Ciubuc şi-a petrecut o bună parte din viaţă ­împreună cu trupa Roşu şi Negru, cu care a colaborat ca sunetist.

Dorian Ciubuc şi-a petrecut o bună parte din viaţă ­împreună cu trupa Roşu şi Negru, cu care a colaborat ca sunetist.

Chitaristul Ion Olteanu (sau „Nuţu“ Olteanu, cum i se spu­ne) a fost cel care l-a adus pe Dorian Ciu­buc în trupă. Dorian Ciubuc a fost martorul schimbărilor de componenţă ale trupei, venirea unui nou „personal“, dar şi momentul cînd for­maţia a devenit asemenea unei instituţii respectate. „Începînd cu anii ’84, ’85, am început să mă ocup de contracte de turnee, spectacole. Am construit partea tehnică, lumini, ceea ce a dus trupa în faţa altora. În a doua ju­mă­tate a anilor ’80 se poate spune că eram practic o în­tre­prindere privată. Func­ţionam 100% în sistem capitalist“, povesteşte Dorian Ciubuc.

THE BAND. „Trupa Roşu şi Negru, cînd am venit eu, era într-o formulă în schim­bare. O dată cu venirea lui Nuţu Olteanu a plecat Flo­rin Ochescu. Mai erau Dan Bădulescu la chitară şi Dorel Vintilă Zaharia la tobe. Bineînţeles, Liviu Tudan a cîntat şi voce – aceasta este formula cu care am mers pînă în toamna anului 1980, cînd Dan Bădulescu a fost schimbat, iar la tobe a venit Nelu Dumitrescu. O formulă mult întinerită. A început tranziţia de la partea de şlagăre, la un rock mai în vînă“, spune su­ne­tistul trupei Roşu şi Negru.

ARTĂ ROCK. Li­de­rul trupei, Liviu Tudan, s-a gîndit vizionînd un film la o bibliotecă, la faptul că acesta s-ar potrivi ca fundal al unei melodii mai lungi, de aproxi­mativ 40 de minute. „Opera se sincroniza cu imaginea în mod perfect. Lucrarea a fost in­terpretată la Sala ­Palatu­lui, prin ’81, cînd, după o sea­ră de trupe rock, care mai de ca­re mai sonore, după cinci-şa­se ore, şi toată lumea era su­per­obosită, am cîntat şi noi, iar lumea efectiv s-a oprit pe scări, pe culoare. A fost pri­ma dată la un concert rock cînd am auzit aşa multe aplauze“, îşi aminteşte Dorian Ciubuc.

POLITICA ŞI... RO­CKUL? Mulţi se în­treabă acum cum de era permisă totuşi muzica rock, într-o epocă în care decadenţa putea îmbrăca foarte simplu blugii unui rockăr, care poate ascunde orice răzmeriţă în subtext. „La nivel politic, rockul nu este privit cu ochi buni de toţi. Rockul este plin de energie, este protestatar, în principiu, gen care ieşea din tipare, cu atît mai mult înainte de Revoluţie. Publi­cul era format înainte din oameni care mergeau să vadă un spectacol. În principiu, ascultă linia melodică. Dacă sună bine, sîntem fericiţi“, spune Dorian Ciubuc.

Lucrurile nu au fost totuşi foarte drastice cu Roşu şi Ne­gru, chiar dacă, „atunci cînd se punea problema unei televizări a trupei, apăreau agrafe în păr, toate lucrurile trebuiau să nu fie evazive, ci aşezate, cuminţi“, aşa cum spune Dorian Ciubuc, însă, începînd cu 1984, trupa a început să aibă şi spectacole în străinătate, chiar dacă acestea erau în ţările din spaţiul sovietic.

VIZIONARUL. Chiar dacă au trecut atîtea perso­nalităţi ale muzicii prin Roşu şi Negru, de fiecare dată Liviu Tudan era mode­ratorul de culise al membrilor. „Cred că Liviu, în fiecare formulă a trupei, a fost un tip extraordinar. Era vizionar, ferm şi plin de energie. El făcea ca lucrurile să se întîmple. Şi în formula cu Ţăndărică, pe care am prins-o în vremea aceea, cea cu Progresiv T.M., cu albumul «Puterea muzicii», de fapt, «Zburătorul», cum trebuia să se numească, dar nu a fost acceptat la Ministerul Culturii.“

ALTĂ TRUPĂ. După plecările lui Nuţu şi Nelu înapoi la Iris, iar Alexandru Perin pleacă în Germania, trupa românească de rock va aborda un alt format: compozitorul Adrian Ordean şi bateristul Liviu Hrişcu, „un baterist extraordinar, plin de energie şi superglumeţ“.

Pentru că sonoritate în trei, deşi era plină de energie, avea nevoie în plus de încă un baterist, a apărut apoi şi Gabi Nacu. Această formulă a trăit doi ani. Au venit apoi Florin Ochescu, Mircea Marcovici la bas, iar Liviu Tudan a devenit solist vocal. Liderul trupei a considerat, „pentru a nu fi prea statică imaginea pe scenă, că este nevoie de un frontman şi atunci l-a cooptat pe Cornel Cristei, un instrumentist foarte bun“.

OAZA DE LIBERTATE, MODEL DE VIAŢĂ

Chitaristul Florin Ochescu, care a făcut un periplu în mai toate trupele serioase din România, cum ar fi Iris, Sfinx, Progresiv T.M., s-a alăturat în două rînduri trupei Roşu şi Negru.

„Joncţiunea s-a făcut din mers într-un turneu în Rusia, la începutul lui 1984, şi a durat pînă în 1986.“ Pentru instrumentist, Roşu şi Negru rămîne „prima trupă profesionistă în care am cîntat la începutul carierei“.

Experienţa muzicală obţinută alături de Liviu Tudan a fost destul de benefică pentru tînărul chitarist. „Am învăţat foarte mult de la Liviu Tudan şi mi-am format rutina profesională“, spune Florin Ochescu. Mai mult decît atît, formaţia a însemnat „o oază de libertate, o pasiune, un model de viaţă“.

Concertele erau „intense, dar bine puse la punct; vesele, dar ordonate; foarte rock, dar şi comerciale; aveau de toate pentru că LIVIU a fost unul dintre cei mai buni în rockul românesc, iar ROŞU şi NEGRU cu atît mai mult. Mulţumesc LIVIU TUDAN!“.