x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Savoy Ani de glorie

Ani de glorie

de Catalin Pruteanu    |    16 Mar 2009   •   00:00

Compozitorul Jolt Kerestely este un vechi colaborator al lui Marian Nistor şi al formaţiei Savoy.



Maestrul a făcut cunoştinţă cu Savoy după 1964, când a fost angajat la Televiziunea Română ca regizor muzical. De atunci, colaborarea a rămas neîntreruptă. "Formaţia s-a menţinut mulţi ani pe primul loc, a colaborat cu absolut toţi artiştii mari de pe vremea aceea: Angela Similea, Mirabela Dauer şi au făcut foarte multe turnee, pentru că pe vremea aceea asta era la modă. Se făceau luni de zile turnee prin ţară. La concerte nu scăpau niciodată fără trei, patru bisuri", ne spune compozitorul. "Marian este un băiat foarte sufletist şi suntem foarte buni prieteni. După Revoluţie, de când am făcut studioul meu particular, numai cu mine lucrează. Aşa ne-am legat şi sufleteşte şi profesional. Îl apreciez, pentru că el, ca şi mine, pune mare accent pe text. El n-a făcut piese din astea de trei lulele – «Te-am iubit şi vino la mine» şi nu ştiu ce. Marian Nistor e un om echilibrat şi blând, e foarte cinstit şi corect", spune Jolt Kerestely.

MOŞTENIRE.
Fiul său, compozitorul Andrei Kerestely, spune că a "moştenit" de la tată colaborarea cu Savoy. "Am creat câteva orchestraţii, înregistrări şi mixaje de-a lungul timpului. Sunt mândru că fac parte din acest proiect. Marian Nistor este un luptător şi un muzician care a reuşit să se impună de-a lungul timpului, o dată cu schimbările politice şi cu schimbările de curente muzicale. El a reuşit întotdeauna să aibă publicul lui şi să fie apreciat şi iubit pentru tot ceea ce face", ne-a spus Andrei Kerestely.

"Formaţia s-a menţinut mulţi ani pe primul loc, a colaborat cu absolut toţi artiştii mari de pe vremea aceea: Angela Similea, Mirabela Dauer şi au făcut foarte multe turnee, pentru că pe vremea aceea asta era la modă."

Jolt Kerestely, compozitor

×
Subiecte în articol: savoy