x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Savoy Au scris istorie

Au scris istorie

de Luminita Ciobanu    |    16 Mar 2009   •   00:00

Benone Sinulescu şi-a amintit cu drag de Savoy şi de anii în care în muzica românească nu exista playback-ul.



Marian Nistor şi Benone Sinulescu s-au cunoscut în copilărie, pe când ambii erau elevi ai Şcolii Speciale de Muzică nr. 1. Peste ani, aveau să primească ropote de aplauze în săli arhipline, în spectacole excepţionale. "Pe Marian îl cunosc parcă de-o viaţă, cam de prin anul 1955, fiind colegi de şcoală. El era la clasa de nai a lui Fănică Luca, unde a mai fost coleg şi cu marele Gheorghe Zamfir, iar eu eram la clasa de canto a distinsei doamne Elisabeta Moldoveanu. L-am remarcat foarte repede pentru că era un elev sârguincios, sincer, talentat şi extrem de ambiţios şi prietenos. Mă aşteptam să devină un mare naist, dar între timp a devenit un mare compozitor, fiind astfel pentru mine o mare revelaţie", spune Benone Sinulescu.

TURNEE. Formaţia Savoy a dominat foarte mulţi ani scena muzicii uşoare româneşti. "Au cântat cu Angela Similea, cu Mirabela Dauer, cărora Marian Nistor le-a scris piese nemuritoare, ascultate şi astăzi cu aceeaşi mare plăcere. Toţi cei care citiţi acum aceste rânduri nici nu bănuiţi câte resurse încă mai are Marian Nistor. La nai cântă superb, iar ca şi compozitor este foarte talentat. Compoziţiile sale sunt deosebite. Compune de la cântece de petrecere până la şlagăre de muzică uşoară. Eu mă pot mândri cu faptul că am rămas un pionier al muzicii etno şi datorită lui Marian Nistor şi trupei sale Savoy, cu care am făcut multe turnee în ţară, în săli mari de sport, spectacole de televiziune realizate de marele teleast Tudor Vornicu la Sala Palatului, Sala Radio. Aş vrea chiar să amintesc unele dintre cântecele mele orchestrate modern de Marian, cum ar fi «Crâşmăriţă din Buzău», «Radu mamii», «Vin, mândruţă, vin pe potecuţă», «Mână caii, vizitiu» şi multe alte melodii".

Succesul de care se bucura Savoy era fulminant – spune Benone Sinuescu. "Se cânta în direct, nu cum fac astăzi majoritatea soliştilor vocali şi aproape toate trupele româneşti. Nu se ştia acum 35 de ani ce este acela play-back. Numele lui Marian Nistor, George Mitrea şi al trupei Savoy vor rămâne scrise cu litere de aur, pentru că au făcut istorie. Bravo, Marian, bravo, George, bravo, Savoy!"

"Eu mă pot mândri cu faptul că am rămas un pionier al muzicii etno şi datorită lui Marian Nistor şi trupei sale Savoy, cu care am făcut multe turnee în ţară, în săli mari de sport, spectacole de televiziune realizate de marele teleast Tudor Vornicu la Sala Palatului, Sala Radio."
Benone Sinulescu

×
Subiecte în articol: savoy