x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Savoy Paşi în doi

Paşi în doi

de Catalin Pruteanu    |    Luminita Ciobanu    |    16 Mar 2009   •   00:00

Savoy rămâne o formaţie activă, care continuă să scoată albume de calitate şi să atragă tot mai mulţi fani.





După 1990, în condiţiile în care întreaga muzică românească a avut de suferit, Marian Nistor a reuşit să ducă mai departe formaţia Savoy şi să dezvolte noi proiecte în colaborare cu numeroşi artişti români. Vechiul Savoy s-a scindat însă formaţia îşi continuă drumul. "După 1990 am trecut la o nouă etapă. Am continuat cu doamna mea, Dorina Paraschiv-Nistor, sub aceeaşi titulatură «Savoy». Am colaborat foarte mult cu poetul Corneliu Vadim Tudor, imprimând chiar şi un disc intitulat «Biblia şi puşca» sub genericul «Un poet şi un compozitor»", ne-a povestit Marian Nistor. Cei doi, Dorina Paraschiv şi Marian Nistor, s-au cunoscut la o emisiune de televiziune şi "vinovată" pentru dragostea care avea să-i lege a fost căţeluşa lui Marian, Cora. Artistul îşi aminteşte: "Pe doamna mea am cunoscut-o la Tele 7 abc la o emisiune a regretatului Aristide Buhoiu. Ne-a unit căţeluşa mea, Cora, care nu s-a dezlipit de scaunul unde stătea Dorina. De a doua zi am rămas împreună".

MUZICĂ POPULARĂ. Dorina Paraschiv este interpretă de muzică populară, iar Marian Nistor nu e străin de acest gen. Pe când îşi făcea stagiul militar la Timişoara, la "transmisiuni", înfiinţase o formaţie de chitare şi fusese dublu laureat la concursul pe armate, câştigând locul întâi la nai şi locul întâi cu orchestra folclorică. Aşa că Dorina şi Marian au înfiinţat şi formaţia Savoy Popular, în colaborare cu colegii din Ansamblul Ciocârlia.

COLABORĂRI. "Împreună am imprimat şi albume pop şi populare şi chiar de genul pop-popular. Dorina s-a adaptat minunat la stilul pop. În momentul de faţă colaborăm cu Jolt Kerestely, Andrei Kerestely, Mircea Drăgan, Alin Constantin, Clement Iordănescu, Radu Nistor, precum şi cu Nicu Obedeanu, Jean Dincă, Stoica Lucian, Catrina Ionel, Dumitru Gheorghe, Pechis Suchin, Dinică Gheorghe, Radu Ştefan, Marin Ulei şi Pancirel Constandache. Am imprimat împreună 14 albume. Acum am ajuns la 44 de albume, la care se adaugă cele de dinainte de ’90, dar şi discurile realizate în colaborare cu alţi interpreţi", afirmă Marian Nistor.

ÎN DOI. "De peste 35 de ani colaborez cu Mircea Drăgan şi Jolt Kerestely, iar după ’90 şi cu Andrei Kerestely. Astăzi, Savoy e în doi: Marian şi Dorina. Când vrem să întregim formaţia avem colaboratorii noştri din trecut", spune artistul.

×
Subiecte în articol: dorina savoy