x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Dulcele grai

de Cristinel C. Popa    |    24 Mar 2008   •   00:00

Sofia Vicoveanca are statut de invitat permanent la un festival unic în România, cel al ouălor încondeiate, desfăşurat la Ciocăneşti (Suceava).

Sofia Vicoveanca are statut de invitat permanent la un festival unic în România, cel al ouălor încondeiate, desfăşurat la Ciocăneşti (Suceava).

 

 

Ciocăneşti este o localitate cu rădăcini istorice, al cărei nume se trage de la renumiţii meşteri ciocănari de arme care au meşteşugit cu măiestrie unelte pentru bravii oşteni ai lui Bogdan, Dragoş sau Ştefan Vodă. Între primarul comunei, Gheorghe Tomoioagă, şi Sofia Vicoveanca există o legătură de suflet, care datează de mai bine de trei decenii, când i-a cântat la nuntă. “Mi-aduc aminte cum tata dansa cu Sofia undeva pe scenă, şi neobosita artistă, după ce cântase foarte mult, a spus: «Am venit aici nu pentru familia Tomoioagă, ci pentru meşterul popular Tomoioagă», pentru că tata era creatorul unor motive populare extraordinare, or, se ştie că arta cântului şi cea a sculpturii se simt, se întrepătrund, se completează una cu alta. «Nu pot să trec prin această zonă fără să mă opresc şi să privesc casele, cu sculpturile lor. Aici mă simt ca acasă şi am un respect deosebit pentru arta populară de aici», avea să spună îndrăgita solistă cu atâtea ocazii.”

 

 

 

Datină. Pentru primarul comunei Ciocăneşti, Sofia Vicoveanca reprezintă artistul autentic, care păstrează cu credinţă datinile strămoşeşti. “Doamna cântului bucovinean reprezintă folclorul autentic al zonei. Melodiile sale păstrează expresivitatea, neamul românesc, în adâncurile lui. Sofia e o flacără a domnitorilor, care degajă căldură prin cântec. Prin prezenţa ei, noi pătrundem în istoria neamului. Devii patriot doar ascultând-o. Nu poţi să nu trăieşti alături de ea, nu este doar ceva care ne gâdilă frumos la ureche, nu este doar atât – ceea ce simţim noi prin cântecul ei este ceva nedefinit. Ea se identifică cu arta populară tradiţională, chiar cu oul încondeiat, cu costumul popular de aici, pentru că Ciocăneştiul este singura localitate din ţară şi din lume care întruneşte cele trei elemente ale motivului naţional. Motivul naţional se regăseşte pe costumul popular pe care artista, dar şi eu îl purtăm cu cinste, dar şi pe casele din comună, care au pereţii sculptaţi. Legătura Sofiei cu Ciocăneşti are rădăcini încă din tinereţea ei şi cu atât mai mult au iubit-o şi o iubesc oamenii de aici.”

 

 

De ce Sofia Vicoveanca e unicå? “În primul rând, prin autenticitate, şi prin asta înţeleg portul său, culoarea cântecului, graiul bucovinean. Personalitatea ei este cea a bucovineanului, când o auzi cântând, în orice colţ de ţară te-ai afla, îţi vin în minte imaginile acestor meleaguri, chiar dacă n-ai fi bucovinean”, spune Gheorghe Tomoioagă.

An de an, Sofia Vicoveanca doineşte cu drag la Festivalul ouălor încondeiate, la Ciocăneşti, unde cântecul şi portul popular se împletesc. “Costumului meu popular nu-i stă mai bine decât aici, pentru că puii pe care îi văd pe cămaşa pe care o îmbrac aici îi văd şi pe casele oamenilor.” Sunt cuvintele solistei care în urmă cu un an şi jumătate a primit titlul de  “Cetăţean de onoare al comunei Ciocăneşti”.

×