Împliniri

Spre sfâr­şitul adolescenţei, chemarea ­pentru cântec a devenit în inima Sofiei Vicoveanca o certitudine.

Delicateţea maestrului Ioan Cobâlă şi “Rapsozii Bo­toşani­lor” au dat scli­piri de aur albumelor în­registrate de Sofia Vicovean­ca. “Din orice enumerare, fie ea sumară sau incompletă, a carierei Sofiei, se poate deduce capacitatea superlativă de abordare a unui repertoriu. De la doină la baladă, de la cân­tecul de joc la cel de lea­găn, de la cântecul de dor la bo­cet… toate acestea sunt em­ble­matice pentru marea înzes­tra­re a poporului român faţă de muzică”, mărturiseşte Ioan Cobâlă. “Cine ascultă în pre­zent, continuă dirijorul, şi cine va asculta peste timp sutele de melodii ale marii cântăreţe din Vicovul de Jos va auzi, ca într-o mirabilă scoică, ecouri ale codrului Bucovinei.

Profunzime. Fiinţă cu un labirint sufletesc extrem de complex, Sofia Vicoveanca afişează pe scenă şi în lume o stăpânire de sine pentru care mulţi o invidiază. Şi-a dominat emoţia care o sugrumă şi care izbucneşte întreagă în poezie: “Ce doare, Doamne, aici, în partea stângă/ În dimineţi când zorile se scaldă-n rouă,/ Ori în amurg, în nopţi cu lună plină,/ Şi-n dup-amiezi, când cerul stă să plângă?”. În faţa mi­lioanelor de ascultători şi admiratori, Sofia Vicoveanca se prezintă cu inima-n palme şi cântecul ei este un răspuns la dramatica întrebare formulată în versurile citate.

Nuanţele muzicii

George Sârbu, dirijor al Or­ches­trei de muzică populară a Ansamblului Folcloric “Ciprian Porumbescu” din Suceava în­tre anii 1961 şi 1979, a lucrat împreună cu Sofia Vicoveanca la începutul carierei acesteia. Prima grijă a grupului, din care făcea parte şi Sofia Vicoveanca, era să exploreze foarte bine toate nuanţele folclorului bucovinean. Voiau chiar să facă o marcă specifică din aceste “vetre folclorice” bu­co­vinene foarte bogate. Sofia Vicoveanca are “un glas bine timbrat, amplu, precum şi o notă autentică bucovineană”, spune maestrul George Sârbu. (Ionuţ Răduică)

Fire veselă, aşa cum au bucovinenii

Vocea Sofiei Vicoveanca sună “foarte vesel, aşa cum sunt bucovinenii”, spune George Sâr­bu. După constituirea ansamblului ca un grup de sine stătător, dorinţa tuturor era de a explora fondul tradiţional folcloric specific zonei, motiv pentru care au fost făcute mai multe culegeri de cântece bucovinene. “Sofia era tocmai în acel spirit al tradiţiei. În numai un an eram deja o sur­priză, aveam intrare la Radioul din Bucureşti. Am avut modele în rapsozii anteriori nouă. Sofia se poate spune că este «sora» Artemizei Bejan şi a Mariei Schipor din Vatra Rădăuţilor, o vatră pe care Sofia a ilustrat-o bine, unde sunt influenţe din partea mai multor culturi. Ea s-a remarcat prin bătrâneştile tipice, prin graiul şi, de fapt, prin tot spiritul rădăuţean. Nu numai spectatorii noşti au apreciat-o, împreună cu tot an­samblul, ci şi cei din străinătate. Au fost for­ma­ţii care o «curtau» să cânte cu ele”, ne-a poves­tit George Sârbu. “Sofia a urcat şi şi-a întrecut colegii prin interpretare, prin repertoriu, dar şi prin mediatizarea înaintaşilor săi sau a marilor tradiţii locale”, încheie acesta. (Ionuţ Răduică)

Interioriza cântecele

Sofia Vicoveanca este pentru George Sârbu “ca o cloşcă care îşi apără puii – se luptă foarte mult pentru un repertoriu original, specific zonei”. “Dintotdeauna este un artist «tensionat», care se concentrează extraordinar. N-a fost indiferentă niciodată, la nimic. Rămâne o interpretă de marcă, prin frazare sau interpretare. A avut un moment în spectacolul «Haiducii» când plângea, din cauza încărcăturii emoţionale. S-a remarcat şi prin această interiorizare excesivă”, conchide George Sârbu. (Ionuţ Răduică)