x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Generozitate

de Catalin Pruteanu    |    10 Aug 2009   •   00:00
Generozitate

Octavian Sava, scenarist şi realizator de televiziune, este unul dintre cei mai importanţi colaboratori ai artistei.



Realizatorul ne-a povestit câteva dintre cele mai importante momente ale colaborării cu Tamara Buciuceanu. Unul dintre ele a fost cupletul "O cabinieră talentată". "A fost scris de mine şi de regretatul Aurel Felea şi era, pe undeva, o autosatiră. Ea juca rolul cabinierei Tamarei Buciuceanu şi se plângea că nu are succesul pe care îl are Tamara Buciuceanu, pentru că ea ar fi putut să cânte şi în operetă, să cânte şi muzică de operă, să joace pentru copii. Sigur că aceasta îi dădea posibilitatea să-şi arate multitudinea ei de talente, în sensul că poate interpreta orice fel de rol, nu numai în teatru, dar şi în muzică, şi în operetă, şi în operă, şi în musical. Cupletul a avut la vremea respectivă un mare succes şi mai are şi acum, de foarte dese ori este reluat la televiziune", ne spune Octavian Sava.

MOMENTE VESELE. "Tot cu Tamara, am avut un alt cuplet de succes, care se plasează la începul vremii când românii au început să plece în excursii în străinătate. Era o satiră nu numai la adresa anumitor agenţii turistice cu preţuri fantasmagorice, dar şi a oamenilor care plecau în Turcia ca să facă afaceri. Ea interpreta excelent acest rol. Trecea prin diferite situaţii, cânta, dansa", spune realizatorul. "Cred că sunt autorul care i-am scris cele mai multe momente vesele. Am scris cândva şi o piesă de teatru în care o vedeam într-unul din rolurile principale. Viaţa a făcut ca piesa să se joace la Cluj şi în locul ei să joace Melania Ursu. În schimb, fiind redactor la Antena 1, m-am gândit la un sitcom. A fost primul sit-com românesc. Se chema "Clanul Popescu", avea o distribuţie excelentă, în care unul din rolurile principale era cel al soacrei, interpretat extraordinar de Tamara Buciuceanu. În distribuţie mai erau Mitică Popescu, Dan Condurache, Medeea Marinescu, Gabi Popescu şi alţii. În fiecare episod veneau alţi actori, care completau sitcomul respectiv. Au fost vreo 40 de episoade. Un moment important a fost "Acesta e televizorul", o parodie a maniei de a sta foarte mult în faţa televizorului, unde juca ea cu Dem Rădulescu, un cuplu extraordinar", ne-a povestit Octavian Sava.

UN OLTCIT. Ceea ce o caracterizează pe actriţă este generozitatea, "sufletul ei bun". "Acum nu că am profitat şi eu de generozitatea ei, dar, dacă astăzi ţi se oferă maşini pe toate drumurile să le cumperi, a fost o perioadă când, ca să obţii un nenorocit de Oltcit, era o poveste întreagă şi dacă nu aveai relaţii cât de cât... Mi-am tot scotocit în minte ce relaţii aveam, să pot obţine şi eu un Oltcit. Banii îi aveam. Am apelat la Tamara Buciuceanu. Nu ne cunoşteam de foarte mult timp. A sărit imediat şi şi-a pus în funcţiune tot talentul de convingere, toată popularitatea, felul cum era primită în diverse instituţii în care eu nici nu visam să intru şi am reuşit datorită ei să-mi cumpăr Oltcitul. Nu a fost singurul prilej în care ea a fost extrem de săritoare şi ştiu că ori de câte ori s-a făcut apel la ea a sărit imediat", ne-a povestit scenaristul şi realizatorul Octavian Sava.

×
Subiecte în articol: tamara buciuceanu-botez