Autobiografie, piperat de romanţată

Sunt eu. Şi cu mine în oglindă. Am descoperit de curând. Un fir alb care creşte şi creşte până-şi găseşte un culcuş în sufletul meu.

Oglinda asta face parte din noi. O oglindă de şapte discuri, multe concerte, gânduri, idei şi schimbări sufleteşti. Ne naştem în oglindă, murim în oglindă, trăim de pe o zi pe alta, în oglindă. O trupă care se vede pe ea însăşi, se respiră, se cântă, se cunoaşte. Voce gravă, voce suavă, respiraţie grea, respiraţie uşoară, multă minte şi o inimă mare. Ţapinarii. 2001 - 2010, cu 2011 de vise pentru ce va urma. A început o dată cu "Sunt Fericit". Sau a început atunci, demult, la 18 ani când am compus piesa "Speranţa".

DINTR-O JOACĂ
Întâi am dat Bacalaureatul şi mama mi-a făcut cadou o chitară. Un Reghin, cu griful lat, şi am început să învăţ. Împreună cu basistul meu de acum de la Semne am început să ne facem şi o trupă. Care întâi s-a numit Zalmoxis, iar apoi Black Rose. Am compus, am scris, aproape ca o nevoie venită de undeva din interior sau ca o lumină percepută venind de undeva de sus. Mereu am avut neliniştea asta.

Dacă aş putea-o numi astfel, neliniştea de a scrie, de a compune. Pentru că totul a pornit de la scris. Am scris piese de teatru, una dintre ele a fost pusă în scenă la Teatrul de Comedie. Când trupa mea şi a lui Ramon, basistul, şi-a schimbat iarăşi numele în Hyperboreea, dupa ce cântasem o perioadă cu Ştefan Brandes Latea în Dracula, am început să fac diferite lucruri pentru TV Sigma.

Emisiuni, filmuleţe ale căror scenarii le scriam... Cam pe atunci l-am cunoscut pe Covei. Era prin 1998. Mă duceam la un spectacol ce avea loc la Sala de Spectacole a Ministerului de Interne. Vocea a doua din trupa mea, o fată - Erika, cânta acolo. Şcoala Populară de Arte organiza astfel de cântări cu public. Covei prezenta. Îl ştiam din vedere şi din poveşti, pentru că - şi asta o spun cu sinceritate - aveam o prietenă comună.

Am făcut cunoştinţă printr-un coleg de facultate de-al meu, iar Covei, aflând că făceam un filmuleţ special pentru Paşte, a vrut să vină la filmări, să vadă cum fac. El era student la Regie, anul I. După aia nu ştiu cum ne-am împrietenit, pentru că mie personal mi se părea un pic nesuferit şi băgăcios. Dar ne-am împrietenit. Eu mă duceam la spectacolele lui, el a venit la piesa mea de teatru... Păstram legătura.

Eu mai cântam, lucram în presă. Şi, uite aşa, cu paşi uşori, neobservaţi, a venit anul 2001. Eram la calculator. Ma jucăm. Cred că Warcraft 2. A sunat telefonul. Era Covei care voia să facă ceva cu filmuleţul acela cu piticul, pentru că de mult se chinuia. A încercat să-l dea altei trupe pentru un videoclip. Printre cele la care încercase, se numărau şi Viţa de Vie, Il-Egal etc. Ideea lui era alta acum.

Să îi facem noi coloana sonoră şi să o difuzăm ca un videoclip. El a făcut versurile, mi-a zis cam cum ar vrea să sune şi eu am transpus-o pe chitară. A doua zi eram în studio, o înregistram. A treia zi s-a montat videoclipul. Primul nostru clip: "Sunt Fericit". Partea cea mai grea de abia după aceea a venit. Anul acela a fost de fapt anul hotărâtor, dacă stau bine să mă gândesc. În primul rând că eu nu credeam că se va întâmpla ceva cu piesa aia şi cu videoclipul. Eram reticent, cu alte cuvinte.

Am fost la MCM cu videoclipul şi l-au respins pe motiv că facem mişto de persoanele handicapate. Dar am avut noroc. Prietenul meu Adi Barar de la Cargo ne-a făcut cunoştinţă cu Ana Călin, care lucra la Atomic. În timp ce vizualizam clipul cu ea a trecut pe lângă noi Dobrică de la Şuie Paparude care a zis că vrea videoclipul. Şi aşa a fost difuzat prima dată în Noaptea de Înviere, deşi alţii consideraseră că filmuleţul nostru muzical este pornografic.

Doar pentru că apărea în el un pitic în chiloţi. Ţin minte şi un alt episod, într-un magazin. Cătălin Măruţă a pus clipul nostru, acolo în mall, şi l-a văzut pe unul dintre televizoarele care se aflau la vânzare. Voia să ne dea un răspuns pe loc, dacă ne invită sau nu la emisiune, la Trupadp2. Visul nostru s-a realizat. Marika l-a difuzat de 11 ori într-o oră, stabilind astfel un record. Acesta a fost cel mai important an. 

LA... ŞUTURI!
Când nici o casă de discuri nu ne dorea, Romulus Arhire ne-a scos primul disc pentru simplul motiv că i-a plăcut muzica noastră. Am cântat prima oară pe Strada de Vară, pe care am umplut-o pentru că videoclipul se difuza deja de luni întregi. La al doilea concert, am cântat alături de Florin Chilian şi am mers în această formulă mult timp. Albumul "Sunt Fericit", lansat în Green Hours, în toamna lui 2001 conţinea piese de diferite modele. "Speranţa", "Unde Eşti" (piesele mele mai vechi) şi "Sunt Fericit" - un fel de film alb-negru care vorbeşte despre simplitate şi frumuseţea ei.

Glume ca "Femeia ideală" şi "Eşti frumoasă" sau chiar poezii, precum "Castelul". Un album ca o joacă. Aşa îl percep eu acum, cel puţin. O joacă de copii. În marea împărăţie a ideilor.

Revelionul ne-a prins tot compunând. Vreau să spun ceva şi ca să nu-mi uit ideea o spun acum. Era o nebunie, cum ar spune Florin Piersic. Un entuziasm aproape copilăresc. Ne-am aşezat amândoi şi am scris împreună multe piese. Piesa "Şuturi" a pornit de la ideea că pe cea sortită ţie nu-ţi vine în primul rând să o dai afară în şuturi. Respectam femeile, dar chiar şi statistic vorbind ca să-ţi cauţi jumătatea treci prin multe altele care nu sunt.

Şi un semn că nu sunt ar fi fost şi ăsta, ca dimineaţa când te trezeşti lângă ea, să vrei să stai toată ziua. Şi nu să o dai afară. Sunt multe Idei Preconcepute aici, sau nu. De-asta am şi numit acel disc Idei Preconcepute. Lansat în Lăptăria lui Enache în 2002. Tot în 2002, dar mai devreme un pic, am făcut şi primul nostru concert Anti-Valentine's, dedicat în exclusivitate tuturor acelora care vând dragoste la tarabă şi tuturor trupelor care din motive statistice cântă numai despre iubire, pentru a plăcea publicului feminin.

În 2002 eu am mai cântat şi cu 9,7 Richter o perioadă, însă când Covei s-a întors din Italia nu am mai putut face faţă la două trupe. Albumul Idei Preconcepute a conţinut în primul rând Idei Preconcepute, expuse pentru a lupta contra lor sau mituri urbane sau piese de despărţire, cum ar fi - "Sfârşit" şi "Început de lume". Sau glume precum colindul compus împreună în timp ce mergeam cu tramvaiul. Era încă o joacă, de data asta de-a metafora.

Iar Împărăţia Ideilor începuse să se deschidă. Am făcut "Un Ungur mic", pentru că un consul maghiar a interzis "Doina" de Eminescu. Şi aşa am scris împreună o piesă împotriva separatismului politico-cultural. Piesa conţinea şi un vers pe care singuri ni l-am cenzurat, pentru că ni s-a părut mult prea dur: "Unguru' naşte pui vii/ şi-i hrăneşte cu ură". Ca o poantă, eu nu aveam piesa necenzurată, dar am găsit-o şi mi-am luat-o de pe net.

LIPSA DE COMUNICARE
Am continuat să cântăm, cel mai mult în Bucureşti, şi ocazional pe la Buzău. Concerte tot anul şi două evenimente anuale. Anti-Valentine's şi lansarea discului. Era anul 2003. Am făcut în Lăptărie Anti Valentine's şi am lansat "Utopia" în Art Jazz. Se numea "Utopia", dar nu era utopic. "Embargo pe creier", o piesă despre lipsa de comunicare dintre Dumnezeu şi om. Explicându-mi cumva gestul lui Iisus, am ajuns la concluzia că el a rupt această barieră, suferind şi trăind ca un om, el fiind zeu.

"Autonomie", o piesă tristă de despărţire. "Du-te Naibii", piesa lui Covei protestatară. Dacă celelalte discuri au fost mai pământene, acesta parcă tindea către un alt tip de cunoaştere. Parcă începea să se ridice, uşor, la cer. Sau să se îngroape în iad cu piesa "Satana". În 2004 am continuat Anti Valentine's Day, de data aceasta în Art jazz. Tot atunci am cântat prima oară în Vama Veche. Şi am fost la Stuffstock, şi am început turneele în alte oraşe. Albumul nu era gata. Aveam multe piese, dar împreună nu aveau sens.

DISCURI MAI MULT SAU MAI PUŢIN PĂMÂNTENE
Voiam să scriem o poveste. Care a prins contur într-o seară. Cu două piese noi. "EA" şi "Tatuaj". Şi astfel a prins contur povestea "Ultimului Super Erou". Un tânăr care se caută, în femei, şi-a găsit jumătatea şi a pierdut-o. Chiar dacă unele gânduri exprimate acolo nu mai sunt de mult de actualitate, mulţi dintre fanii şi prietenii noştri s-au regăsit în ea. Pe album ne-am bucurat şi de participarea lui Florin Piersic junior, care parcă ne-a recitat vieţile.

A fost unul dintre discurile în care parcă eu şi Cosmin am simţit aceleaşi lucruri, am gândit aceleaşi idei. Albumul parcă se afla în purgatoriu, între Cer şi Pământ, între Lumină şi Întuneric, între Depresie şi Optimism. Anul 2005 a continuat firesc, cu multe concerte, cu Stuffstock, cu Anti-Valentine's în Club A, cu prima ediţie de 1 Mai la mare, în Vamă. Ne-am hotărât să ne scriem poveştile. 

Fiecare în felul lui. Separat. Eu am scris-o întâi pe a mea. De la copilărie şi până în prezent. Asta a conţinut. Titlul era inspirat dintr-o poezioară scrisă de mine pe la 16 ani: "Un rege fără regat". Era vorba despre imperfecţiune, degeaba eşti rege dacă n-ai regat. Metaforic vorbind, regatul poate însemna aproape orice îţi lipseşte. Eram tot în purgatoriu parcă.

PRINTRE SEMNE
Încercând să mă ridic la cer, să ating lumina. La fel poate şi în 2006, la albumul lui Covei, încă ne găseam între Cer şi Pământ, între Lumină şi Întuneric. Au fost concerte, cariera a continuat firesc, Anti-Valentine's, 1 Mai la mare, Stuffstock... lansarea discului. Discul s-a numit "Viaţa de cuplu" e ca mersul pe tricicletă. Povestea lui, cumva, între adevăr şi metaforă. Ca o privire în viitor. Când va avea un copil cum va gândi, ce va face. Scosesem şase discuri. Nu ştiam ce vom face în continuare, dar ştiam că vom continua.

În 2007, pe lângă Ţapinarii am început să cânt alături de fostul meu basist şi cu alţi prieteni în trupa Semne. Pe lângă cântările şi continuarea tradiţiei de concerte şi evenimente ţapinăreşti, am ales să fac asta pentru că simţeam pur şi simplu nevoia. Aveam piese care nu se mai potriveau Ţapinarii, aşa cum aveam piese care nu se potriveau Semnele. Am luat decizia împreună ca acest album să-l compun numai eu, iar Covei să scrie scenete între piese, fiind foarte atras de Stand up comedy, pe care el l-a numit sit-down comedy, fiindcă stătea jos atunci când spunea poante.

Am adunat astfel 14 piese, am scos unele, pe altele le-am editat şi am început să lucrez mult în studio. Între timp aveam concerte cu Ţapinarii şi repetiţii cu Semne. A fost un album integral orchestrat, pentru că s-a muncit mult la el am hotărât să-l lansăm de Anti-Valentine's în 2008. Aşa am şi făcut. Ce a ieşit? Am ieşit noi din purgatoriu şi am păşit în Lumină. Aşa am simţit şi aşa simt. Prima piesă e o dedicaţie în limba engleză pentru tot trecutul: "For all the things".

Iar concluzia ultimei piese, după ce am păşit în Lumină, este: "Aştept primul vânt să mă aducă acasă". În Împărăţia Ideii călătoria părea încheiată. Dar nu era. O dată cu iluminarea, îţi dai seama că nu ştii nimic. Şi atunci revii cu picioarele pe pământ. Este albumul care ne-a dus în Lumină, pentru că prin el ne-am răscumpărat păcatele. Un disc despre oameni şi zei, despre raţiune şi suflet. Un album care chiar dacă e compus de mine şi scenetele de Covei, este un album despre noi. Despre Ţapinarii. Mihnea de la Luna Amară a colaborat cu trompeta şi vocea.

UN PAS ÎNAINTE... PASUL LUI SISIF
În 2008 am hotărât să luăm o pauză de compus, pentru ca în 2010 să lansăm best-off-ul. Cariera nu s-a oprit aici. Am fost invitaţi la cele mai importante festivaluri, am continuat tradiţionalele concerte şi tot aşa. Anii 2008-2009 au fost tare frumoşi şi importanţi şi parcă ne-am cules laurii pentru toţi aceşti ani. Am ajuns în 2010. Sunt încă în faţa oglinzii, cu discul în mâna dreaptă. 24 de piese, dintre care două noi.

Una a lui Covei: "Dulce inconştienţă", în care toată lumea îi spune să stea să chibzuiască înainte de a face ceva, dar el merge mai departe, fără să gândească. Trecând peste ideea că este vorba de instinct şi că al meu coleg revine la ideea că viaţa e făcută din lucruri simple, am senzaţia că iar ne întoarcem la copilărie. Piesa mea se numeşte "2010" şi este o concluzie a tuturor acestor ani.

Albumul este reorchestrat, au colaborat cu noi Florin Chilian, Daniel Iancu, Ovidiu Mihăilescu, Marius Matache, Mihnea Blidariu, Florin Alexe, dar şi Mihai Caluseriu şi Ionuţ Ivana de la trupa mea Semne. Albumul poate fi o concluzie a acestor nouă ani de Ţapinarii, ce vor culmina cu un turneu în şapte oraşe. Sau poate nu e o concluzie, e încă un pas înainte.

Sau e ca un pas al lui Sisif. La anul o luăm de la capăt, ne jucăm iar. Sau până la urmă poate chiar e o concluzie. Iar aceasta ar fi că totul este elipsoidal. Între cer şi pământ singura constantă rămâne zero. Revenim cu picioarele pe pământ pentru a ne înălţa din nou sau ne înălţăm pentru a reveni pe pământ. Dacă stau bine să mă uit în oglindă, parcă totuşi acesta nu este un fir alb. Poate fi şi un cârlionţ de copil...