Copaci fără pădure

Cenaclul Totuşi Iubirea a fost înfiinţat în 1990, tot de Adrian Păunescu
Şi spectacolele, şi membrii cenaclului s-au urnit cu greu, după pauza impusă de 5 ani. În septembrie 1992, într-un turneu în Oltenia (în care au mai cîn­tat Raul Cîrstea, Cristian Buică, Emilian Onciu, Emeric Imre, Octavian Bud şi alţii) am avut bucuria bucuria să-i cunosc, cu cîteva săptămîni înainte de tra­gica lor moarte, pe Doina şi pe Ion Aldea Teodo­rovici, oameni şi artişti pentru care eu mai plîng şi astăzi.

Cenaclul Totuşi Iubirea a fost înfiinţat în 1990, tot de Adrian Păunescu
Şi spectacolele, şi membrii cenaclului s-au urnit cu greu, după pauza impusă de 5 ani. În septembrie 1992, într-un turneu în Oltenia (în care au mai cîn­tat Raul Cîrstea, Cristian Buică, Emilian Onciu, Emeric Imre, Octavian Bud şi alţii) am avut bucuria bucuria să-i cunosc, cu cîteva săptămîni înainte de tra­gica lor moarte, pe Doina şi pe Ion Aldea Teodo­rovici, oameni şi artişti pentru care eu mai plîng şi astăzi. Aceea a fost perioada în care am început să scriu mult împreună cu ­Adrian Păunescu. Fiecare cîntec a venit greu, după experienţe dureroase, după acumulări de suferinţă, a mea sau a altora, după ce am trăit cu adevărat cele mai multe dintre cele pe care le cînt.  

 SUCCES. Primul mare succes a venit în 1994, cu un cîntec scris împreună cu Adrian Păunescu pe drumul dintre Cozia şi Rîmnicu Vîlcea şi lansat la Costeşti de Hunedoara, "Copaci fără pădure", fără îndoială cel mai iubit cîntec al meu. Au urmat şi altele, zeci, sute de spectacole şi apoi plecarea mea de la Lupeni şi stabilirea în Bucureşti. Am început să lucrez la publicaţiile lui Adrian Păunescu şi aproape la "ordinul" lui am înce­put să învăţ calculatorul şi tehnoredactarea de carte. Cu asta mă ocup şi azi şi îi mul­ţumesc că a insistat să fac ceva ce ­atunci nu mi se părea deloc potrivit pentru mine. Aşa cum îi mulţumesc pentru tot ceea ce m-a învăţat şi pentru grija cu care m-a înconjurat întotdeauna. Acum iubesc această meserie şi simt că sînt parte din fiecare carte care iese din mîinile mele. De ani buni lucrez cărţile Ilenei şi ale lui Romulus ­Vulpescu, părinţii mei de Bucureşti şi singurii care mi-au rămas, şi sînt fericită că am avut şansa să-i cunosc, să-i iubesc şi să mă bucur de afecţiunea lor. Au fost ani grei pentru muzica folk după 1990. Parcă eram ciumaţi. Victor Socaciu este unul dintre cei care nu s-au dat bătuţi şi a gîndit cel mai mare şi, după ştiinţa mea, cel mai longeviv festival de muzică folk, "Om bun", locul în care, o dată pe an, folk-ul era rege. Florin Săsărman la Bistriţa, Dan Vană la Calafat, au făcut mari eforturi să menţină, financiar în primul rînd, întîlnirea folkiştilor cu pu­blicul. În ultimii ani, Jurnalul Naţional a readus acest gen de muzică acolo unde îi era locul, în inimile oamenilor, prin festivalul pe care l-a "inventat" împreună cu Florian ­Pittiş, "Folk You!".