x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O voce pe care n-o uiţi

0
Autor: Ilarion Tiu Ileana Vulpescu 25 Aug 2008 - 00:00

Ascult o voce de cristal ţîşnind dintr-un trup delicat de femeie cu aer de trubadur.



Ascult o voce de cristal ţîşnind dintr-un trup delicat de femeie cu aer de trubadur.

Închid ochii. Sub pleoape-mi apare un cor de îngeri adolescenţi, fru­moşi, luminoşi, ca în tablourile pre-ra­­faeliste. Dintre ei se des­prinde o voce care-ţi tri­mite gîndul spre înălţimi cunoscute numai de păsări. O voce pe care n-o uiţi, chiar dacă ai auzit-o numai o dată. Cuvintele cîntecelor, interpretarea sobră dez­văluind un suflet prin care a trecut o lume de bucurii şi de dureri, îţi în­fioară inima. Îţi aduc linişte înţeleaptă, însă şi o lacrimă.

COPACII FRAŢI. Am ascultat-o pe Tatiana Stepa. Întîia oară am vă­zut-o la televizor, într-o emisiune a lui Adrian Păunescu. Ştiu că mi-a rupt inima cu un cîntec, rămas şi acum cel mai drag mie din repertoriul ei: "Co­paci fără pădure", pe versurile lui Adrian Păunescu. Atunci, nici prin gînd nu mi-a trecut că într-o zi aveam s-o şi cunosc. S-o cu­nosc şi să mă bucur ani întregi, zilnic, de prezenţa ei. În ipostaza de tehnore­dactor, înzestrat cu o asemenea măiestrie, încît orice editor o poate invidia şi-i poate mulţumi fiindcă-i trimite un CD de pe care trebuie doar să reproducă volumul. Puţini oameni am cunoscut atît de avizi de cunoaştere şi atît de receptivi ca Tatiana. Este un om care te-mbogăţeşte cu inte­ligenţa, cu umorul, cu judecata lui de fiinţă care nu degeaba trece prin viaţă: de la mina din Lupeni la frumuseţea muzicii folk şi la greul fiecărei zile, greu care nu-i dă pace o clipă. Un om care ştie să asculte, fiindcă se vrea şi el îmbogăţit de alţii. Închid ochii. Ascult în gînd "Copaci fără pădure". Îi simt copacii mei, fiindcă fiecăruia dintre noi copacii le sînt fraţi. Închid ochii. O văd şi o aud pe Tatiana. Dacă aş fi Dumnezeu, care-a-nzestrat-o cu har, i-aş da şi noroc. Umil muritor fiind eu, îl rog pe Atotputernicul să i-l dă­ruiască drept binecuvîntat însoţitor al harului pe care i l-a menit prin cele trei ursitoare.


Sunetul în formă de suflet

"Tatiana – sunetul în formă de suflet", încercam, acum cîţiva ani să prind în mreaja definiţiei arta uneia dintre cele mai înzestrate cantautoare de folk de pe meleagurile româneşti. Fascinat de magia metaforei ce-şi păstrează realitatea sensului, îmi închi­puiam că am exprimat un adevăr atotcu­prinzător al harului pe care i-l dăruise divinitatea şi pe care efortul de autodepăşire al interpretei îl validase, conferindu-i consacrarea succesului şi admiraţia tuturor celor care-o ascultau şi-o vedeau pe scenă. Bag de seamă că aşa stau lucrurile şi astăzi. Artista, care n-a fost niciodată o exuberantă, s-a confruntat cu o viaţă aducătoare de suferinţe fizice şi morale care-au marcat-o, pecetluindu-i tragic existenţa. Durerea i-a înnobilat existenţa, accentele personale au devenit factor creator, cotidianul nemilos i-a sporit reflexivitatea: arta ei a căpătat o nebănuită şi pilduitoare dimensiune. De-aproape un deceniu, zilnic, Tatiana intră în casa noastră, «a părinţilor din Bu­cureşti», cum socoate că-i sîntem, spre a ne culege cărţile – ale Ilenei şi-ale mele – punîndu-le-n pagină, tehnoredactîndu-le, dichisindu-le, lucrînd şi la computer cu aceeaşi dăruire şi abnegaţie pe care le vădeşte compunînd şi interpretînd cîntece. Şi cărţile, fiind o formă de cîntec, se aud ca şi muzica ei. Glasul şi chitara nasc flori ce-nmiresmează, înmiresmînd asemenea cărţilor, şi ele. Tatiana – floare şi parfum de cîntec neîntrerupt. Ascultaţi-i melodica mireasmă! (Romulus Vulpescu)
Citeşte mai multe despre:   tatiana stepa 25 august 2008

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de