x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ilogica ei serenadă!

0
Autor: Vasile Seicaru 14 Sep 2009 - 00:00
Ilogica ei serenadă!


Multe cântece din repertoriul ei sunt dacă nu foarte triste, atunci (dacă ai răbdare şi stare să le asculţi), cel puţin premonitorii . Aici e paradoxul şi partea de ilogic!



Se ştie că folk-iştii nu prea au luat versuri din cărţi, ci mai degrabă versurile şi-au luat drumul lor firesc în volumele poeţilor, după ce au devenit cântece! Aşa s-au întâmplat lucrurile la Cenaclul Flacăra, unde s-au scris poate cele mai frumoase, mai durabile şi mai tulburătoare cântece! După ce se năşteau cântecele, Adrian Păunescu le publica în volumele sale! De aceea fiecare cântec are câte o poveste pe care mulţi dintre voi, cei care iubiţi necondiţionat acest gen de muzică, nici măcar n-o bănuiţi! Doar o parte din mirajul unui cântec, oricât de tulburător ar fi el, i se datorează autorului de muzică, cealaltă, numai poetului! De aceea aproape nimeni nu cunoaşte nimic din "atelierul" intim al naşterii unui cântec! Suferinţele din interiorul Tatianei nu le cunoştea decât ea. Dar ce deschisă era calea pe care o cunoştea doar ea să ne transmită! Fără să-şi propună ceva, doar să facă!

.../pe-aici sunt cetăţi, nu sunt case/miroase a mugur strivit/abuzul obloanelor trase/se cere a fi pedepsit/...

Dincolo de viaţa pe care o căuta şi nici măcar nu bănuia că tocmai o trăia, Tatiana întâlnea contraste numai de ea văzute, numai de ea simţite! De aceea sub ochii închişi ai "nebunului" artist cu ochii închişi, nimeni nu va bănui ce lumi se închid! Ce diferenţă între artist şi om adeseori! Nici o legătură nu are una cu alta! Una e omul, altul artistul! Artistul e atins de îngeri, e doar cel ce aduce semenilor un semn, un mesaj, o taină, o veste! De asta acum când scriu aceste cuvinte mi-e atât de dor de ea, lipsa ei mă doare ca şi cum o parte din mine a plecat definitiv, nici eu nu ştiu unde, doar că sunt mai sărac cu un vis! Câteodată spunea câte ceva de rămâneai pe gânduri. La o emisiune, în spaţiul oferit mie pentru o oră şi jumătate (lucru care mi se întâmplă foarte, foarte rar), le-am invitat pe Tatiana, pe Maria şi pe Zoia! Am făcut o mică regie înainte de intra în direct, şi ţin minte că atunci când ne-am întâlnit în cabină, Tatiana s-a apropiat de Zoia, a privit-o senin cu un zâmbet abia perceptibil, a îmbrăţişat-o, şi i-a spus usor la ureche... nu atât de încet încât să n-o aud... "nici nu ştii cât mă bucur să te văd, legendo"!... după care au început să râdă, să facă haz de situaţie! Cât de frumos se întâmpină folk-iştii câteodată! Cât de moral e acum să judeci muzica asta numai după cât de tristă este ea (unii spun deprimantă), lacrima venind spre tine ca un sol-vestitor, iar invitaţia subtilă de a intra în poveste atât de discretă, nu e cazul să vă spun aici, poate altă dată, poate niciodată!

.../dar nu este dat ca să vadă/aşa cum prin veacuri mă plimb/ilogica mea serenadă/se-ntoarce-ntr-un timp, fără timp/...

Aşa cânta Tatiana când nici nu bănuia cum o priveam din culise, noi cei care încercam să-i desluşim trăirile atât de bine ascunse şi atât de uşor mărturisite dacă erai atent! Ea n-a deranjat pe nimeni niciodată, n-a cerut şi nu a aşteptat favoruri, a găsit locul cel mai îndepărtat de lume atunci când apărea la un concert până să-i vină rândul la cântat, nu a spus că-i este rău, dar nici că e fericită, se bucura vizibil când asculta vreun cântec pe sufletul ei, de când o ştiu îşi căuta câte un loc în care să stea, patru pereţi unde să locuiască şi să viseze, să locuiască cu chirie, şi ea să nu fie prea mare. Îşi făcea probleme pentru fraţi, părinţi, pentru fiul ei, iar când a început să-i piardă pe drum, s-a închis tot mai mult în ea, aşa cum fac mulţi, fără ca cineva să bănuiască zilele şi mai ales nopţile când muşcă din pernă sau din pământ, fără martori, destăinuiri sau exagerări! Starea de milă la adresa ei a dezgustat-o şi a respins-o de la început, şi atunci când simtea că vine vorba de aşa ceva, dispărea ca şi când n-ar fi fost acolo!

.../nu te mai găseam/şi am scos ocheanul/dincolo de geam/ vuia oceanul.../

Pronunţă-i numele, ascultă-i muzica şi iubeşte-o necondiţionat dacă imaginea ei ţi-a captat măcar pentru câteva secunde atenţia!

Citeşte mai multe despre:   tatiana stepa

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de