x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Floare din floare

de Luminita Ciobanu    |    27 Apr 2009   •   00:00
Floare din floare
Sursa foto: MORGUEstyle/

De cele mai multe ori, fetele sunt asemănate cu florile. Iar, dacă domnişoarele mai poartă şi nume de floare, personificarea este cu atât mai potrivită.



Violeta, Narcisa, Lăcrămioara, Margareta, Crina, Camelia sau... pur şi simplu... Florina. În privirea şi în zâmbetul lor se oglindesc toate florile din lume. Dincolo de numele care "însufleţesc" personajele feminine, cu gândul la firavele şi totodată puternicele fiinţe, femeile, am putea spune altfel, aşa cum Victor Socaciu şi-a intitulat o superbă melodie: "Floare din floare". O piesă creată de artist din dorinţa de a aduce la lumină frumosul şi minunea care veghează lumea. Iată ce ne-a destăinuit Victor Socaciu: "Eram cu vreo 25 de ani mai tânăr când am scris muzica şi versurile acestui cântec, dar nu tinereţea aceea era fertilă, ci sufletul mereu zburdalnic şi fără vârstă al meu, sau al tău, sau al oricăruia care crede generic în iubire".

FERICIRE.
Cât despre muza care însufleţeşte melodia - iubirea - artistul spune că "limba română a aşezat la litera f din alfabet o minunată salbă de cuvinte-cheie: fiinţă, fată, femeie, floare, fragilitate, frumuseţe, fericire şi multe altele, la fel de fecunde. Frumuseţe din frumuseţe sau fericire din fericire spun acelaşi lucru cu floare din floare, refrenul cântecului meu, atât de vechi şi totuşi nou, cum numai iubirea însăşi poate fi", îşi aminteşte interpretul zâmbind clipelor în care a compus această piesă fără vârstă.

Înainte de a păşi în luna lui Florar, Victor Socaciu ne îndeamnă să iubim şi să preţuim anotimpul care ne învăluie cu flori an de an. "De la înălţimea toamnei care mă străbate din ce în ce mai profund vă chem să îmbrăţişaţi ca pe un dar rar această primăvară care şi prin aceste cântece florale ne fascinează", a încheiat Victor Socaciu.

CU PRIMĂVARA ÎN GLAS
Şi-a dorit să devină sportivă, dar paşii au călăuzit-o spre o carieră artistică remarcabilă. Melodiile care i-au fost încredinţate Mirabelei Dauer au devenit în scurt timp şlagăre mult iubite de public. Nu face compromisuri şi nu interpretează orice piesă, ci doar melodiile care creează emoţii: "Dacă mă zbârlesc toată, ca o găină, transmit cântecul acolo unde vreau, la sufletul omului. Asta e cea mai mare bucurie a vieţii mele", ne-a destăinuit artista.

De altfel, fiecare piesă interpretată unic de către Mirabela este o reală portiţă de acces către cei care o ascultă şi o îndrăgesc. Primăvara răzbate din vocea Mirabelei şi din versurile optimiste ale acestor adevărate "cântece-flori". Declaraţii de iubire, amintiri, vise, plăcerea unei vieţi trăite din plin. Cu vocea ei inconfundabilă, Mirabela dăruieşte parfum florilor! (Costin Anghel)

×
Subiecte în articol: floare toate florile din lume!