x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Numai glasul lui ştie

0
15 Oct 2007 - 00:00

Un lucru e sigur: in muzica lui Tudor Gheorghe, Cuvăntul este esenţial, după modelul divin: "La inceput a fost Cuvăntul şi Cuvăntul era cu Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvăntul".

Un lucru e sigur: in muzica lui Tudor Gheorghe, Cuvăntul este esenţial, după modelul divin: "La inceput a fost Cuvăntul şi Cuvăntul era cu Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvăntul". Tudor Gheorghe este in primul rănd un maestru al rostirii cuvintelor. Pe care le căntă oamenilor, incercănd să reconstituie sau să restaureze traseul spre Dumnezeu. Căntă din datorie, dar mai ales din nevoia imperioasă de a cănta. Căntă versuri şi rosteşte căntece.

CA O LUMINĂ. Sunt poezii cu strălucirea la vedere, care induc singure melodia purtătoare. Trubadurul n-a trebuit decăt să intindă măna spre ele şi să le aducă la sine. "Albatrosul ucis" al lui Nicolae Labiş este una dintre acestea. A luat poezia de pe hărtie şi a pus-o in cutia de rezonanţă a glasului său extraordinar. Restul a fost doar o formalitate. Sunt şi poezii "oxidate" de timp şi de schimbările intervenite in limbă. Să luăm, de pildă, "Intr-o grădină" a lui Ienăchiţă Văcărescu. O poezie simplă, cu două strofe de căte patru versuri pentasilabice şi monorimă pe fiecare strofă. "Intr-o grădină,/ Lăng-o tulpină,/ Zării o floare/ Ca o lumină./ S-o tai, se strică,/ S-o las, mi-e frică/ Că vine altul/ Şi mi-o rădică." Şi-n toată poezia, o singură figură de stil, o comparaţie: "Ca o lumină". In rest, nici un epitet, vreo metaforă sau altceva care să-i tulbure frumuseţea. Trubadurul a trebuit să-i reconstituie dramatismul care a generat-o doar din modulaţiile vocii. Astfel, strofele sunt căntate de două ori: o dată ca o şoaptă şi a doua oară in crescendo, pănă la limita strigătului. Efectul este magnific.

DUPĂ LEGE. De poezia "Domnului Eminescu", cum ii zice el, Tudor Gheorghe nu s-a putut atinge: "A adăuga o altă muzică peste muzicalitatea versului eminescian e imposibil. N-ai cum".

Mai sunt şi poezii oarecum greoaie la lectură sau anacronice, cărora Tudor Gheorghe le restaurează pur şi simplu frumuseţea, adăugănd, la vers, viersul potrivit. Dar ceea ce restaurează el mai mult şi mai temeinic este căntecul popular. In primul rănd, căntăndu-l pur şi simplu, in al doilea rănd, asamblăndu-l intr-o construcţie muzicală de mare maestru. Dar numai după legile lui, ale căntecului. In rest, cum reuşeşte Tudor Gheorghe să ne arunce in văltoarea trăirilor, asta n-o ştie nimeni, nici chiar el. Numai glasul lui ştie.

Tudor şi Nichita

Muzica lui Tudor Gheorghe nu inseamnă doar logos (cuvănt) şi melos (melodie), ci şi atitudine. Această dimensiune este specifică marilor artişti. Se spune despre Nichita Stănescu că odată, la o petrecere, era urmărit de un ziarist care insista ca poetul să-i spună ceva memorabil despre Eminescu. Cănd şi-a dat seama că nu poate scăpa de "agresor", Nichita i-a spus de la obraz: "Uite ce e, să vorbesc acum despre Eminescu este ca şi cum aş vorbi despre sexul mamei mele". Această intămplare traduce exact refuzul lui Tudor Gheorghe de a cănta oriunde, oricum şi cu orice preţ, căci e conştient de dimensiunea sacră a ceea ce face. El căntă numai pe scenă, niciodată in restaurante şi la nunţi. E responsabil de muzica lui, aşa cum e responsabil faţă de cei care-l ascultă. Adică nu aruncă "mărgăritarele la porci", respectănd astfel unul dintre imperativele biblice.

Sunt poezii cu strălucirea la vedere, care induc singure melodia purtătoare. Trubadurul n-a trebuit decăt să intindă măna spre ele şi să le aducă la sine. "Albatrosul ucis" al lui Nicolae Labiş este una dintre acestea. A luat poezia de pe hărtie şi a pus-o in cutia de rezonanţă a glasului său extraordinar.

Mai sunt şi poezii oarecum greoaie la lectură sau anacronice, cărora Tudor Gheorghe le restaurează pur şi simplu frumuseţea, adăugănd la vers, viersul potrivit. Dar ceea ce restaurează el mai mult şi mai temeinic este căntecul popular.

In primul rănd, căntăndu-l, pur şi simplu, in al doilea rănd, asamblăndu-l intr-o construcţie muzicală de mare maestru. Dar numai după legile lui, ale căntecului.

Citeşte mai multe despre:   gheorghe,   tudor

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de