x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Împletiţi întru poezie

0
Autor: Dana Andronie 23 Mar 2009 - 00:00
Împletiţi întru poezie


„Nu sunt poetă. Sunt doar o ac­triţă care adoră poezia. Poezia a făcut parte din fiinţa mea, aşa m-a plă­mă­dit Dumnezeu. Nu e meritul meu" - spune Georgeta Tudor.



Din copilărie o fascinau potrivirile de cuvinte, fără să ştie ce înseam­nă rima sau ritmul. Nici nu ştia să citească, dar se înfiora auzindu-le pe fetele mai mari spunând poezii. Apoi, la şapte ani, mama a început să-i cumpere cărţi. Aşa a descoperi­t-o pe Elena Farago. „Culmea, l-am descoperit pe Eminescu fără să ştiu cine e sau ce înseamnă un Poet Naţional! - îşi amin­teşte Georgeta Tudor. Am găsit, sus pe şifonier, o carte veche rămasă printre lucrurile tatei. Aveam un şi­fonier solid de stejar şi acolo sus mă cocoţam şi citeam ore întregi cu mintea mea de atunci, citeam cu patimă «Luceafărul» şi «Strigoii», care mă duceau într-o lume fermecată.

Atunci am învăţat să iubesc noaptea, Luna, stelele, satul - pe care eu nu-l cunoş­team decât din abecedar. Orăşeancă get-beget, crescută pe asfaltul bucu­reştean, mă înfioram de mi­nunea care însemna satul... «Sara pe deal/ Buciumul sună cu jale/ turmele-l urc/ Stele le scapă­-ră-n cale...». TurmeĂ! Eu nu ştiam ce înseamnă o turmă, văzusem doar în pozele din abecedar oi, când învăţam literele «o», «i»... De bucium să nu mai vorbim, habar n-aveam ce e, dar îmi imaginam sunete siderale, care mă umpleau «de-un farmec sfânt/ Ce nu-l puteam pricepe». Aşa am descoperit Poezia cu Elena Farago şi frumosul Mihai Eminescu (era superb în fotografia din carte)".

CIOBĂNAŞUL
Dacă Georgeta Loch (după numele de fată) n-ar fi descoperit poezia, probabil că nu l-ar fi descoperit nici pe domnul Tudor. Destinul avea pe ordinea de zi rimă împe­recheată... cu Tudor Gheor­ghe: „El mă plăcea ca fată, eu îl plăceam ca pe o zvârlugă de tânăr înalt şi deşălat şi slaaab, care semăna cu Anthony Perkins, plin de umor, de veselie, de nebunie şi care îmi cânta atât de frumos: «Un ciobănaş odată/ Iubea o fată/ Mândră fără pereche/ În lumea toată/ Seara venea la stână îmbujorată/ Iar el de fericire aşa-i cânta»... CiobănaşulĂ... Eeei, ciobăna­şul pentru mine era o poezie, era ca în tablourile lui Grigo­rescu: tânăr, subţire, frumos, curat, delicat, cân­tă­reţ din fluier şi înconjurat de mioare albe ca laptele (ce poetic, nuĂ). Ciobă­naşul era pre­cum cel pe care îl văzusem prima oară doar în abecedar. Nu a fost frumosĂ Poezie! ... Aşa am trăit toată viaţa - împletiţi cu poezia".

După 43 de ani de trăit poezia zi de zi, alături de domnul Tudor, doamna Tudor începe să respire puţin doar pentru sufletul ei. La insistenţele fiului său, Adrian, s-a abandonat ideii de a scoate o carte de poezii: „N-am scris poezia pentru mine, ci pentru sufletul meu şi pentru cei care vor să-mi fie parte­neri în poezie. În versuri nu sunt niciodată singură. Întotdeauna am pe cineva partener. De exemplu, Primăvara, Vara, Toamna, Iarna sunt partenerele mele, sunt fiinţele cu care eu dia­lo­ghez în poezie. Mai dialo­ghez cu marea, cu albatrosul, cu fluturele..."

După mai bine de pa­tru decenii de când sunt împreună, Tudorilor le este încă bine! „Ne e drag unul de altul, trăim în lu­mea culturii române. Ve­deţi, nu spun «lumea cul­turală», căci noi nu suntem VIP-uri. Tudor Gheor­ghe e mult prea preţios pentru cultura română, ca să-l intereseze VIP-urile moderne. Nu se duce niciodată la sindro­fii. De fapt, cei din vârful conducerii destinelor culturii româ­neşti uită de el când ajung acolo sus", mărturiseşte soţia.

PITPALACUL
 Cu volumul „Uneori femeile plâng", lumea va afla cine este doamna care a stat în umbra lui Tudor Gheor­ghe. Deşi, niciodată nu a vrut să facă nici un pas în faţă. Acum nu mai are încotro. „Volumul meu de poe­zii este structurat pe cele patru anotimpuri, care nu sunt ale Anei Blandiana, nu sunt nici ale mele, ci ale femeii în gene­ral - spune autoarea. Nu am pretenţia că sunt o poetă. A fi scriitor înseam­nă o disciplină deosebită. Eu am avut altă disciplină, şi anume repetiţiile din teatru. Am avut altceva de făcut în viaţă, nu am avut timp de poezie. Deşi am început să scriu fără să-mi dau seama. Vorba lui Arghezi - eu cânt cum cântă pitpalacul. Nu mi-a fost deloc uşor să fac selecţia... Când am început să aleg din mormanele de maculatoare, m-am îngro­zit! I-am spus lui Tudor, după ce o să iasă cartea, ori o să mă respecţi, ori o să mă deteşti! Una din două!"

CINSTE  LOR!
Şi doamna Tudor are ochi pentru cultură şi ştie să aprecieze bunătatea bucatelor alese care, din păcate, trec de cele mai multe ori neobservate în meniul vieţii cotidiene: „Acum şase luni a apărut o carte deosebită care ar fi trebuit să fie un eveniment cultural. Am tot aşteptat s-o semnaleze cineva, un cititor, un ziar, un post radio sau de televiziune! Nimic. Tăcere! Vă semnalez eu. Iată antologia «Actori-poeţi, poeţi-actori», Centenarul Uniunii Scriitorilor România 1908 - 2008, de Lucia Nicoară şi Cristiana Gavrilă, la Editura Brumar - Timişoara, după o idee de Mircea Ghiţulescu - critic de teatru; postfaţă: Nicolae Manolescu.

În anul 2005 a apărut la Chişinău cartea «Actori-poeţi», proiect dr Aurelian Dănilă, laureat al Premiu­lui Naţional din Republica Moldova. Prefaţă - academician Mihai Cimpoi. Am vorbit cu dl Mircea Ghiţulescu, nu ştia de această apariţie, deci ideea cărţii noastre îi aparţine în întregime. Dacă i-aş fi spus la timp, în mod sigur ar fi inclus şi o parte dintre poeţii-actori moldoveni, fraţii noştri de limbă şi simţire. Atunci cartea aceasta minunată ar fi avut vreo 800 de pa­gini, nu 723, cât are acum. Mai ales că aici există nume de actori-poeţi începând cu secolul al XIX-lea şi până la cunoscuţii actori de astăzi. «Carte frumoasă, cinste cui te-a scris» - zicea Arghezi.

Cinste deci celor trei realizatori, dar şi celor 45 de actori-poeţi; sunt sigură că ei sunt mai mulţi dar, ca şi mine, ţin poeziile pentru sufletul lor şi pentru... lăzi, căci sertarele oricum sunt prea mici. Dacă asta înseamnă egoismĂ! Nu! Probabil toţi se întreabă, dezgustaţi de înjosirea culturii române pe ecranele unor posturi de televi­ziune sau diverse ziare, tabloide..."


No comment!

Cum eram noi doi la începuturiĂ Eu eram deja cunoscută şi chiar iubită după rolurile minunate pe care le jucasem: Cenuşă­reasa, Fanchette din „Nunta lui Figaro", Doamna nevăzută din piesa cu acelaşi nume de Carlo Goldoni şi încă multe altele. Eram şi eu o tânără speranţă şi pot spune, privind retrospectiv, că eram frumuşică, inteli­gentă, cultivată şi talentată! O spuneau cronicile teatrale. Eu vorbesc acum ca despre o altă persoană, acea Georgeta Loch-Luchian - care nu mai e de mult. Pot deci să fiu dreaptă şi distantă. Eu, cea de acum? Sunt o... pensionară! No comment, că tot e la modă să vorbim o limbă străină, şi nu pe cea română!
Georgeta Tudor

Citeşte mai multe despre:   tudor,   poezie

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de