x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Maestrul şi publicul

0
Autor: Miron Manega 23 Mar 2009 - 00:00
Maestrul şi publicul


„Daţi copilul mai încet!" - spunea Tudor Gheorghe la un spectacol la care plângea un băieţel.



În urmă cu un an l-am vizitat pe Tudor Gheor­ghe la el acasă, ca să-i luăm un interviu „în suc propriu". După ce ne-a plimbat vreo oră prin oraş, am ajuns în faţa locuinţei sale de vizavi de Casa Căsătoriilor. Când să intrăm în curte, se apropie de maestru doi tineri, un bărbat şi o femeie, care coborâseră dintr-o maşină. „Sunteţi Tudor Gheorghe?" - întreabă bărbatul. „Da" -zice artistul. „Ne daţi voie să ne fotografiem cu dumneavoastră?". Stă Tudor Gheorghe ce stă, privindu-i fix pe sub sprâncenele stufoase şi, după ce-l fierbe vreo zece secunde, răspunde sec: „Nu!" „De ce?" - întreabă nedumerit tânărul. „Pentru că sunt artist" - i-a răspuns artistul şi a intrat în curte.

Cei doi tineri au rămas dezorientaţi pe trotuar, poate dezamăgiţi, poate furioşi. Şi poate că Tudor Gheorghe şi-a pierdut, în momentul acela, doi spectatori. Sau poate că nu, cine ştie?...

FĂRĂ COMPROMISURI
Relaţia lui Tudor Gheorghe cu publicul nu e una obişnuită. Adică este, dar în sensul unei normalităţi pretenţioase şi profunde. Pentru că spectatorii săi nu sunt clienţi, ci parteneri întru acelaşi ceremonial. Doar că unul trudeşte (artistul), iar altul primeşte (publicul). Sloganul „Clientul nostru, stăpânul nostru" nu prea are loc aici, căci ar fi ca şi cum i-ai cere unui preot să schimbe slujba după cum vrea enoriaşul.
Aşa cum nici artistul nu face de capul lui ceea ce face, nici publicul nu ascultă ce are chef, numai pentru că a plătit biletul. Asta nu exclude respectul reciproc, căci acest parteneriat presupune raporturi fundamentale, care ţin de zona sacralităţii.

Tudor Gheor­ghe şi-a asumat misiunea de restaurator şi rostitor al unui melos peste care au crescut buruienile showbiz-ului (pe care tot el le pliveşte), iar publicul are voie doar să-l amendeze dacă nu-şi face treaba. „Ca artist, n-ai voie să te tragi de şireturi cu publicul" - spunea el, recent, într-un interviu. „Dacă te iei după public, ajungi să cânţi manele. Publicul nu doreşte să gândească, ci să-i dai ceva ce să-i placă. Dar se poate face acest lucru şi fără compromisuri".

LECŢIA DE SACRALITATE
Pare simplu ce spune Tudor Gheorghe, dar să reuşeşti să faci acest lucru este extrem de anevoios şi de complicat. Pentru că asta presupune înfrângerea multor frustrări şi o credinţă nestrămutată că ceea ce ţi-ai propus să rea­lizezi are dimensiunea unei cauze, a unei misiuni. Şi, în numele acesteia, să refuzi succesul facil care te îmbie la scenă deschisă, ca un adulter festiv. Tudor Gheorghe a avut puterea să reziste acestei ispite şi a ţinut de drumul lui, ghidat la început numai de instinct, apoi de credinţă şi instinct, apoi de credinţă, instinct şi cunoaştere.

Tehnic vorbind, artistul a făcut, în paralel cu muzica propriu-zisă, o muncă migăloasă de pedagog. Timp de 30 de ani şi-a format şi şi-a educat publicul, dezgropându-i, din molozul poftelor frivole, partea profundă, sensibilă şi esenţială. Practic, publicul lui Tudor Gheorghe este cutia de rezonanţă a unui instrument pe care el îl acordează continuu, la fiecare spectacol. Iar spectacolele nu sunt câtuşi de puţin rigide sau plicticoase, ba sunt chiar sărbători artistice presărate cu glume, observaţii picante şi relatări savuroase. Dar toate în limitele convenţiei scenice, pe care nici el, nici spectatorii nu o încalcă.

Orice spectacol al lui Tudor Gheorghe este o lecţie de sacralitate ţinută în faţa unui public numeros, educat însă, pentru acest ceremonial, în aproape o viaţă de om. Evident, artistul îşi obligă pu­blicul să se menţină în limitele propriei exigenţe, iar publicul îl obligă pe artist să nu coboare sub standardul la care i-a obişnuit. Parteneriatul continuă.

Citeşte mai multe despre:   gheorghe,   tudor,   publicul

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de