x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Pacificatorul

0
Autor: Miron Manega 23 Mar 2009 - 00:00
Pacificatorul


„În ceea ce are el mai înalt, Macedonski nu e cu nimic mai prejos decât Eminescu" - observă Tudor Gheorghe.



Spectacolul „Taina cuvintelor" nu este doar unul te-matic. Este, mai degrabă, rezumatul unui manual alternativ de reînvăţare a limbii şi literaturii române. Un „demo", cum ar zice, din vârful limbii, trepăduşii showbizului. Dar, în spatele acestui „demo", se ascunde o istorie a emoţiilor, a polemicilor, a conflictelor. De fapt, întreaga istorie a literaturii este o istorie a conflictelor literare, din care s-au născut uneori nedreptăţi, alteori perle lirice. Tudor Gheorghe cunoaşte în deta­liu aceste „războaie civile" şi încearcă să-i împace, peste timp, pe combatanţi.

 RIVALII
Este cunoscută, de pildă, celebra epigramă a lui Macedonski, împotriva lui Eminescu, publicată în august 1883, la puţină vreme după ce marele poet fusese internat la ospiciu: „Un X... pretins poet acum,/ S-a dus pe cel mai jalnic drum.../ L-aş plânge dacă-n balamuc,/ Destinul său n-ar fi mai bun,/ Căci până ieri a fost năuc,/ Şi azi nu e decât nebun". A fost, desigur, o blasfemie, pentru care istoria literaturii l-a pus la zid pe Macedonski, văduvindu-l de percepţia corectă a va­lorii sale în posteritate.

După 125 de ani, Tudor Gheorghe îl reaşază la locul cuvenit, punându-i opera în aceeaşi lumină cu a marelui său rival. „În ceea ce are el mai înalt, Macedonski nu e cu nimic mai prejos decât Eminescu" - spune tru­badurul şi, pentru a-şi susţine afirmaţia, face un colaj de dialoguri lirice între „Scrisoarea a II-a" a lui Eminescu şi „Noapte de mai" a lui Macedonski. Rezultanta artistică este magnifică şi iată-l pe ulti­mul mare romantic al lumii, alături de primul mare poet modern român, într-un duet liric incredibil, comple­tându-se reciproc. Stau unul lângă altul la acelaşi festin, ceea ce ar fi fost de neconce­put în timpul vieţii. Poezia îi uneşte dincolo de ome­neştile conflicte şi ne­dreptăţi, iar împăciuirea e oficiată de Tudor Gheorghe.

 SPRE LAUDA LUI
 Alţi doi mari „duşmani" au fost Tudor Arghezi şi Ion Barbu. Ca să-i împace şi pe ei, Tudor Gheorghe le interpretează pe scenă chiar creaţiile pe care şi le contestau reciproc, respectiv „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă" şi „Riga Crypto şi lapona Enigel".

Misiunea de pacificator a lui Tudor Gheorghe, aflată cumva în afara domeniului său de referinţă - cântecul -, este însă inerentă vocaţiei de misionar al culturii române, asumată şi afirmată fără rezerve. De aceea şi-a înfrânat, poate fără voie, dezvoltarea sa ca poet, deşi avea confirmări şi propuneri din partea celor mai redutabili scriitori români, pe lângă care şi-a făcut veacul. A făcut-o însă cu dăruire şi umilinţă, perfecţionându-şi percepţiile şi cunoaşterea. O dată trasată traiectoria destinului său, era normal să-i împace pe poeţii certaţi în plan existenţial - în planul sublim al Poeziei, care-i circumscrie pe toţi, fără discriminări. Era normal să se fi gândit şi alţii s-o facă şi poate chiar s-au gândit. Dar n-au făcut-o. A făcut-o, iată, un trubadur. Spre lauda lui şi spre ruşinea altora.

 „Eminescu l-a atacat pe Macedonski la rugămintea lui Maiorescu, pe care-l rugase Alecsandri. Între cei doi a început o polemică încheiată cu epigrama aceea nedreaptă, de care ştim. Era timpul să se facă pace între ei."

„Când Tudor Arghezi şi-a publicat «Niciodată toamna nu fu mai frumoasă» - o poezie absolut tulburătoare -, Ion Barbu l-a luat peste picior în faţa prietenilor, spunând ireverenţios că iar a mai făcut popa o prostie".
Tudor Gheorghe

Citeşte mai multe despre:   tudor

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de