x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Stinge, Doamne, stelele!

0
Autor: Dana Andronie 23 Mar 2009 - 00:00
Stinge, Doamne, stelele!


Şi-a înfrânt propriile orgolii şi n-a lăsat să iasă la suprafaţă poe­tul din el. Deocamdată.



Degustătorul de poezie rafinată - aşa cum se conside­ră pe bună dreptate Tudor Gheor­ghe - a luat-o înaintea poetului. Locul său în poezie va fi însă ca tălmăcitor al ei în cântec, mai puţin ca autor. Această observaţie autoscopică îi aparţine artistului. Istoria îl va aşeza însă la locul pe care îl merită, căci ea nu ţine cont de părerile personale!

† Jurnalul Naţional: Doamna Tudor a stat mereu în umbra domnului Tudor. Acum v-o ia puţin înainte. Va scoate o carte de poezii.
Tudor Gheorghe: Mi se pare normal. Ea este realmente o structură poetică şi poezia ei va fi un lucru însemnat în mişcarea feminină. Spun asta, deşi nu am avut acces la opera ei. Nu m-a lăsat să citesc, decât doar ce a mai pu­blicat pe ici pe colo. Dar a fost suficient să-mi dau seama că stau lângă un poet veri­tabil.

† Această apreciere vine din partea unui om care degustă poezia...
Tocmai de aceea mi-a spus că din cauza puterii mele selective s-ar putea să o inhib şi să nu mai aibă curajul să scoată cartea. Ca atare, i-am zis că nu mă mai interesează! Însă după ce publică, o voi critica!

† Puteţi recita vreo poezie de-a soţiei?
Nu!

† Atunci, mai aveţi timp s-o faceţi, înainte de a o critica!
(râde)... Eram în birou la Marin Sorescu - Dumnezeu să-l ierte - pe vremea când era ministru. Scosese o carte din celebrele lui „La lilieci"... I-am zis: bă, mi-am încărcat memoria cu „liliecii" ăştia ai tăi... Mereu găsesc câte ceva bun de luat de acolo şi trebuie să învăţ pe dinafară. Iar el mi-a dat următorul autograf: „Poeme de ocupat memoria lui Tudor Gheorghe".


Spectacol normal „Tudor Gheorghe"

† Adrian Păunescu spunea că sunteţi un poet care se ignoră. Aţi preferat să promovaţi poezia, nu să vă pu­blicaţi.
Am dat dovadă de o decenţă reală. Degustătorul de poezie rafinată - aşa cum mă consider - a luat-o înaintea poetului.

Mi-am înfrânt mie însumi orgoliile de poet, căci toţi poeţii sunt orgolioşi! Când e vorba despre poezia de dragoste, e cam greu să stai lângă Arghezi, dar dacă ar judeca toţi ca mine, probabil că nu s-ar mai scrie poezie. Aşa, fiecare om mai încearcă... Eu cred că locul meu va fi în poezie ca tălmăcitor al ei în cântec, şi nu atât de important ca poet. Asta nu înseamnă că multe dintre versurile scrise de mine nu vor rămâne demne de luat în seamă mai târziu. Uite, în spectacolul „Mie îmi pasă", sunt câteva poezii extraordinare, dar n-am spus că eu le-am scris. Am zis doar că este un spectacol Tudor Gheorghe... Un spectacol normal, nu unul mega, extraordinar, super, cum văd că sunt acum toate spectacolele din România...

† Avem nevoie de normalitate!
În clipa aceasta, românii au mare nevoie de aşa ceva. Am constatat că lumea a ajuns la concluzia că ceea ce propun televi­ziunile din dorinţa de rating întrece orice imaginaţie. Este ceva de un prost gust înfiorător! Oamenii redescoperă teatrul! Între 1983 şi 1989 au fost cele mai grele momente ale poporului român, iar sălile teatrului erau arhipline. În momentele de criză, în care românii sunt debusolaţi de starea politică, economică, fug către teatru. Acum nu că aş vrea să se mai întâmple ceea ce s-a întâmplat în 1989, dar lumea iar dă buzna la teatre! O s-o luăm iar de la cap, aşa cum spun eu într-o poezie?

† Sălile sunt pline la spectacolele lui Tudor Gheor­ghe, care nu sunt nici rare, nici gratis.
Acest lucru m-a îmbucurat, dar m-a şi uimit. Spectacolul „Taina cuvintelor" era oarecum pretenţios. Lumea spunea că este un spectacol de intelectual! Dacă rosteşti acest cuvânt, „inte­lectual", oamenii se sperie. Vor, mai degrabă, să nu înţeleagă, să nu mai gândească. Să le spui bancuri, prostioare, iar ei să râdă. Spectacolul nu era greoi, era un spectacol de iniţiere, pedago­gic, dar nu căzut în didacticism. Propuneam poezia Văcăreştilor, care este o splendoare, sau vorbeam despre erotismul în poezia lui Conachi - primul poet erotic român. Toate aceste poezii au haz! Pentru a-i menaja pe spectatori, am renunţat la prepaşoptişti.

† De ce?
Pentru că erau obsedaţi de ideea naţională - mă refer la Bolintineanu, la Cârlova, Eliade Rădulescu. Aceştia au fost nişte exemple de români fantastici. Pe banii lor şi-au făcut studiile la Paris, Viena, Berlin şi toţi s-au întors în ţară. Acum drumul e invers. Tinerii fac studiile aici, pleacă din ţară şi nu se mai întorc. O să fac însă un spectacol separat cu prepaşoptiştii. Trebuie să ne recâştigăm demnitatea de a ne numi români!


Fadoul de mahala

† Ne-am lepădat de patriotism?
Astăzi, dacă spui că eşti patriot, eşti considerat desuet şi penibil!

† Aveţi o relaţie specială cu publicul. Credeţi că există posibilitatea să vă trădeze vreodată?
Nu! Timp de 40 de ani nu l-am păcălit niciodată şi de fiecare dată i-am propus teme noi de gândire. Peste tot unde mă duc în ţară, sălile sunt arhipline. Publicul vrea să vadă ce mai am să îi spun. N-am făcut un spectacol şi apoi să trag de el 20 de ani! Eu n-am făcut şlagăre. Nu mai sunt de mult în sfera showbiz-ului românesc. Am intrat în sfera culturii şi a educaţiei, pentru că mai este nevoie şi de aşa ceva.

† Sunteţi în lumea lui Tudor Gheorghe şi aveţi atâţia adepţi!
Da. Un prieten îmi spunea că, dacă pun pe afiş: Tudor Gheorghe citeşte cartea de telefoane, oamenii vor veni negreşit la spectacol. Ia să vedem cum citeşte ăsta!

†  Mai aveţi ceva de dat?
Da, mai avem! Vorba lui Păunescu: „Mai avem câte ceva prin ţară, ceva Carpaţi, şi-o apă tutelară, şi râuri ce nu vor să curgă afară..."

† Aveţi şi o „mahala"...
Da, „Mahalaua, mon amour". Era să spun şi eu, precum fotbaliştii şi „intelectualii", că este o provocare! (râde)... Am promovat muzica populară interbelică, apoi am făcut muzi­ca uşoară din perioada interbelică. Ei bine, îmi lipsea o za. Trebuia să mai fie ceva. Lipseau acei lăutari care nu erau nici de la ţară şi nu erau nici rafinaţii franţuziţi din centrul Bucureştiului care cântau şansonete. Lipsea mahalaua lui Sebastian, mahalaua domnişoarei Nastasia, care voia să fugă din Văcăreşti ca să ajungă măcar în Popa Nan. Acolo, în mahalaua aia, sentimentele erau fruste! Nu exista ipocrizie. Râsul nu era din vârful buzelor, lacrimile erau sincere, petrecerile erau fără sfârşit.

 Am vrut să fac cunoscută această lume tinerei generaţii, care confundă mahalaua cu ţigănimea. Că erau şi ţigani acolo, şi ei erau profesioniştii genului, e altceva! Ei au creat frumuseţea acelei muzici. Eu am făcut o selecţie fioroasă. Din 400 de cântece, am ales vreo 18. Am ţinut cont de poezie, de linia melodică. Veţi întâlni versuri de genul: „Am dat Doamne de belele, parc-am dat cu pietre-n stele" sau „Blestemat să fii de stele!". Sau „Stinge, Doamne, stelele/ Şi-ascultă-mi suspinele". Sau „Fetiţa mea merge la şcoală/ Fără toc, fără cerneală,/ O dă profesoara afară,/ Cu lacrimile-n călimară". Nu lipsesc nici capodoperele: „Inel, inel de aur", „Deschide-mi, gropare, mormântul", „La Chilia-n port"... O să-l pomenesc şi pe tatăl acestei muzici, pe Anton Pann! Voi demonstra că sunt cântece în lacrimi, că sunt fadouri. Toată văicăreala aia de mahala este acoperită de sentimente. Va fi o atenţionare discretă a maneliştilor!

† Îi aşteptaţi la spectacol?
Da, vor veni! Şi-au părăsit lumea, au fugit în arăbisme, în turcisme. Copiază şi nu mai au acoperire interioară din lumea mahalalei. Ei sunt acum nişte tipi foarte bogaţi care ştiu cum să ia banii de la proşti!

† Domnul Tudor e bogat?
Este unul dintre cei mai bogaţi! Câtă poezie ştie el, n-are Becali... ! Don Quijote spune, la un moment dat, că poeţii au ceva în comun cu nebunii: „Şi unii, şi ceilalţi luăm ceea ce ni se pare frumos din viaţă!"

† Fiecare din familia dumneavoastră are lumea lui şi toate aceste lumi încap sub acelaşi acoperiş?
Da! Numitorul comun este poezia. Fiecare o percepe altfel. Fi-miu o vede, eu o cânt, iar nevastă-mea o scrie.

Citeşte mai multe despre:   tudor,   spectacol,   poezie,   lumea,   poezia

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de