x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dunărim cu Dunărea. Zi şi noapte!

0
Autor: Luminita Ciobanu 06 Iul 2009 - 00:00
Dunărim cu Dunărea. Zi şi noapte! /


A fost profesor de educaţie fizi­că şi solist al formaţiei gălă­ţe­ne Cristal până la sfârşitul lui aprilie '78, când s-a alăturat Cena­clului Flacăra. Avea aproa­pe 17 ani când i s-a propus să se ală­ture forma­ţiei Cristal.



 „Eram solistul formaţiei Atle­tic. Cântam «Baby, baby», iar la mo­mentele de chitară-solo mă tăvleam pe scenă. Era o adevărată nebunie. Într-o zi, când stăteam pe o bancă în curtea Casei de cultură a studenţilor, unde cântam, în timp ce mă gândeam la ale mele: cineva s-a aşezat lângă mine şi mi-a spus: «Ce faci, mă? Ce ce te tăvălăşti pe scenă în halul ăla?». Apoi mi-a zâmbit şi mi-a spus: «E bine, foarte bine ce faci!».

Era Puiu Creţu, liderul formaţiei Cristal. «Vrei să fii solistul meu?» «Eu, să fiu solist?» «Da!» Am acceptat fără să stau pe gânduri. Eram un puştan slăbuţ. M-a prezentat trupei. Acolo am învăţat să cânt. Cântam la 3.000 de oameni. Când eram la formaţia Cristal, în jurul meu era o mare de fete care mă ascultau. Cântam la Casa Studenţilor, la bibliotecă. Închideam ochii şi cântam în special melodiile lui Mircea Vintilă, trecând dintr-un cântec în altul, fără pauză.

M-a fascinat Mircea Vintilă. A reprezentat mult pentru tinereţea mea, ca şi Nicu Alifantis, Zoia Alecu, Doru Stănculescu, Mircea Florian, Marcela Saftiuc, Vali Ste­rian, Victor Socaciu. M-a fascinat de asemenea Moţu Pittiş".

După ce a absolvit liceul, Vasile Şeicaru s-a înscris la Facultatea de Educaţie Fizică din cadrul Universităţii din Galaţi. „Întâmplător, după terminarea facultăţii am primit o repartiţie chiar în localitatea în care m-am născut: Oancea. Şapte ani am fost profesor de educaţie fizică. N-am reunţat la formaţia Cristal", îşi aminteşte Vasile Şeicaru.

INVITAŢIE. În primă­vara anului 1978, Cenaclul Flacăra a poposit la Galaţi. „A venit Adrian Păunescu cu Cenaclul Flacăra. Eu cântam cu formaţia Cristal. Ne-a ascultat şi a spus: «Solistul ştie să cânte folkĂ». «Da. Ştie», am spus eu. «Care, mă, lasă», a replicat Puiu Creţu, să nu mă piardă. Am luat chitara şi am cântat Colindul Dunării: «Fie pâinea rea sau bună/ Dunărea ne este mumă/ Fie pâinea bună, rea/ Dunărim cu Dunărea.» «Senzaţional!», a spus Adrian Păunescu.

«Vrei să fii membru al Cenaclului FlacăraĂ» Ceilalţi erau înne­buniţi. Pierdeau solistul. «Fii atent, aici, la mine - a mai zis Păunescu. Mâine, la opt jumătate, din faţa hotelului Dunărea, pleacă mai departe convoiul Cenaclului Flacăra. Dacă eşti acolo, vii. Definitiv. Nu ştiu ce se întâmplă cu formaţia, dar o să vezi ce ne­bunie va fi cu cântecul ăsta. Poţi să vii, aşa cum poţi să nu vii.» N-am să uit asta niciodată.

Cum puteam lipsi? M-am prezentat cu toate că abia mă căsătorisem cu Gabi. La 28 aprilie am avut căsătoria, iar pe 1 mai am fost la primul spectacol. Făceam parte din Cenaclu, eram membru. Era un nou val al muzicii tinere. Eu am rămas singur din valul ăla, aşa cum alţii s-au pierdut pe drum din alte va­luri", se întoarce artistul pe firul amintirilor.

VERSURI. Momentele petrecute alături de Cenaclul Flacăra sunt de neuitat pentru Vasile Şeicaru. „Am renunţat şi la catedra de educaţie fizică. După ce am apărut la televizor cu melodia «Aruncarea în valuri», multă lume venea la cancelarie, la şcoală. Era atipic să spui «Iubita mea, să ne-aruncăm în mare». Toate poeziile pe care le-a scris Adrian Păunescu au fost senza­ţionale, cu un impact deo­sebit.




Poezia asta, «Aruncarea în valuri» a fost dictată, nu scrisă, cum ar sta un poet să se gândească. Exista o uşurinţă în verisifiare ieşită din comun. Poezia i-a venit în cap, a dictat-o pe drumul dintre Galaţi şi Constanţa. Abia putea nota Victor Socaciu. Versurile parcă veneau de undeva. Şi aşa erau toate. Poezia «Făt-frumos» a lui Mircea Vintilă a fost scrisă asemănător. I-a dictat textul, apoi s-a aşezat şi-a adormit.

Erau nopţi de nesomn, nu golănii aşa cum credeau unii. S-a scris foarte multă muzică. Se muncea fantastic. Scriam nenumă­rate cântece. Unele au rămas la stadiul de proiect. Dar s-a scris enorm. Era un fel de tensiune creatoare. Era un lucru tulburător. Iar Adrian Păunescu era foarte dur. Ridica tonul de îngheţai, aşa cum făcea glume de cădeai pe jos.

De asta şi tot ce se întâmpla acolo a lăsat urme importante. Păunescu ne povestea lucruri ieşite din comun din istoria României pe care nu le ştiam. La un moment dat făcea un semn şi i se aduceau poezii. Poezii pe care nu le publicase. Era fascinat de personalitatea lui Avram Iancu. Îi şi purta chi­pul pe piept. Spunea: «Cine şi-ar fi putut închipui? Să mori de dragoste de ţară, pe o bancăĂ». Ne trezeam efectiv cu lacrimi în ochi fie în timpul Cenaclului, fie după Cenaclu.

Era o magie. Nu vorbesc cu patimă. Spun doar ce s-a întâmplat în perioada aceea, realităţile legate de Cenaclul Flacăra când fiecare îşi dorea să fie în sală, dar să fie membru! Au fost momente oferite unui tineret care nu avea nimic în perioada aceea. Se cântau melodii rock la care nu aveai acces. Stadionul vibra, iar Adrian Păunescu ne spunea: «Îi vedeţi? Ei au impresia că sunt liberi». Nu erau, bineînţeles. Securitatea era peste tot.

Pe de altă parte, Adrian Păunescu recita poezii cu adresă directă la Nicole Ceauşescu sau Elena Ceau­şescu. Cine avea curaj să spună ceva contra regimului într-un loc cu 30.000 de oameni? Cenaclul Flacăra trebuie să rămână o legendă, un vis frumos! Sunt clipe din viaţa mea pe care nu le voi uita niciodată", adaugă Vasile Şeicaru.

SUCCES. Artistul şi-a amintit apoi de trio-ul celebru: Şeicaru, Socaciu, Hruşcă şi de ropotele de aplauze care nu mai conteneau la concertele susţinute.

„Tandemul cu Ştefan Hruşcă a fost de ase­me­nea foarte cunoscut. Eu şi Ştefan n-am făcut repetiţie nicioda­tă. Pur şi simplu cân­tam. Ni s-au potrivit vo­cile, cântecele. Perioada în care am cântat amândoi, adunam câte un stadion de oameni. Au fost momente în care pe afiş scria doar Hruşcă şi Şeicaru", mai spune interpretul.
Citeşte mai multe despre:   cenaclul flacăra,   păunescu,   vasile seicaru

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de