x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Schi - Luati-va echipamentul

Schi - Luati-va echipamentul

de Sorin Anghel    |    22 Dec 2006   •   00:00
Schi - Luati-va echipamentul

Dupa o luna foarte saraca in ninsori, schiorii incearca sa profite la maximum de putina zapada care va fi pe partii de Sarbatori. Daca mergeti la munte in aceasta perioada, luati-va schiurile si claparii.

Ninsori izolate si temperaturi In jurul valorii de zero grade Celsius. Dupa o luna foarte saraca in ninsori, schiorii incearca sa profite la maximum de putina zapada care va fi pe partii de Sarbatori. Daca mergeti la munte in aceasta perioada, luati-va schiurile si claparii.

Vacanta prilejuita de Sarbatorile de Iarna trimite mii de turisti in zona montana. Din pacate, doar in cateva locuri din tara se poate sti cu certitudine ca se va schia in perioada urmatoare.

NORD. Maramuresul este sarac in zapada. Pe nici o partie nu se poate schia, astfel ca cei care merg in zona nu vor avea prea mult noroc. "Nu avem decat foarte putina zapada, astfel ca ne-am permis sa mai nivelam un pic partiile noi, construite in acest an. Daca nu a nins la Cavnic, cu siguranta ca nici la Mogosa sau Izvoare nu a nins. Aici ninge prima oara", a declarat Cornel Poenar, cel care administreaza domeniul schiabil Roata din Cavnic. In schimb, la Borsa, pe partia Vf. Poiana Stiol, se poate schia. Pentru a ajunge pe aceasta pista trebuie mai intai sa urcati cu telescaunul. Meteorologii au pronosticat ninsori pentru urmatoarele doua zile, astfel ca stratul de zapada, care acum atinge 30 de centimetri, se va ingrosa. O situatie deloc placuta se gaseste si in Moldova. La Carlibaba si Vatra Dornei zapada este atat de putina incat pamantul seamana cu o prajitura trecuta prin zahar. Pentru astazi s-au anuntat ninsori in Depresiunea Dornelor, fiind posibil ca de Craciun instalatiile de transport pe cablu sa fie puse in functiune. Carpatii Orientali vor avea parte de temperaturi scazute, sub valoarea de zero grade Celsius, iar meteorologii estimeaza ca in Harghita si Covasna va ninge fara incetare in urmatoarele trei zile.

OPTIMIST. Exista unele sanse sa se schieze pe Valea Prahovei. La Sinaia si Predeal exista cel mai gros strat de zapada din zona, in vreme ce echipa care se ocupa de partia Kalinderu din Busteni a pus in functiune instalatiile care produc zapada artificiala. Pentru urmatoarele 3 zile, ANM a anuntat pentru Predeal temperaturi extrem de scazute, cu valori intre - 7 si - 13 grade Celsius. De altfel, in toate localitatile de pe Valea Prahovei mercurul din termometre va indica temperaturi negative.

SIGURANTA. Cine este in cautarea unui loc unde sa se schieze sigur trebuie sa mearga pe Valea Jiului. In Parang, stratul de zapada atinge 40 de centimetri, iar telescaunul si teleschiurile vor functiona de Craciun. La Straja, se va schia pe toate partiile, mai putin Sf. Gheorghe. Pistele Mutu si Slalom au zapada de peste 30 de centimetri, in vreme ce pe Platoul Soarelui au actionat chiar si masinile de batatorit zapada.

FERICIT
"Au urcat turistii in Straja si ne pare bine ca vor putea schia. Nu este zapada la fel de multa ca anul trecut, dar lumea este multumita cu ce avem. Daca avem norocul si ne ajuta Dumnezeu sa mai ninga cateva zile, de Revelion o sa fie totul perfect"
  • Radu Ciocarlan, cabanier Straja

    GATA
    "Am instalat un teleschi nou, am facut reviziile la toate instalatiile, iar acum asteptam sa ninga. Ar fi minunat sa avem zapada de Craciun. Nu doar ca s-ar schia, dar decorul ar fi mult mai frumos"
  • Virgil Dranca, administrator partia Parc 1 Vatra Dornei
  • Vin englezii in Poiana Brasov

    In perioada ce urmeaza, un grup de aproape 300 de turisti din Anglia vor veni in Poiana Brasov pentru a invata sa schieze. "Chiar daca nu o sa avem zapada foarte multa, le-am garantat ca vor avea trei zile de schi. Ne facem datoria indiferent de conditiile pe care le avem. Trebuie sa ne respectam blazonul", a declarat Emil Farcasanu, seful Scolii de Schi Ana, din Poiana Brasov. La fel ca pe Valea Prahovei, si in Masivul Postavaru temperaturile vor fi foarte scazute, dar nu se anunta ninsori.

    Lipsa zapezilor i-a afectat si pe importatorii de schiuri, ale caror vanzari au scazut foarte mult fata de nivelul de anul trecut. "Din fericire, exista multe cluburi care au primit fonduri si au cumparat schiuri pentru fond", a spus Alin Popoviciu, importator Fischer in Romania. Dupa 1 ianuarie, schiurile din hipermarketuri se vor ieftini, deoarece managerii unor astfel de magazine nu sunt de acord cu ideea ca o marfa de sezon sta atat de mult in rafturi fara sa fie vanduta. O pereche de schiuri va costa in jur de 200 de euro, in acest pret fiind incluse si legaturile pentru fixarea claparilor.
    ×
    Subiecte în articol: ski express zăpadă