Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Apocalipsa lichidă a tăbărât taman în vremea austerităţii
Moşneagul de pe ecranul potopit de ape a sărit de 90 de ani. E orb şi neputincios. Picioarele i s-au veştejit de lunga vieţuire şi par două cioturi răsărite din nămol. Stă chircit pe o prispă scăpată de înec, cu palmele strângând măciulia unui ciomag. Figura îi e împietrită, de sfinx cioplit cu barda. Nu clipeşte şi nu aude, s-a sustras vieţii lacustre. Ar fi vrut să moară în casa căpătată din străbuni, dar nu l-au lăsat nepoţii. S-au luptat niţel cu bătrânul până l-au luat cu forţa şi l-au dus dincolo de şuvoiul nimicitor. El nu şi nu, cum să-şi părăsească bătătura, animalele, acareturile!? De parcă i-ar mai folosi de aici înainte în bezniceala ce i-a acoperit ochii. Camera de filmat îl fixează cu insistenţă, însă sărmanul om a plecat deja dintre noi şi tace absolut. De-a dreapta lui se agită o băbuţă spornică la vorbă. Şi povesteşte, nu îngenează o clipă. Grozăvii despre pâraie apucate de nebunie, gata să radă întinsoarea de pământ, s-o înghită! "Maică, aşa nenorocire n-am pomenit de când mă ştiu!", se miră, suptă de griji, femeia sinistrată. Destui s-au adunat la birt, la trăcăneală şi bere. Ambele ieftine. "Da' n-o să-nnebunim acu', ce s-o îndura Domnu', asta e, că cine să I se opună, cine?", se lamentează adânc chercheliţii. Boicotează istoria şi beau tărie.
România plânge iarăşi, înduioşată de propria soartă, de nenorocu-i ancestral. I s-a pus dintr-odată, pe canicula sfârâitoare, şi lacrimile s-au îndesit. Şiroaiele au crescut, au umflat râurile şi s-au dezlănţuit, urgisind care-ncotro. Păzea, viitura!, a strigat cineva ferfeniţit de spaime. Alţii, vreo 22, n-au mai izbutit să se dea la o parte din calea puhoiului vrăjmaş şi au pierit. Pe timp de pace, în ţara codului galben-portocaliu, românii se prăpădesc cu zecile! Spulberaţi de natură. O natură pe care, se vede treaba, alde Băsescu n-au izbândit s-o cumpere cu niscaiva arginţi. Păi, la câţi parlamentari şi intelectuali lipsiţi de caracter şi-au târguit în lunile dindărăt, ce mai însemna şi o bucată de cer?! O nimica toată, ce mare scofală?! Şi nici măcar s-o prostească, cu fel de fel de promisiuni, n-au fost în stare, deşi milioane de mioritici li s-au închinat hipnotizaţi deunăzi. Altminteri, capitulare şi fatalism. În toiul crizei - de oameni, de bani, de perspectivă -, România a simţit că nu mai poate, că i-au secat puterile. Că e umilită întruna şi abandonată de toţi. I s-a urât să trăiască în ruşine şi, de durere, a izbucnit în plâns. Văzduhul şi-a rupt băierile şi stropii suferinţei s-au strâns în torente de dezastru. Prinse din nou pe picior greşit, autorităţile se căznesc să numere morţii căraţi de Siret şi să rupă digurile. Adevărul e că apocalipsa lichidă a tăbărât peste ţară taman în vremea ciumei austerităţii. Or, preocupate să-şi rărească lefegiii contagioşi şi să-şi ardă organigramele bubonice, instituţiile bugetare n-au nici o "variantă B" pentru stihiile prăvălite din înalturi. Iar ca să le îmblânzească întrucâtva, "cosaşul" Boc s-a rostogolit de trei ori şi s-a transformat în "lopătar". În lucrător degeaba cu lopata adică, nicidecum în cerb. Exerciţiu inutil de propagandă stupidă. Încălţat cu cizme de flutur, premierul a aterizat în Suceava calamitată, dar nu în băi de mulţime, ci în băi pur şi simplu. Băştinaşii n-au mai sărit să-i pupe augusta mână, ca odinioară. Dimpotrivă, o gospodină rămasă pe drumuri a leşinat zărindu-l. Ce să facă amărâta, să-l ia în braţe, să-l pupe? Haida-de, doar semnase cu degetele lui alea neconstituţionale ordonanţele de ciumpăvire a pensiilor şi salariilor! "Dacă s-a spurcat să ia, să ia apa revărsată, să nu plece cu traista goală!", s-a oţărât un răzeş cu fiere în glas. Aşadar, în momentul în care şeful Guvernului s-a apropiat, nefericitei i s-a blegit corpul şi a căzut în nesimţire. Asta că tot îi împuiase capul musafirul cu veniturile nesimţite... Scena e memorabilă, şi dacă sinucigaşul Boc ar trece pe la fiecare dintre noi, criza ar fi depăşită. Căci ne-am pierde brusc simţurile şi la trezire am constata satisfăcuţi şi salvaţi că PIB-ul se va fi îngroşat, ca şi nivelul de trai, ca şi camarila oranj... Alarmat de cota de popularitate pornită de-a berbeleacul, paiaţa Băsescului şi-a mai încercat o dată şansa la Galaţi. Dar şi acolo moldovenii de jos l-au huiduit din rărunchii inundaţi de neajunsuri. Başca ouăle şi pătlăgelele zvârlite să-i strice făptura croită cu o zgârcenie anunţând pretimpuriu criza ce ne-a încălecat straşnic. Din dosul pereţilor ce-l piteau, "cocoşelul" napocitan şi-a chemat întăririle din Palatul Victoria. La semnalul său siteav, văile moldave au tresărit de emoţie, frământate de botina fină a Elenei sau de bocancul cazon al ministrului Oprea. Şi cum să nu plângă în hohote cerul României de atâta demagogie şi populism sterp? Înmuiat de suspinul emilic, preşedintele s-a arătat mulţimii dezrădăcinate şi a muştruluit-o părinteşte. În loc de bani, dojană aspră, în loc de măsuri reale, cârpeli. Culmea, cam în aceeaşi zi, trimisul SUA la Bucureşti ne povăţuia pozitiv. Cică să renunţăm la expresia blazării neaoşe "Asta-i viaţa!" şi s-o înlocuim cu crezul americănesc "Yes, we can!". Din păcate, secolele din urmă ne-au învăţat că bucuroşi traversat-am pacea şi războiul, seceta şi inundaţia, că, deh, "Asta-i viaţa!". Iată de ce, domnule ambasador, no, we can't!
