x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"15" - Sergiu Nicolaescu, de la Revolutie la fiLm

0
Autor: Ion Cristoiu 19 Noi 2006 - 00:00
"15" -  Sergiu Nicolaescu, de la Revolutie la fiLm


Sergiu Nicolaescu e banuit de a se fi numarat printre regizorii din umbra ai lui decembrie 1989. A aparut la televizor, printre primii, in dupa-amiaza caderii lui Ceausescu. E cel care a facut apelul public la capii Armatei si ai Securitatii. Numele sau e varat in obscura afacere a casetei din noaptea de 25 spre 26 decembrie 1989. Dupa evenimente il intalnim in stafful lui Ion Iliescu.

Se departeazade propria regie
Sergiu Nicolaescu e banuit de a se fi numarat printre regizorii din umbra ai lui decembrie 1989. A aparut la televizor, printre primii, in dupa-amiaza caderii lui Ceausescu. E cel care a facut apelul public la capii Armatei si ai Securitatii. Numele sau e varat in obscura afacere a casetei din noaptea de 25 spre 26 decembrie 1989. Dupa evenimente il intalnim in stafful lui Ion Iliescu.

Inainte de 1989, Sergiu Nicolaescu a regizat superproductii mult asemanatoare asa-zisei Revolutii din decembrie 1989: mari aglomeratii de tehnica militara, miscari ostentative de trupe de colo pana colo, impuscaturi cu gloante oarbe. Un motiv in plus ca la premiera filmului "15", dedicat evenimentelor din decembrie 1989, sa zic pentru un post de televiziune cam asa: "Sergiu Nicolaescu a regizat, printre altii, Revolutia din decembrie 1989. Sunt tare curios sa vad daca a regizat la fel de bine si un film despre Revolutia din decembrie 1989".

Marinarul Marin ajunge la Timisoara la 16 decembrie 1989 pentru a se insura cu juna Imola, insarcinata in ultima luna. Marinica e un ins vesel, cantaret la chitara, superficial si istet. E beat mai tot timpul. A picat in Romania dupa o lunga calatorie pe mare. Sugestie artistica: personajul principal pica in fierberea de la Timisoara, ba chiar si din Romania, de undeva din exterior. E complet rupt de realitati nu numai prin venirea de pe mare, nu numai prin felul de a fi, dar si prin preocupari: vrea sa-si puna pirostriile, aduce Imolei si celor trei colege de apartament ale acesteia fleacurile occidentale de mare pret in anii Ceausescu. Imola, Hilda si Nina sunt din Timisoara. Nici ele nu dau vreun semn de conectare la ceea ce istoria oficiala vrea sa ne convinga c-a fost manie populara impotriva dictaturii. In timp ce poporul "se ridica impotriva lui Ceausescu", iar strazile Orasului sunt scena confruntarii dintre civili si structurile de forta, cele trei au alte ingrijorari decat cea vizand triumful Revolutiei: daca sarmalele nu s-au ars pe plita; daca vor gasi un preot dispus la o ceremonie in timpul Postului; daca Imola n-o sa nasca in strada.

ALTA REALITATE. Timisoara e in fierbere. Pe arterele principale huruie tancurile represiunii. Plutoane de soldati marsaluiesc amenintator, Spitalul judetean geme de raniti. Pacanesc exasperant elicoptere ale Armatei. La taifasul tv cu Sergiu Nicolaescu si doi dintre interpreti - Ioana Moldovan si Cristi Iacob - , il intreb pe regizor daca nu e nitel exagerat, atmosfera parand inchiriata de la filmele despre loviturile de stat militare din America Latina. Imi raspunde ca asa a fost, ba chiar mai rau. Ma rog! Cele patru personaje umbla prin Timisoara dupa un popa pentru cununie, dupa un salon in care sa nasca Imola. In periplul lor, personajele intalnesc coloanele Armatei, trec printre cetateni revoltati social-politic, se strecoara printre gloante. Realitatea lui decembrie 1989 e vazuta de regizor nu direct, ci doar cu prilejul acestui periplu. Daca cei patru ar sta in casa, ocupati cu mancatul si bautul, noi, spectatorii, nici n-am sti ca afara e zarva mare, zarva care va intra in manualele de istorie. Mai mult, desi umbla printre evenimente, cei patru nu se implica. Nici o clipa nu le trece prin gand sa se opreasca si sa strige: Jos Ceausescu!

EXCEPTII. Impresia, puternica impresie e de oameni ramasi in afara confruntarii. Marinica e cetatean al Romaniei lui Ceausescu. Cele trei femei sunt din Timisoara, lucreaza la Comtim. Din istoria oficiala stim ca la Timisoara intreg orasul s-a ridicat la lupta sau ca, ma rog, intreg orasul da peste margini de mania revoltei impotriva dictaturii. Filmul ne fixeaza in constiinta imaginea a patru cetateni care nu participa la revolta nici macar sentimental. Cine a facut atunci Revolutia? Nu cumva forte straine de simpli cetateni? Il intreb pe Sergiu Nicolaescu daca e vorba cumva de o intelegere suis-generis a evenimentelor din decembrie 1989. Imi raspunde ca da. De unde trag concluzia ca Sergiu Nicolaescu se departeaza radical de Revolutia pe care a regizat-o si el in decembrie 1989.

NIMIC NU SE PIERDE

Statuia lui C.A. Rosetti din Piata C.A. Rosetti, Bucuresti surprinsa intr-un moment festiv. Inaugurarea are loc la 20 aprilie 1903 in prezenta lui D.A. Sturdza, primul-ministru al guvernului liberal, M. Pherekide, presedintele Camerei, C.Robescu, primarul Capitalei, Ion C.Bibicescu, din partea presei. Marele ziarist si politician e imaginat de sculptorul W.C. Hegel cu ziarul Romanul intr-o mana si cu pana in cealalta. Privirea nu putea fi orientata decat spre viitor.

LUMEA PRIN CARE TREC

Nedreptatirea lui Sebastian

Tesu Solomovici ma abordeaza la Biblioteca Academiei (fumez langa fereastra, pe unde trec junele spre toaleta) ca sa-i scriu prefata la noua sa carte: Mihail Sebastian (foto), "Jurnal". Din gazetaria scriitorului (intre 1926 si 1945) vrea sa alcatuiasca o culegere de fragmente ce-ar juca rolul unui Jurnal. E un bun prilej sa ma gandesc - si sa-i spun - la cata nedreptate s-a facut Jurnalului propriu-zis, capodopera lui Sebastian, prin receptarea exclusiva ca marturie a dramei evreiesti sub dictatura Antonescu. Exploatarea unilaterala a acestei carti complexe, zguduitoare prin framantarile omului, nu neaparat evreului, atinge culmea in asezarea sa la Muzeul Holocaustului. "Jurnalul" dezvaluie insa (daca nu chiar mai ales) si drama barbatului, a scriitorului, a insinguratului Sebastian. Esecurile in dragoste, proiectele literare nicicand duse pana la capat, dezamagirea de dupa 23 august 1944 alcatuiesc materia unui roman de un tip aparte. N-am gresi zicand ca "Jurnalul" e capodopera scriitorului si una dintre cele mai puternice texte ale literaturii romane moderne. Despre el, ca formula de proza confesiva, am scris in volumul "Prizonier in inchisoarea cartilor". Receptarea doar ca drama a evreului nu difera deloc, prin efectele sale negative, de folosirea abuziva a poemului eminescian "Imparat si proletar" drept denuntare a exploatarii burgheze; abuz comis de propaganda comunista a anilor ’50. Amandoua cazurile sunt exemple nefericite de slutire a textului literar prin transformarea acestuia in partitura de trompeta.

BARFE

Forma fara fond

Ajung cu lectura cartii lui C. Gane despre P.P. Carp (foto) la discursul tinut de fruntasul Conservator in Sedinta Camerei din 5 februarie 1874 despre reforma comunala. Citind din discurs, dar si rezumand, C. Gane se opreste la abordarea formelor fara fond. Brav Junimist, P.P. Carp crede si afirma ca "introducerea unei legi straine precum se abuzase la noi de ea, nu poate folosi decit cind ea este justificata printr-o lucrare anterioara si locala". Asezat in fotoliu si mort de oboseala (m-am culcat tarziu, surescitat de participarea la un talk-show), ma gandesc din nou ca procesul admiterii in Uniunea Europeana n-a fost dezbatut deloc din perspectiva raportului dintre forma si fond. Draga lui Mihail Eminescu, lui Ion Luca Caragiale, teza si-a gasit un puternic sprijin politic la Junimisti. Cand acestia atacau formele fara fond, in fata Romaniei se punea o problema asemanatoare cu cea de acum prin dramatismul riscurilor neluate in calcul. Problema introducerii in spatiul rom‚nesc, fara o pregatire anterioara, fara "o lucrare pregatitoare" (vorba lui P.P. Carp) a unei idei, a unei legi occidentale. Conservatorii, Junimistii indeosebi, denuntau procesul, zicand ca e ca si cum ai "planta flori pe un pamint de nisip". In procesul de aderare la UE, Romania s-a straduit sa implementeze ceea ce se numeste aquis-ul comunitar. Dau roade aceste legi, reguli, idei occidentale pe un sol autohton care n-a fost lucrat anterior nici macar cu sapaliga? Junimistii ar spune imediat, fara sa clipeasca: nu! Numai ca noi, azi, nu mai avem Junimisti!

SECOLUL AL XX-LEA

1937. Eduard Benes, presedintele Cehoslovaciei, asista la funeraliile predecesorului sau, Tomas Masaryk. Amandoi au luptat pentru ca Republica sa-si pastreze independenta. Peste catva timp, independenta Cehoslovaciei era doar un vis frumos.
Citeşte mai multe despre:   timisoara,   decembrie,   istoria ca telenovela,   Sergiu Nicolaescu,   nicolăescu,   sergiu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de