x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale 2014: primul decont al anului

2014: primul decont al anului

de Adrian Vasilescu    |    16 Mar 2014   •   13:50

PIB-ul din 2013, înregistrând un plus de 3,5 la sută, constituie o bună bază de pornire în 2014. De aici – de la un PIB cu plus – ar putea să înceapă urcuşul. Nu doar al producţiei industriale, care în 2013 a contribuit cu 30 la sută la formarea PIB-ului, ci al întregii economii.

Pentru a avea o reprezentare clară a paşilor făcuţi în anul curent, în raport cu anul trecut, fără să alunecăm în subiectivism, e bine să analizăm balanţele adevărului. Patru dintre ele, în orice tip de economie, dau imaginea cea mai semnificativă a performanţelor unei ţări. Sau a lipsei de performanţe. Ele sunt: 1) dinamica produsului intern brut; 2) producţia internă şi consumul intern; 3) excedentul sau deficitul comerţului extern; 4) ocuparea forţei de muncă. Să cântărim şi să judecăm. Ţinând seamă şi de reporturile din anii trecuţi. Începând cu indiferenţa faţă de competitivitate, o boală nepermis de mult lungită. Şi cu „încăpăţânarea” unei mari părţi din economie de a pune accent pe cantitate. Fără a lichida aceste restanţe, nicio alchimie nu ne salvează. Iar elixirul creşterii economice, atât de mult visat de politicieni, va fi în zadar aşteptat.

Statistica ne-a pus faţă în faţă, într-o suită de comunicate, primul decont al anului curent: a crescut producţia industrială şi a scăzut consumul de energie; a crescut exportul, cu deosebire cel de produse prelucrate, şi a scăzut importul; au crescut serviciile de piaţă prestate populaţiei; a scăzut consumul (în continuare) în timp ce şomajul a rămas relativ constant. Să nu uităm însă că de aici înainte, multă vreme, oferta internă de bunuri şi servicii va fi marea şansă a României. Iar angajarea într-o competiţie economică viguroasă, cu ţările din jur în primul rând, pentru ca structura ofertei interne să răspundă exigenţelor pieţei, devine obligatorie în 2014.

Va fi nevoie, totodată, de mai mulţi bani din creşteri de venituri. În ceea ce priveşte consumul populaţiei, chiar şi în condiţiile în care băncile vor da ceva mai multe credite, sursa principală de bani în 2014 nu va putea să fie alimentată în principal decât de câştigurile din muncă. Dacă însă vor creşte doar câştigurile, fără să fie intensificată munca, în expresia ei normală (produse mai multe şi mai bune, pe care piaţa să le accepte) nu ne vom alege decât cu pagube. Fiindcă mai mulţi bani pe piaţă, fără mai multă muncă eficientă, ar fi un pericol imens.

Să nu uităm însă că 2014 este an electoral. În toată lumea, în anii electorali, frâiele economiei slăbesc, se produc relaxări, în economie se apasă cu înverşunare pe toate pedalele care pot să-i arate alegătorului, cu deosebire celui din clasa de mijloc, că viaţa lui ori e mai bună, ori tinde să se îmbunătăţească. Dar pentru o masă critică în stare să sprijine relansarea e nevoie de mai mulţi indicatori cu valori pozitive, între care rata şomajului, deficitul extern, eficienţa, productivitatea şi competitivitatea.

×
Subiecte în articol: adrian vasilescu