x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

21 august 1968, o zi în care strada a devenit țara

0
Autor: Serban Cionoff 19 Aug 2018 - 23:26
21 august 1968, o zi în care strada a devenit țara


Bucureşti, 21 august 1968. La orele prânzului, piaţa din faţa Comitetului Central al PCR devenise neîncăpătoare pentru mulţimea care se revărsa în valuri continune şi care, după ce aflase de la radio şi de la televiziune despre invadarea Cehoslovaciei de către trupele celor cinci ţări membre ale Tratatului de la Varşovia, se adunase aici pentru a a afla ce se va întâmpla cu noi. Dacă următoarea victimă a  „ajutorului frăţesc” urma să fie România. Temere îndreptățită știut fiind faptul că, după Declarația din aprilie 1964, țara noastră era etichetată ca „aliatul rebel” în Tratatul de la Varșovia și în CAER. Ceea ce a provocat multă nemulțumire centrului conducător de la Kremlin și satelităților săi.Iar faptul că România nu s-a alăturat trupelor invadatoare- de fapt nu a fost invitată să li se alăture!-atunci când s-a ordonat înăbușirea în sânge a Primăverii de la Praga, era încă o confirmare a acestui stigmat politic și nu numai politic...

 Momentul culminant al acestei zile de-a dreptul incendiare l-a reprezentat cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu, în care era condamnată în mod categoric invadarea Cehoslovaciei.Tot în cuvântarea sa, Nicolae Ceaușescu s-a pronunțat cu tărie pentru apărarea și exercitarea necondiționată a dreptului fiecărui partid și popor din cadrul celor două alianțe de a-și hotărî, de sine stătător, calea proprie pe care o va urma procesul de făurire a socialismului în țara sa.

 Un fapt pe care documentele politice și diplomatice ale vremii îl confirmă este și rămâne acela că, încă din primele ore care au urmat mitingului, cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu a avut un puternic ecou în conștiința cetățenilor României, fără deosebire de naționalitate, de vârstă, de profesiune sau de credință reeligioasă și, în același timp, în cele mai largi cercuri ale mediului politic internațional. Astfel se explică de ce oameni care până atunci nu  au dat dovadă că împărtășesc ideologia partidului unic au decis să se înscrie în PCR sau să se înroleze în Gărzile Patriotice. Singurul lor gând fiind acela de a apăra independența țării. În același fel se poate înțelege aprecierea cu totul deosebită pe care prestigioși lideri politici din Europa Occidentală și din Statele Unite le-a făcut publice față de principiile și de ideile susținute în discursul lui Nicolae Ceaușescu. Document politic despre care se poate afirma cu deplin temei că, în ultimă instanță, nu îi mai aparținea doar conducătorului partidului și statului,  prin însuși faptul că întrunea un puternic consens național, al românilor de aici, de acasă, ca și al celor din afara granițelor țării.

 Firește, nu putem susține că numai aceste atât de puternice reverberații ale poziției curajoase și demne a României au făcut ca nefastul scenariu al invadării României să nu devină realitate. A contat, în mod decisiv, avertismentul caregoric transmis liderilor de la Kremlin și acoliților lor, în primul rând de către Statele Unite și China, așa încât, peste timp, își păstrează actualitatea mesajul fără echivoc lansat de către președintele Lyndon Johnson în care se făcea vorbire la câinii războiului care nu trebuie sloboziți. 

 Astăzi, din perspectiva celor cinci decenii care au trecut, avem multiple motive și solide argumente să evaluăm corect și cu obiectivitate valoarea și temenicia ideilor cuprinse în discursul lui Nicolae Ceaușescu și, de fapt, a demersului politic al statului român. În acest sens, istoriografia românească înscrie documentele diplomatice reunite în crestomația realizată și prefațată de dr. Dumitru Preda, rememorările și mărturiile reunite în antologia lui Andrei Tinu (al cărui părinte, Dumitru Tinu a fost un veritabil corespondent din tranșeele evenimentelor, alături de Cristian Popișteanu și de Eugen Preda), precum și exegeza elaborată pe aceeași temă de către un colectiv coordonat de Lavinia Betea.

Cu toate acestea, înclin să cred că o reevaluare nepărtinitoare și temenic documentată a lecției evenimentelor acestui fierbinte, în cel mai înalt grad, august 1968, poate conduce la o seamă de teme de dezbatere cu o foarte posibilă trimitere la actualitatea de aici, de la noi, de acasă.În primul rând, este de reținut-sau de reamintit- că invadarea Cehoslovaciei s-a produs (și )sub pretexul unei scrisori transmise de către un grup de lideri politici din vechea gardă, în frunte cu Gustav Husak și Vasili Bilak, care cereau, în regim de urgență, intervenția trupelor Tratatului de la Varșovia. Personaje și grupuri  avânand incontestabile afinități și interese convergente cu anumite cercuri de putere din afara granițelor de stat ale Cehoslovaciei. Nu îmi stă în obicei să construiesc scenarii alarmiste, dar nici nu pot ignora faptul că asemenea nenorocit nărav al mersului cu pâra la Înalte Porți- ale acestor vremi, desigur- reînvie sub ochii noștri. Vezi demersurile veninoase ale unor europarlamentari (români doar pe hîrtie) care cer cu insistență sancționarea drastică a României și nu doar a actualului guvern, după cum mint cu nerușinare respectivii.Cât despre pretextele invocate, nici nu mai este nevoie să mai detaliez, atât de josnică este calitatea  lor.

 Cea de a doua idee pe care aș discuta-o, este aceea că, la mitingul din  21 august 1968,oamenii au venit fără să fie mobilizați în mod special. Făcând asta numai și numai pentru că așa le-au impus conștiința lor de adevărați patrioți și sentimentul de solidaritate cu o țară prietenă amarnic încercată. Știm bine, pe atunci nu  existau telefoane mobile sau pagini de Facebook, dar  asta nu i-a împiedicat pe acești cetățeni ai României, oameni cu înalt spirit civic și moral să vină în piață spre a-și spune, răspicat, crezul. Crez care era rostit și putea fi apărat chiar și cu prețul vieții de către milioane și milioane de români numai și numai pentru a păstra independența, suveranitatea și integritatea teritorială a țării. În acest fel, pe 21 august 1968, la București și, cu siguranță, nu numai  la București, strada a devenit ȚARA!

Cea  de a treia învățătură pe care aș alege-o din rememorarea evenimentelor din 21 august 1968 are, recunosc, o semnificație cu totul aparte. După cum prea bine se cunoaște, după acest curajos discurs, Nicolae Ceaușescu a beneficiat  de o impresionantă cotă de prețuire și de încredere pe plan intern, ca și de un larg prestigiu internațional. Din păcate, Nicolae Ceaușescu a ales să le folosească doar pentru a impune un regim politic autocrat, tot mai aproape de totalitarism. Dezamăgind, crunt, pe cei care, o vreme, au avut încredere în el. Alegând să se  comporte în acest fel, cel care a fost considerat eroul evenimentelor din august 1968 a ignorat sau, mai grav, a sfidat  adevărul că încrederea oamenilor țării tale nu este un cec în alb, dat și iscălit în mod  definitiv și irevocabil. Dimpotrivă, încrederea celor care te-au ales să le conduci destinele, ca și faptul că, odată investit în funcția supremă a statului, și  cei care nu ți-au acordat votul lor sunt datori să îți respecte mandatul, sunt și rămân lucruri care te obligă enorm de mult! Cât privește încrederea și susținerea unor lideri sau cercuri de influență din Europa și din lume, nici aceasta nu este  un lucru bătut în cuie. Cu atât mai mult astăzi, într-o conjunctură atât de încărcată, de complexă și de variabilă, a te crampona într-o asemenea abordare comodă și superficială a devenit o treabă din ce în ce mai riscantă...

Iar, înainte să închei, mai am de spus un lucru. Îmi este foarte greu să cred că Nicolae Ceaușescu și camarila sa aveau cunoștință despre drasticul avertisment al lui F.Brunea –Fox: „Nu călcați strada! Mușcă!” (Este vorba, bineînțeles, despre mesajele pe care le transmit puternicilor zilei oamenii care aleg să participe și să se exprime doar în condițiile respectării prevederilor legale privind manifestările publice.) Dovadă faptul că, atunci când, în decembrie 1989, la un alt miting din fața CC al PCR, Nicolae Ceușescu a încercat, în disperare de cauză, să facă un nou apel la susținerea străzii și, prin ea, a Țării, acestea au reacționat . Și au mușcat!


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de