Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pentru unii, poate că pentru prea mulţi dintre noi, viaţa altcuiva nu valorează mai mult de şapte cenţi. Cine cui dă dreptul de a judeca şi de a traduce viaţa altcuiva in valori atăt de mici, dar atăt de absolute? Şapte cenţi... chiar e atăt de puţin?!
Multe priviri senine in ochii oamenilor din jur. Multă candoare şi drag. Multe vise curate. Mai mult decăt suficiente motivaţii, spre a nu renunţa la tot ce eşti tu, dar...Prea multe lacrimi transfigurate de durere in lumi de linişte şi securitate. Prea a ajuns suferinţa singurul loc unde te simţi in siguranţă şi asta numai pentru că e singura realitate pe care o cunoşti cu adevărat şi pe care, tocmai de aceea, crezi că o poţi stăpăni. Ce păcat! Mult prea multe capcane pe drumul spre tine.
Multe păcate pe lumea asta... Nu ştiu dacă sunt numai şapte sau cu mult mai multe. Poate că cele şapte sunt păcatele capitale, păcate de moarte... Ştiu insă cum se spune că e mare păcat, e păcat de Dumnezeu să fii dăruit la naştere cu un har, cu un talent, iar tu să nu incerci să faci totul pentru a te ridica la inălţimea misiunii
pentru care se presupune că ai fost "trimis" aici. Sigur că poţi găsi tot felul de scuze, tot felul de motive pentru ca să nu, deşi toate
"semnele" iţi arată drumul.
Atăt de mult ţi-a dat peste gură viaţa pănă acum şi atăt de nedrepte au fost flegmele luate peste ochi de la boarfa asta de viaţă, incăt acum simţi că nimic nu are sens şi rost să mai lupţi cu ea. Şi totuşi... rămăne departe, tare bine ascuns undeva, un gănd ce nu-ţi dă pace. Tu simţi că poţi, şi mai ştii că n-ai făcut chiar totul, deşi ce ai realizat tu pănă acum, intr-un timp atăt de scurt, e infinit mai mult decăt ce a făcut altcineva vreodată. Atăt de departe ai ajuns cu mintea şi cu sufletul, incăt priveşti in jur şi... nimic, nimic. Cu cine să stai de vorbă? Cui să-i spui despre lumea ta? Cine să inţeleagă?! Te-ar lua cu siguranţă drept nebun şi de aici incepe singurătatea, mai ingheţată decăt sufletul iadului... suficientă.
Orgoliu, vanitatea asta... cum ne mistuie ele pe toţi de toate căte am făcut...
Ce ne facem insă cu toate căte n-am făcut, deşi... Ce bine e, ce călduţ e-n turmă!
Viaţa...
Pentru unii, poate că pentru prea mulţi dintre noi, viaţa altcuiva nu valorează mai mult de şapte cenţi. Cine cui dă dreptul de a judeca şi de a traduce viaţa altcuiva in valori atăt de mici, dar atăt de absolute? Şapte cenţi... chiar e atăt de puţin?! E posibil ca după transformare să rămănă multe cifre după virgule, pentru că nimeni nu ştie care e rata de schimb şi la ce se raportează ea, la ce valori.
Multe lucruri pot insemna aceşti şapte cenţi pentru cel care alege să-i dăruiască, mai ales dacă acesta condiţionează gestul acesta incă de la inceput cu o alegere conştientă, pe care te lasă să o faci numai tu cu tine.
Poţi alege cinstit sau poţi minţi, şi atunci cei şapte cenţi nu mai reprezintă un dar, ci o datorie pe care o ai faţă de tine in primul rănd şi mai apoi faţă de cel care ţi-a făcut cadoul. Te-a lăsat să alegi şi prin asta ţi-a demonstrat că nu eşti singur şi că totul merită de fapt. Poate că a insemnat cu mult mai mult, dar cui să spui, cine să inţeleagă?
Datoria... şapte cenţi.
Pănă şi asta e un dar, pentru că recunoaşterea datoriei inseamnă acceptarea faptului că ai un trecut ce te compune acum, şi că trecutul ăsta e adevărat, fiind asumat de o altă viaţă, chiar dacă viaţa aia nu valorează in ochii tăi decăt şapte cenţi. Stranii, pustii valori pe real!
Pănă una alta, viaţa e singura monedă forte şi timpul ei se poate cuantifica in fiecare cent din cei şapte. Poate că visele, eforturile devenirii să se regăsească după virgula dată de cursul de schimb... Poate cine ştie căte mai poţi afla după o virgulă?!
Micuţ oraş Bucureştiul ăsta! Il poţi avea pe tot cu numai şapte cenţi in timp record, indiferent de distanţa de la care il priveşti la inceput. Totul e să ştii să construieşti "contextual" şi să asiguri toate condiţiile in care coincidenţa se poate petrece "intămplător". Restul vine de la sine şi e numai meritul celui care se "califică"
pentru "norocul" ăsta. Numai tu şi Doamne-Doamne ştiţi căt de scump a fost plătit "norocul" ăsta. Nu e o reclamă inşelătoare, menită să păcălească prostimea, ci o altă poveste din poveste...
Şapte cenţi... E mult? E puţin?
