x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

832.516 picaturi

0
Autor: Tudor Octavian 11 Mai 2006 - 00:00
832.516 picaturi


Trei zile la rand m-am uitat la niste pereti goi. Nu conteaza unde si ce m-a obligat la asta.

Fapt e ca m-am mutat dintr-un pat intr-un scaun si inapoi in pat. Si nimic altceva. La inceput iti vine sa innebunesti, dar curand iti gasesti de lucru. Timp de trei zile am numarat picaturile din mai multe fiole cu perfuzii de cate jumatate de litru fiecare. Daca doreste careva sa stie cate picaturi sunt in medie intr-o fiola de solutie perfuzabila, poate sa ma sune. Ca intr-un cosmar, de care credeam c-am scapat definitiv, mi-am amintit cum ma grabeam eu candva la Galati, ca sa ajung la ora noua fix si apoi sa zac pana la ora saptesprezece intr-un birou, unde nu primeam de lucru cu lunile. Dar ce spun eu cu lunile, cu anii. Am pierdut asadar trei ani din viata intr-un institut de proiectare, unde zile si luni de-a randul laolalta cu altii ardeam gazul. Si, ca sa nu ne ticnim de tot, nascoceam tot felul de fleacuri distractive. Se chema ca umpleam timpul, cand de fapt il goleam de orice inteles.

Nu toate inchisorile au gratii si ziduri de netrecut. Exista si inchisori profesionale in care unii se claustreaza de bunavoie, socotind ca astfel pacalesc lumea, soarta, slujba. N-a fost singurul birou unde ma grabeam sa ma duc zilnic, ani buni, ca pe urma sa nu fac nimic. Daca adun toti acesti ani si pun cap la cap orele si zilele cand a trebuit sa-mi omor timpul, s-ar putea sa descopar c-am trait degeaba o parte mult mai mare decat credeam din treimea activa a vietii. Mai bine zis ca n-am trait-o in nici un chip. Sigur, omul simte din vreme in vreme nevoia sa leneveasca, sa se prajeasca la soare sau sa stea cu undita-n mana si sa se uite cum leneveste si balta. Numai ca una e sa te relaxezi si sa te simti bine si alta sa zaci, cum am zacut eu candva in niste redactii, si sa te simti prost. Aici e diferenta. Nu cred sa existe un om zdravan la cap care sa moara fericit ca s-a dus la serviciu ca un robot, iar acolo i-a reusit marea pacaleala nefacand nimic.

Daca pomenesc de anii, destul de multi, in care, pardon de expresie, am frecat menta, e pentru ca in toti acei ani n-am fost deloc o exceptie. Culmea e ca nu ma preocupa atat sinuciderea mea lenta, cat uriasa recolta de menta pe care o frectionau cei din jur.

Vad inca atata lume care nu face nimic, multumita cu traiul degeaba si cu invinovatirea statului, a schimbarii, a Europei si a celor care s-au pus zdravan pe treaba. Si aud inca fosnetul recoltelor bogate de menta. Cea mai mare productie de frecat menta pe cap de locuitor din Europa. Si, fireste, ma intreb ce-mi da mie dreptul sa-i judec pe altii, mai ales ca, timp de trei zile, cum spuneam, n-am facut nimic, dar absolut nimic.

De fapt, nu chiar nimic. Am numarat picaturile dintr-un recipient cu perfuzie. Cuiva numaratoarea asta s-ar putea sa-i trebuiasca. Exact 832.516 picaturi. Cine nu ma crede, sa le numere.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de