… Ca in vremea lui Madgearu

Invatam, treptat, ce este bunastarea intr-o societate moderna. Prin extensiune. Dupa ce, o vreme, am visat doar sa vedem mai multe bunuri in rafturile magazinelor alimentare. Apoi, incetul cu incetul, sperantele noastre au inceput sa nu mai faca abstractie nici de conditiile de locuit, nici de imbracaminte si nici de alte bunuri lumesti.

Dovada cea mai palpabila: creditele de consum si asaltul magazinelor care vand bunuri de folosinta indelungata.

Sa nu ne lasam insa amagiti de iluzii si sa incepem sa asteptam sa vedem, dintr-o data, coborand peste Romania o bunastare pentru toti. Fiindca asa ceva nu vom vedea. Oricat de mult s-ar dezvolta societatea, ori cate transformari se vor produce, unii vor avea mult si altii putin. Important este insa ca partea celor care au putin sa fie rezonabila: o bunastare decenta.

De ce sa nu aiba toti la fel? Pentru ca nu e posibil. Nicaieri, in lumea noastra, oamenii nu sunt la fel, nu au toti la fel si nu traiesc toti la fel. Regimul de dinainte de 1990 a facut numai caz de egalitate, fara s-o asigure. Dar nimic nu e mai usor decat sa faci din egalitate o notiune lipsita de sens. "Egalitatea" s-a transformat in egalitarism si a devenit o frana in calea dezvoltarii societatii. De iluzia egalitarismului n-am scapat inca. Totusi, ne deprindem cu ideea ca bunastarea nu poate fi despartita de contributia fiecaruia la dezvoltarea societatii. Or, unii contribuie mai mult, altii mai putin; iar unii nu aduc nimic, ei doar iau.

De regula, cand socotim bunastarea incepem de la bani. De la venituri bugetare, de la profitul companiilor, indiferent de natura capitalului, de stat, mixt sau privat, de la veniturile individuale, pana la resursele de finantare externa: investitii de capital, credite de la forurile financiare internationale sau de la bancile private. Si socotelile nu ne ies prea bine. Dar criza cea mai cumplita nu ni se trage de la bani.

Ce ne lipseste in primul rand? Raspunsul la intrebare il cunoastem de mult timp. Inca din anii interbelici. A fost formulat limpede intr-o carte importanta, publicata in 1935: "Drumul echilibrului financiar", de Virgil Madgearu. Nu ma sfiesc deloc sa ma intorc inca o data la Madgearu. Pentru ca el nu doar ca a surprins exact dramele economiei romanesti din acea vreme, cu deosebire inflatia de personal, productivitatea aflata la nivelul cel mai de jos, un randament scazut al masinilor, calitatea slaba a produselor. Ci, cu deosebire, fiindca aceste drame erau actuale si in decembrie 1989, dupa cateva decenii de "prefaceri socialiste", sunt actuale si acum, dupa 14 ani de tranzitie.

Profesorul Madgearu vedea o singura cale de iesire din impas: cresterea imediata a veniturilor populatiei, care sa determine sporirea rapida a puterii de cumparare. Scopul fiind depasirea ingustimii pietei interne, obstacolul cel mai puternic in calea dezvoltarii tarii. Problema, atunci ca si acum: astfel de venituri nu aveau si nu au cum sa apara fara munca eficienta, fara mai multa productivitate.

Necazul cel mai mare este intarzierea avantului pietei de consum. "Ingustimea pietei interne", la care se referea profesorul Madgearu. Socialismul, obsedat de cantitatea productiei, s-a dovedit incapabil sa valorifice in asa fel resursele incat sa satisfaca trebuintele umane. Lipseau calitatea si eficienta. Se formase un cerc vicios. Desi "omului nou", prefigurat de ideologia comunista, i se alesese ca destin eroismul in munca, reprimarea poftei lui de consum a facut ca "lumea socialista" sa nu fie in stare sa-i confere muncii si ravnita eficienta. In socialism, o buna parte din productie, de fapt cea mai mare parte, n-a tinut seama de cerere. Nu contau nici nevoile de consum. Nici rigorile calitative ale consumatorilor. Si nici resursele financiare, care sa faca solvabile atat trebuintele stringente, cat si dorintele, placerile, chiar si capriciile, ca doar oamenii suntem, nu roboti. Si cum intreprinderile au continuat sa ignore aceasta realitate si dupa ce-am scapat din chingile socialismului, mari cantitati de produse ajung inca sa zaca in stocuri. Un reflex de care nu vom scapa usor.

Capitalismul dezvoltat a impins consumul sa determine productia. Sub toate aspectele: structuri, sortimente, calitate, cantitate. Un reflex pe care economia romaneasca inca nu l-a deprins. Desi isi taie drumuri catre piata libera.

E drept ca avem crestere. Si inca o crestere relativ mare. Eficienta nu aveam. Avem si dezinflatie. Dar preturile, in loc sa exprime eforturi pentru cresteri calitative, au acoperit si inca mai acopera munca dezorganizata, incompetenta manageriala, risipa si furturile. Motivul fiind unul si numai unul: incurajarea somnolentei intr-o economie cu prea putina concurenta.