x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

A beautiful mind

0
Autor: Mircea Cartarescu 08 Noi 2005 - 00:00
A beautiful mind


Omul care s-a aruncat in lama cutitului cu trupul sau deformat de cine stie cate suferinte a ajuns o stire de la ora cinci in batjocura si cinismul televiziunilor noastre.

S-a dus si bietul Nino Stratan, poet pe care l-am iubit si de care ma leaga cei mai frumosi ani ai vietii mele. De-a lungul a peste doua decenii, nimic n-a putut zdruncina admiratia mea pentru inteligenta extraordinara prin care stralucea printre noi in tinerete, ca si pentru talentul sau sofisticat si rar de microfizician al cuvintelor. Chiar si cand s-a-nselat asupra mea, eu nu m-am inselat asupra lui, chiar si cind m-a detestat am continuat sa-l iubesc si am scris despre el intotdeauna cu egala si constanta caldura.

Nimeni, intr-adevar, nu mi s-a parut vreodata mai inteligent decat Nino. Diabolic de inteligent, maladiv de inteligent, poate, junele poet din Facultatea de Litere de la sfarsitul anilor ’70 ii fascina in orice caz pe toti. A fost unul dintre primii colegi pe care i-am remarcat: inalt, voinic si suplu, purtand plete si mustata de haiduc, cu un cojocel mereu strans peste pulover, cu ceva nelinistitor in ochi, Nino avea un aer de lider, de sef de generatie. Multa vreme l-am crezut chiar liderul poetilor din Cenaclul de luni al lui Manolescu (unde inca nu ma duceam). De aceea ma intimida si, nefiind nici unul prea sociabil, au avut loc intre noi destule malentendu-uri pana cand poezia ne-a impacat si ne-a adus de aceeasi parte a baricadei. Asa se face ca ne-am pozat pe o batrana locomotiva cu aburi intr-o neuitata zi de august din 1981, el, Florin Iaru, Traian T. Cosovei si cu mine, cei care-am ramas pana azi (cand, vai, mai suntem numai trei...) membrii unei restranse fraternitati intru poezie. In spatele lentilei fotografice se afla "al cincilea Beatles", Tudor Jebeleanu. Si asa am aparut pe coperta a patra a unei carti care e azi legenda pura, "Aer cu diamante". Nino avea acolo un grupaj stralucit.

Se spune despre Caragiale ca geniul lui in scris era nimic fata de cel oral. Si Nino Stratan avea acest dar al oralitatii. Dupa cursuri mergeam la un coniac sau o votca in speluncile noastre obisnuite, la Negoiu sau la Union, unde, cand era Stratan cu noi, nu faceam altceva decat sa-l ascultam ore-n sir, razand cu lacrimi sau muti de admiratie in fata unui discurs ca o intretesere bizara si sclipitoare de paradoxuri, eruditie, jocuri de cuvinte, calambururi ametitoare, discurs improvizat pe loc si desfasurat inaintea noastra cu generozitatea unui negustor de panzeturi scumpe din Orient. Insufletit de o sublima fuga de idei, luminand ca un bec in obscuritatea acelor caverne, Nino isi vindea mintilor noastre uituce, pe nimic, cele mai mari poeme, din care doar fragmente lacunare au ajuns sa fie vreodata scrise. Am povestit de sute de ori, studentilor mei, cele vreo douazeci de... cum sa le spun? aforisme? versuri? poante? (toti le-am zis pana la urma "stratanisme") pe care mi le-am mai amintit si eu din miile risipite de marele risipitor. Dar era ca si cand eu, care spun prost bancuri, as incerca sa imit un maestru care face din fiecare o sceneta burlesca. Studentii aflau, de pilda, ca solistul vocal de la Sex Pistols fusese Sextil Puscariu, ca poetul roman cel mai rasist fusese Bacovia, fiindca scrisese "Copacii albi, copacii negri", ca prima mentiune a lui Nietzsche in literatura romana fusese in cantecul lui Constantin Cantemir, "Nice masa, nice casa, nice draga jupaneasa", ca Eugen Barbu scrisese "Cu bastonul prin Bucuresti (amintiri din scoala de jandarmi)", ca muschii bratului sunt bicepsul, tricepsul si forcepsul... O data, Nino a coborat, alb ca varul, din troleibuzul 89 la Preoteasa, unde ne tineam cenaclul. Cand si-a revenit putin din starea de rau, ne-a spus cu o expresie nauca: "Ce chestie, era sa mor ca Eminescu-n 89!"... Intr-o sinistra sedinta de cenaclu din 1980, dupa ce a citit cateva poeme, Nino s-a ridicat si, cu privirea ratacita, ne-a marturisit ca Dumnezeu insusi le scrisese cu mana lui...

De-atunci a-nceput martiriul acestei "beautiful mind". Tot mai trist, tot mai inchis in sine, tot mai distrus fizic si sufleteste, Nino Stratan s-a intors in Ploiestiul lui Caragiale si Nichita, ca sa-si gaseasca sfarsitul nu "ca Eminescu in 89", ci ca marii sinucigasi ai literaturii lumii din toate timpurile: sfarsit cumplit, care ne-a lasat fara grai. Omul care s-a aruncat in lama cutitului cu trupul sau deformat de cine stie cate suferinte a ajuns o stire de la ora cinci in batjocura si cinismul televiziunilor noastre.

Este pentru mine o enorma consolare ca prietenia mea cu Ion Stratan s-a refacut chiar in luna care i-a precedat sfarsitul, ca am avut calde si sincere discutii la telefon, ca am fost unul dintre cei care i-au fost alaturi cand poetul si-a pierdut mama, in cautarea careia a plecat apoi si el pe calea fara intoarcere...
Citeşte mai multe despre:   editorial,   nino

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de