A fi sau a deveni?

Atunci cănd consumi inainte de a produce nu poţi cumpăra decăt mărfuri fabricate de alţii in străinătate. In felul acesta datoriile n-au drept scop dezvoltarea, ci numai traiul de azi pe măine

Economisim sau consumăm - e o intrebare aproape hamletiană, aici la noi. In Danemarca prinţului sau in Britania creatorului său nu-şi are locul această dilemă. Capitalismul se mai numeşte şi societate de consum. Acolo, prin intermediul atotputernicului card de credit, se ia din potenţialul viitorului pentru a se stimula creşterea economică din prezent. Economia de piaţă este un sistem natural de distribuţie, in care companiile - şi nu bugetul! - evoluează in rolul principal şi se află intr-o permanentă legătură cu angajaţii lor, care in ultimă instanţă sunt şi clienţii lor, cumpărătorii finali.


Aşa arată modelul ideal şi pe deplin funcţional. Numai că, mai inainte de a se consuma ceva, e necesar să se producă. Creşterea işi extrage seva dintr-o ofertă mai mare decăt cererea, dintr-un surplus care este aspirat de amplificarea consumului şi finanţat cu bani din viitor.


Dar ce ne facem noi, cei din ţara "Năpastei" lui Caragiale, noi, care in loc de excedent avem deficit? La noi e exact pe dos: consumăm mai mult decăt producem, iar minusul se acoperă din datorii. In ultimii ani am afişat şi noi ceva bunăstare, numai că fără să o putem contrabalansa cu ancore solide. Am luat cu imprumut de la alţii, ca să arătăm că avem şi noi.


Că respectiva creştere economică s-a obţinut in anii ’90 pe baza indatorării externe a statului, iar acum, intre 2003 şi 2007, a ieşit pe seama indatorării populaţiei nu este deloc relevant. E unul şi acelaşi lucru, indiferent dacă schimbăm orizontul de la nivelul macro la cel micro. Romănia este ca o familie mare. Această asociaţie de datornici a fost in 1999 la un pas de ratarea scadenţelor, iar dacă statisticile arată in prezent o dublare a restanţelor creditelor de consum, inseamnă că-i adevărat: banii luaţi uşor se dau greu inapoi şi nimeni nu poate garanta locul de muncă pe durata de căţiva ani a imprumutului.


Să ne intoarcem insă la ce ne interesează cel mai mult: dilema consum - economisire. In Germania vecină cu ţara lui Hamlet, societatea de consum n-a existat dintotdeauna. După ultimul mare război, nemţii au pus pfennig lăngă pfennig, au construit din economii şi imprumuturi fabrici şi abia după acoperirea deficitului au inceput să consume. Ei şi-au dat seama că atunci cănd consumi inainte de a produce nu poţi cumpăra decăt mărfuri fabricate de alţii in străinătate, şi că in felul acesta datoriile n-au drept scop dezvoltarea, ci numai traiul de azi pe măine.

Aşadar, economisim s-au consumăm? Şi una şi alta, dar in ordinea firească.