x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

A fi sau a nu avea

0
Autor: Tudor Octavian 29 Aug 2009 - 00:00
De la o vreme, îi spune un bărbat de 50 de ani medicului, am nişte simptome care mă îngrijorează. Ieri după-amiază, de exemplu, mai bine de un ceas am avut optzeci de ani. Altădată, am avut 90 toată seara.
Femeia care-şi creşte copilul cu metafore. Nu-l hrăneşte cu lapte, ci cu suc de vacă. La masă nu-i dă pâine, îi dă mană cerească.

Butonez, seară de seară, telecomanda unui televizor, care prinde câteva zeci de televiziuni arabe, intrigat de un tip de comportament. Simt deosebirea, dar îmi trebuie mai multe seri ca să-mi dau seama în ce constă ea: arabii vorbesc şi cu mâinile. Nici un arab, indiferent de sex, vârstă sau condiţie socială, nu pregetă să dubleze prin gesturi înţelesul rostirilor. Ce-i ciudat e că în mai multe rânduri pricep şi eu ce-şi spun, de parcă aş citi în subsolul ecranului replicile.

Îl întreb pe un negustor de-al nostru ce profesie are domnul care tocmai a ieşit din magazin, iar negustorul face o pauză înainte de a-mi răspunde, ca şi cum trebuie să-şi adune gândurile: Ce meserie să aibă, e evreu.

În cele mai multe din "subiectele" filmelor zilei, în programele tv, cuvântul "deşi" e folosit aiurea: Alice se îndrăgosteşte de un criminal, deşi e dată afară din serviciu; Tom reuşeşte la facultate, deşi în oraş se circulă pe contrasens. Atentatul la preşedinte eşuează, deşi eroina naşte un copil de culoare.

Gripa porcină, sindromul vacii nebune, febra primatelor. Doar câteva din înnoirile aduse de vremuri pe lista încălcărilor de teritoriu. Urmează tusea maidaneză, frustrarea pisicilor, melancolia boului...
Amatorii şi veleitarii îşi semnează întotdeauna tablourile. Marii artişti îşi lasă de foarte multe ori operele fără semnătură.

Un bodyguard ratat în profesie: se pensionează fără să fi avut ocazia să se bată vreodată, în timp ce colegii se laudă cu mai multe spitalizări.
Există mici bogătaşi, dar nu şi mari săraci.

Ce s-a ales din torţionarii Securităţii? Unul nu şi-a mai suportat trecutul şi s-a sinucis, altul, la fel, nu şi-a mai suportat trecutul şi s-a îmbogăţit.

Copilul cu o şansă în plus în viaţă: îşi dă seama de mic ce părinţi urâţi are, iar preocuparea, vecină cu iluminarea, de a nu ajunge la fel de urât îi modelează fizionomia. Nu mai e un bărbat urât, e un bărbat interesant.

Golani sunt destui şi-n Anglia, şi-n Franţa, pretutindeni. Numai că şi în golănie se pot stabili diferenţe naţionale. La Köln, am văzut doi adolescenţi urinând, foarte mândri de tupeul lor, pe marea catedrală. Un pui de ţăran de la noi n-ar avea îndemn să urineze pe bisericuţa satului. O catedrală însă e mare provocare pentru golănia teutonă.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de