x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale A fi sau a nu fi Schengen

A fi sau a nu fi Schengen

de Adrian Severin    |    12 Dec 2010   •   17:34
Cum adevăratul patriotism nu include obligaţia de a minţi, domnii Ponta şi Macovei nu au de ce se dezvinovăţi pentru a fi spus adevărul. Rămâne doar de stabilit care este acesta.     

Spaţiul Schengen este format din teritoriul statelor membre ale UE între care frontierele au fost reduse la o expresie simbolică. Pentru a fi admişi în spaţiul Schengen membrii UE trebuie să garanteze că vor opri accesul oricărei persoane indezirabile din afară pe segmentul frontierei exterioare a Uniunii care coincide cu frontiera lor naţională. Statele care au devenit membre UE după 2005 s-au angajat că vor face cele necesare spre a se alătura spaţiului Schengen în cel mai scurt timp. 

Pentru România, neîndeplinirea condiţiilor cerute de admiterea în spaţiul Schengen nu constituie doar încălcarea unei obligaţii contractuale ci şi un imens dezavantaj atât pentru ţară (plasată astfel în categoria membrilor de rang secund) cât şi pentru cetăţenii săi (a căror liberă circulaţie este astfel limitată).

Aflat recent la Sofia, preşedintele Grupului Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, domnul Martin Schulz, şi-a exprimat pesimismul cu privire la perspectivele admiterii României şi Bulgariei în spaţiul Schengen la data scontată (primăvara lui 2011) invocând presupusele rezerve ale Franţei şi Germaniei. Atari rezerve ar fi legate de teama faţă de fluxurile migratorii originare din România şi Bulgaria, încurajate de spiritualizarea frontierei dintre aceste state şi ceilalţi membri ai zonei Schengen. Interesantă ca analiză politică, declaraţia liderului socialist este dezamăgitoare prin lipsa unei poziţii politice proprii în condiţiile în care chiar la propunerea grupului pe care îl conduce, PE a adoptat recomandarea ca decizia intrării în spaţiul Schengen să fie socotită ca una pur tehnică şi să nu fie legată de probleme interne ale Uniunii, precum problema romilor.

Referindu-se la aceeaşi temă, ministrul de externe maghiar Janos Martony, vorbind în numele viitoarei preşedinţii rotative a UE, a opinat că România şi Bulgaria ar trebui admise în spaţiul Schengen în primăvara lui 2011 întrucât temerile anumitor state membre nu pot fi depăşite prin politici de limitare a liberei circulaţii în interiorul UE ci prin politici conducând la coeziunea economică, socială şi teritorială a UE.

Pe acest fundal, declaraţia Preşedintelui PSD Victor Ponta făcută în faţa socialiştilor europeni la Strasbourg transferă disputa de pe terenul jocurilor politice şi al emoţiilor, pe cel al raţiunii tehnice. Precizând că PSD doreşte intrarea României în Schengen, domnul Ponta a arătat că România nu este pregătită să o facă întrucât aeroporturile sale, precum şi frontierele cu Moldova şi Serbia nu sunt securizate. Evident, vina nu poate fi decât a Guvernului României. Poziţia liderului PSD coincide cu cea a cunoscutei europarlamentare PDL Monica Macovei. Ea se desparte, însă, atât de susţinerile europarlamentarilor PSD cât şi de opinia Comisiei Europene.

×