x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

A fost odată

0
Autor: Andrei Bacalu 01 Noi 2009 - 00:00
A fost odată


Am trăit multă vreme convins că există şi meserii liniştite, practicate de oameni de un calm suveran, departe de zgomotul şi furia camerelor de gardă sau ale platourilor de televiziune. Îmi lipseau însă exemplele. Îmi lipsesc şi acum, după ce am cunoscut tensiunile dintr-un laborator de microbiologie al unei fabrici de bere, luptele din redacţia unui săptămânal cultural sau rivalităţile din domeniul educaţiei sanitare.



Speram că măcar etnologii, etnografii, folcloriştii duc o viaţă lipsită de stres, petrecând mult timp în mijlocul naturii şi în discuţii savante. Imaginea aceasta idilică mi-a fost spulberată nemilos atunci când am citit relatările referitoare la congresul anual al Societăţii Internaţionale pentru cercetarea povestirilor populare care a avut loc la Tartu, Estonia, în 2005.

A fost nevoie de mai bine de patru ani ca povestea să ajungă într-o revistă, ceea ce ar reprezenta o şansă pentru cei care mai vor să creadă în relativul calm al domeniului. Speranţe deşarte. Un participant, Dan Ben Amos, descrie momentul. "Întregul public s-a ridicat împotriva ei. Nu am mai văzut asta în viaţa mea la un congres internaţional!"

Motivul, o comunicare susţinută de Ruth T. Bottigheimer pe tema originii basmelor. Se credea şi se mai crede că, demult de tot, dădacele spuneau poveşti care se transmiteau din generaţie în generaţie. Mai apoi veneau culegătorii de poveşti, fraţii Grimm, Charles Perrault, Petre Ispirescu, care le transcriau cu multă grijă şi le transformau în literatură. Corect? Poveşti de adormit copii. Cel puţin după părerea doamnei Bottigheimer.

"Poate să pară surprinzător, dar nu există nici o dovadă privind originea populară şi transmiterea orală a basmelor. Analiza literară nu poate aduce argumente solide, istoria literaturii, ca şi sociologia resping ideea, iar cronologia publicaţiilor o contrazice." Şi, dacă citatul de mai sus nu ar fi suficient de incendiar, autoarea îl aduce în scenă pe Straparola, creatorul unei culegeri de poveşti publicată pe la 1550 la Veneţia, Le piacevoli notti, adică "Nopţile plăcute".

Ea susţine că acesta este primul autor care publică naraţiuni care descriu evoluţia de la sărac la bogat prin magie şi căsătorie, tipică fiind "Cenuşăreasa". Mediul lui Straparola, nordul Italiei, era perfect adecvat pentru un astfel de subiect. Banii circulau, existau din ce în ce mai mulţi ştiutori de carte, săracii îşi dădeau seama că bogaţii o duc bine şi erau dispuşi să citească descrieri ale ascensiunii sociale şi materiale.

Asemenea poveşti nu sunt cunoscute înainte de 1550. Alte genuri, snoave, umor, istorii deochiate, circulau de mult şi existenţa lor poate fi demonstrată cu uşurinţă. Prototipul Cenuşăresei a trecut dintr-o cultură în alta, de la autor la autor, începând cu Straparola, continuând cu Giambattista Basile, ajungând la Charles Perrault şi alţi autori din Franţa secolului al XVIII-leal, iar mai apoi în Germania, la fraţii Grimm.

Şi, totuşi, mulţi, foarte mulţi specialişti nu se lasă convinşi. Tradiţia orală era şi este unul dintre elementele fundamentale ale folclorului. Introducera literaturii culte în procesul de creaţie şi răspândire al unei forme de literatură tradiţională este greu de acceptat. Câţiva cercetători, printre ei Ziolkowski şi da Silva, au descoperit surse aparţinând tradiţiei latine şi medievale care îl preced pe Straparola. Titlul studiului lor spune totul: "Straparola - revoluţia inexistentă".

Pentru cititorul neobişnuit cu subiectul, argumentele pro şi contra par să fie la fel de efemere ca şi firimiturile de pâine din povestea lui Hansel şi Gretel. Să ne mulţumim cu ideea că, indiferent de partea cui este dreptatea, suntem martori la un proces util oricând, punerea la îndoială a ceea ce părea să fie unanim acceptat. Vom înţelege poate mai bine permanenta mişcare a poveştilor peste hotarele naţionale sau culturale, vom putea descifra interacţiunea tradiţiilor.

În cazul în care lucrurile nu vi se par destul de complicate, domeniul basmelor se îmbogăţeşte pe zi ce trece. Au fost descoperite legături surprinzătoare între poveşti şi colonialism, s-a găsit o relaţie cu dadaismul şi cinematografia anilor '20, se analizează (din nou, după freudieni şi Bettelheim) dinamica sexuală a basmului, se reevaluează rolul său moral şi educativ.

Ce nu se schimbă şi probabil că nu se va schimba niciodată este fascinaţia pe care o exercită asupra noastră basmul, cu care ne începem copilăria şi ne petrecem restul vieţii. Poate că doar el ne aduce liniştea pe care nu o găsim în altă parte.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de