x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

A inceput de ieri sa cada…

0
27 Iul 2004 - 00:00

Intr-o preafrumoasa poezie de Rilke se vorbeste despre (de)caderea in timp a tuturor lucrurilor. Totul se ruineaza, totul este atras inexorabil de pamant, totul se-ndreapta catre moarte.

Fireste, in afara de Cel care nu cunoaste moartea: "Dar este Unul care tine-n mana/ Caderea asta, nesfarsit de bland...", scrie cu pietate poetul.

Traim o vara neobisnuita, cu alternante de canicula si furtuni, cu evenimente multe si de toata mana, prima vara, cred, dupa multi ani, in care ziarele n-au putut sa se planga de lipsa de evenimente. Si mai ales o vara care pare sa tina cu tot dinadinsul sa sprijine ideea caderii universale din poemul lui Rilke. Cate, sinucideri, mai ales prin aruncari de la etaj, de parc-am trai cu totii in zodia Erbasu! Cate apoi caderi si decaderi morale: droguri, obscenitate, Costi Ionita, violenta domestica, Monica, de parca toata Romania n-ar mai fi altceva decat stirile de la ora cinci prezentate intr-un studio de 237.500 de kilometri patrati.

Acum cateva zile, ca-n vechea parodie dupa Cosbuc, "A-nceput de ieri sa cada/ Cate-un militian pe strada". E drept, tinerii care picau ca mustele, in fata ochilor mei, la telejurnal, nu erau militieni, ci militari si nu cadeau pe strada, ci pe platoul unitatii unde depuneau juramantul la absolvire. Am facut si eu armata si stiu ce-nseamna sa fii sculat de la ora cinci, sa fii pe platou la ora sapte si sa ramai incremenit, asteptand inspectia cine stie carui general, pana la 3-4 dupa-amiaza, in uniforma, sub un soare torid. E inuman. Picioarele-ncep sa-ti tremure, capul sa-ti vajaie incins, te clatini tot mai tare. De saptamani intregi esti chinuit ca hotii de cai pentru parada aceea. Daca-ti pierzi cunostinta tot tu esti facut vinovat: cum ti-ai permis sa strici impresia generala?

La parada asista, de data aceasta, insusi primul ministru, care a tinut si un discurs plin de invataminte pentru tinerii care ascultau in formatie, in pozitie de drepti. Desi era strict interzis, unii dintre ei nu mai puteau suporta canicula coplesitoare, sudoarea curgandu-le siroaie pe fete, si se stergeau, discret, cu palma, ca si cei din tribuna oficiala, de altfel. Premierul vorbea si vorbea, citind de pe o hartie, cand, pe neasteptate (si fara ordin), au inceput sa pice, ca secerati de o mitraliera, unu, doi, trei… si pana la urma nu mai putin de sapte tineri militari, fete si baieti, naruiti de oboseala si de aerul clocotit din jur. Premierul isi ridica ochii din cand in cand, vedea cum cei prabusiti erau carati de urgenta la infirmerie, apoi ii pleca din nou pe foaie si continua discursul ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat… Sa cada sapte insi in fata ta si tu sa n-ai nici o reactie omeneasca, de parc-ai fi un robot care-si urmeaza netulburat programul - iata ceva ce rar se poate vedea chiar si intr-o lume politica mizerabila ca a noastra! Cata grija fata de cetatean te astepti sa aiba un astfel de prim-ministru? Cata compasiune fata de cei in suferinta?

Poate ca vei crede, drag cititor, ca protocolul nu-i permitea premierului sa se abata de la rolul sau oficial din solemnitate. Nici pomeneala. Dimpotriva, un bun politician n-ar fi ratat ocazia aceasta de a se arata uman, fie si din calcul politic. Cu ceva vreme in urma, in timpul unei intrevederi dintre Ion Iliescu si presedintele Armeniei, mi se pare, un soldat din garda a lesinat. Presedintele a lasat imediat balta protocolul si s-a interesat personal, indeaproape, de tanarul cazut. Apoi a anulat convorbirile. Nu stiu daca Iliescu a facut-o din reala compasiune sau din calcul, stiu doar ca a fost bine. Ca asa e normal sa se intample.

Adrian Nastase e intr-o pasa neagra in ultima vreme. Banuiala mea e ca e prost sfatuit, ca al sau consilier de imagine a luat-o razna cu desavarsire (daca nu cumva o face dinadins). Imediat dupa alegeri a tinut un discurs panicat, in care-a promis mariri de salarii, ceea ce i-a facut pe cetateni sa-l asocieze lui Ceausescu. A urmat balbaiala cu demisia si remanierile din guvern si partid, cu totul nelalocul lor in situatia actuala. A urmat anuntarea candidaturii la presedintie tocmai din America, gest politic nedelicat fata de electorat: oamenii se asteapta sa fii in mijlocul lor cand iei o asemenea decizie. Pe de alta parte, nu da bine sa te afisezi cu cineva mai mare si mai puternic (in speta, presedintele Bush), ca un copil care vine cu fratele lui mai mare sa-si rezolve conflictele cu ceilalti. In fine, catastrofal pentru imaginea, si-asa antipatica pentru populatie, a lui Adrian Nastase, a fost evenimentul de la ceremonia militara despre care-am vorbit.

Toate si toti (de)cad in vesel-trista noastra tarisoara, in vara asta fascinanta. Din fericire, ne putem mereu consola cu vorbele finale ale poetului: "Dar este Unul care tine-n mana/ Caderea asta, nesfarsit de bland…"
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de