Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O precizare necesară: am un prieten pe nume Alin, care lucrează în domeniul managementului politic şi la care m-am gândit atunci când am ascultat cuvântarea din Parlament a premierului Emil Boc, ţinută cu ocazia dezbaterilor pe tema legilor care vor să producă o reformă reală, autentică şi de durată în sistemul de învăţământ românesc. (Sic!)
Am închis paranteza.
Eu cred că există în România politicieni care pot să fie mândri de profesia pe care o exercită. Nu voi face nominalizări, din teama de a nu nedreptăţi pe cineva. Mai ales din rândul celor mulţi şi anonimi, care, membri fiind în diferite partide, s-au pus în slujba unui ideal, după măsura capacităţilor de care dispun şi fără a se gândi la altceva decât la un anumit model de societate. Oameni maturi. În sensul în care Sartre, mi se pare, spunea că diferenţa dintre un om lipsit de maturitate şi un om matur este cea între acela care vrea să moară eroic pentru o cauză şi cel care preferă să trăiască discret în slujba ei. Dar şi din rândul politicienilor de top, fie ei senatori, deputaţi ori miniştri în diferite guverne. Persoane extrem de bine instruite, elocvente, care urmăresc o ţintă precisă în privinţa evoluţiei societăţii, care de la sine sau consiliate de oameni precum Alin deţin o cultură politică, o capacitate de concizie a ideilor şi o eficacitate a acţiunilor ieşită din comun.
A spune că politica este un teritoriu al nimănui, neguvernat de nici o lege, accesibil oricărei persoane care are bani, că e o curvă, este ca şi cum ai spune că toate femeile sunt curve şi toţi bărbaţii nişte porci mincinoşi. Nu. Politica este o artă care presupune rafinament şi talent. Aşa cum femeile sunt persoane pline de inteligenţă şi sensibilitate. Că unii politicieni sunt croiţi cu toporul este cauza aceleiaşi legi a firii în inerţia căreia unele femei ajung să îşi vândă trupul.
Prostituţia din politică nu diferă cu nimic de prostituţia din ziaristică. Sunt cele două mari domenii de activitate profesională care se adresează unor spiritualităţi colective, care încearcă să sensibilizeze natura umană profundă. Poate că, până la urmă, prostituţia, "cea mai veche meserie din lume", nu este altceva decât dorinţa de a avea mai mult decât ţi-a dat Dumnezeu, fără a fura.
Am auzit că un jurnalist de nu ştiu unde "a fost luat de ape" încercând să filmeze un torent provocat de taifunul Morkato. Păi, cât de prost să fii ca să faci aşa ceva?! Adică, ce imagini poţi surprinde mai şocante decât cele care există deja pe internet? A mai provocat şi deranj, fiindcă s-au făcut unii leoarcă pentru ca să-l salveze pe el. Probabil că a mai produs şi o pagubă substanţială redacţiei, întrucât îmi imaginez că avea cu el o cameră de luat vederi profesională. Cu care, în paranteză fie spus, ştiu că se poate filma de la mare distanţă un asemenea eveniment şi să dai impresia că eşti în mijlocul vâltorii.
Dar eu, cel mai adesea, sunt mândru atunci când cineva mă acceptă ca făcând parte din breasla ziariştilor. Pentru că am întâlnit, de-a lungul timpului, prin diverse redacţii, oameni de o subţirime a spiritului de-a dreptul transparentă, prin care vezi cât poţi să cuprinzi cu ochii minţii. Am întâlnit oameni cu atât de mult talent, încât îl împărţeau în mod necondiţionat pe stradă, tuturor necunoscuţilor. Am întâlnit ziarişti pentru care conjugarea unui verb la persoana I nu există, şi asta nu pentru că ar fi urmat aceleaşi şcoli cu Marean Vanghelie. Oameni maturi, care nu se aruncă în vârtejul apelor doar din dorinţa imbecilă de a sluji idealurilor unei televiziuni a cărei vedetă visează să fie.
Emil Boc. Imaginea publică a devenit un bun comun, accesibil oricui. Dumneavoastră aveţi o imagine publică, nu-i aşa? Este vina politicienilor şi a presei pentru că s-a ajuns aici. Pentru că toţi am devenit vedetele a ceva. Dar cum ar arăta lumea fără anonimii din politică şi din presă?!
Emil Boc. La tribuna Parlamentului României, filmat de toate televiziunile centrale şi difuzat în toată ţara, vorbeşte apăsat despre nevoia de reformă în Educaţie. Conotaţiile spirituale ale subiectului necesită asumarea unor răspunderi majore, ca urmare o atitudine eroică, o voce declamativă. Atunci intervine invocaţia rostită sentenţios, silabisită în mod răspicat, după modelul Traian Băsescu: "A-LI-NE". A fost fracţiunea de secundă în care am avut impresia că îl strigă pe prietenul meu. Nu. De fapt, voia să spună "a ni le asuma".
