Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Doctorul Cândea era genul de ginere la care visează toate soacrele. Dar, cum soacrele dumisale avuseseră posibilitatea să-şi exercite visele şi pe soţii lor, domnul Cândea a fost foarte rezervat cu dânsele. Mai ales că a avut trei.
În cazul socarelor care au parte de gineri ideali, conflictele de familie nu sunt niciodată antagonice. Nu luptă ca deobicei binele cu răul, ci binele cu mai binele. Iar la divorţ se ajunge numai atunci când mai binele învinge binele. Altfel spus, atunci când binele dorit de soacră învinge binele din viziunea ginerelui.
Aflat la cea de-a patra căsătorie - la fel de reuşită ca primele trei - domnul Cândea nu găsea nici un motiv să-i explice doamnei Cândea de ce totuşi avea la activ şi trei divorţuri. Foarte reuşite şi ele, zicea domnul Cândea, cu aerul că, neavând divorţurile nimic deosebit, nici nu trebuiau pomenite.
Ultima doamnă Cândea aniversează astăzi douăzeci de ani de la cununie. Aniversarea ar trebui să fie un prilej de bucurie, însă nu e decât parţial, deoarece tot azi se împlinesc 19 ani de când mama soacră a păşit într-o lume mai bună. Nu neapărat mult mai bună decât lumea pe care a părăsit-o. Mama soacră a făcut un infarct exact în seara în care se pregăteau să anunţe victoria mai binelui. Binele consta în faptul că domnul Cândea dorea cu insistenţă un copil, iar mai binele în faptul că mama soacră reuşise să inventeze, cu ajutorul unei farmaciste, a unei moaşe şi cu consilierea unui medic veterinar, un fel de bomboane anticoncepţionale extrem de eficiente de folosit cu un ceas înainte de actul sexual legitim.
De partea binelui se găsea aşadar domnul Cândea, care lupta din greu de câteva ori pe săptămână ca să aibă un copil, iar de partea mai binelui, în anul 1975, când se întâmplau toate astea, se găseau, fără ca el s-o ştie, soţia cea tânără, soacra, care căpătase exact ce visase, farmacista, moaşa, cu două condamnări pentru chiuretaje clandestine, veterinarul, dar şi alte forţe din cartier, înrolate voluntar. În anul 1975, exact ca astăzi, nu era momentul să ai un copil. Trebuia să te bucuri măcar un an, doi de deliciile amorului conjugal şi abia pe urmă, când pasiunea se mai domolea, cum e şi normal, făceai un copil. Pe domnul Cândea nu că l-ar fi deranjat chestiunea tehnologică, care implica atâtea persoane în prepararea bilelor anticoncepţionale "de casă", cât îl enerva implicarea întregului cartier în tehnologia propriu-zisă a concepţiei.
Domnul Cândea şi-a dat seama de dimensiunea forţelor mai binelui în dimineaţa în care pe poartă a intrat Popa Ghionea şi, ca să nu piardă timpul, s-a interesat chiar de acolo, din cadrul porţii: Ei, cum mai e, ţaţă Floareo, merge pastilele, merge? Păi, a mai zis popa, dacă merge, să-i zicem şi coanei preoteasa, că e tare pofticioasă.
După ce oaspeţii au plecat pe la casele lor şi soţii Cândea au conchis că aniversarea a douăzeci de ani de căsnicie a fost foarte reuşită, domnul Cândea i-a povestit doamne Cândea numărul patru, motivul divorţului numărul unu: Păi, fă şi tu socoteala, Ilenuş, că eu mă străduiam singur, iar ei - că i-am numărat - erau vreo douăzeci. Şi se tot înmulţeau pe măsură ce se implicau în procurarea chimicalelor alea clandestine. Îi auzeam de la poartă cum strigau: Ei, cum e, ţaţă Floareo, a mers, n-a mers?
