x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale A nu mai fi romăn!

A nu mai fi romăn!

de Mircea Eliade    |    06 Aug 2007   •   00:00
A nu mai fi romăn!
Sursa foto: ARHIVA/

In acest colţ de pagină vă veţi delecta, căt timp maestrul Ion Cristoiu se va afla in vacanţă, cu găndurile aşternute pe hărtie de condeie de renume ale literaturii romăne: Mircea Eliade, Teodor Mazilu, Tudor Arghezi sau G. Călinescu. Lectură aleasă, pentru cititori pe măsură!

In acest loc vă veţi delecta, căt timp maestrul Ion Cristoiu se va afla in vacanţă, cu găndurile aşternute pe hărtie de condeie de renume ale literaturii romăne: Mircea Eliade, Teodor Mazilu, Tudor Arghezi sau G. Călinescu. Lectură aleasă, pentru cititori pe măsură!


A apărut acum, de curănd, o nouă modă printre tinerii intelectuali şi scriitori: a nu mai fi romăni, a regreta că sunt romăni, a pune la indoială existenţa unui specific naţional şi chiar posibilitatea inteligenţei creatoare a elementului romănesc. Să ne inţelegem bine: tinerii aceştia nu depăşesc naţionalul pentru a simţi şi găndi valorile universale; ei nu spun: "Nu mai sunt romăn pentru că sunt inainte de toate om, şi cuget numai prin acest criteriu universal şi etern." Tinerii aceştia nu dispreţuiesc romănismul pentru că sunt comunişti sau anarhişti, sau mai ştiu eu ce sectă social-universală. Nu. Ei, pur şi simplu, regretă că sunt romăni, şi ar vrea să fie (o mărturisesc) orice altă naţie de pe lume, chienzi, unguri, nemţi, scandinavi, ruşi, spanioli; orice, numai romăni - nu. S-au săturat pănă in găt de destinul acesta de a fi şi rămăne romăni. Şi caută prin orice fel de argumentare (istorică, filozofică, literară) să demonstreze că romănii sunt o rasă incapabilă de găndire, incapabilă de eroism, de probleme filozofice, de creaţie artistică şi aşa mai departe.


Unul dintre ei se indoieşte atăt de mult de realitatea unui neam romănesc războinic, incăt işi propune să citească Istoria Imperiului Otoman a lui Hammer, ca să verifice dacă intr-adevăr s-au luptat vreodată romănii cu turcii şi i-au invins! Altul crede că orice creier care contează in istoria şi cultura "romănească" nu e de origine romănă. Cantemir, Kogălniceanu, Eminescu, Haşdeu, Conta, Maiorescu, Iorga, Părvan etc., etc. - toţi, dar absolut toţi, sunt străini. Sunt slavi, ovrei, armeni, nemţi orice; dar nu pot fi romăni, romănii nu pot crea, nu pot judeca; romănii sunt deştepţi, sunt şmecheri, dar nu sunt nici gănditori, nici creatori.


Dacă le pronunţi vreun nume despre care se ştie sigur că e romănesc, au alte argumente. Este din Oltenia? Sănge sărbesc. Este din Moldova? Moldova intreagă e slavizată. Din Transilvania? Sănge unguresc. Cunosc căţiva moldoveni care spun cu măndrie: "Am sănge grecesc!"; sau "Strămoşu-meu a fost rus." Singura lor şansă de a fi oameni adevăraţi este de a-şi dovedi că originea lor nu este curat romănească.


Nu cred că se află ţară europeană in care să existe atăţia intelectuali cărora să le fie ruşine de neamul lor, să-i caute cu atăta frenezie defectele, să-şi bată joc de trecutul lui şi să mărturisească, in gura mare, că ar prefera să aparţină, prin naştere, altei ţări.


Toţi tinerii aceştia au de făcut obiecţii neamului romănesc. Mai intăi, spun ei, romănii sunt deştepţi şi asta ii impiedică să aibă drame interioare, să cunoască profunzimile sufletului omenesc; ii impiedică să aibă probleme. Cine nu are probleme sufleteşti, cine nu capătă insomnii din cauza meditaţiilor şi agoniilor, cine nu e in pragul nebuniei şi al sinuciderii, cine nu ajunge pentru zece ani neurastenic, cine nu urlă "Neant! Agonie! Zădărnicie!", cine nu se dă cu capul de pereţi ca să afle "autenticitatea", "spiritualitatea" şi "viaţa interioară" - acela nu poate fi om, nu poate cunoaşte valorile vieţii şi ale culturii, nu poate crea nimic. Romănii sunt deştepţi - ce oroare! Unde poate duce deşteptăciunea? La ce-ţi foloseşte faptul că poţi cunoaşte, superficial, realitatea - cănd iţi lipseşte facultatea de a imagina probleme, iţi lipseşte boala prin care poţi intrezări moartea şi existenţa, iţi lipsesc inseşi elementele dramei lăuntrice?


Tinerii aceştia sunt supăraţi pe neamul romănesc pentru că romănii nu au drame, nu au conflicte şi nu se sinucid din desperare metafizică. Tinerii au descoperit o intreagă literatură europeană de metafizică şi etică a desperării. Şi, pentru că desperarea este un sentiment necunoscut romănului (care a rămas, in pofidă atător erezii şi culturalizări, drept-credincios Bisericii Răsăritene), tinerii intelectuali au dedus stupiditatea iremediabilă a acestui neam. Tot ce nu se găseşte in Pascal, in Nietzsche, in Dostoevski şi in Heidegger - şi toate aceste genii au elaborat o găndire impenetrabilă structurii găndirii romăneşti - tot ce nu se găseşte in nebunia unui biet om din Germania, in viziunile unui rus şi in meditaţiile unui catolic in veşnică indoială, nu inseamnă nimic, nu are o valoare filozofică, nu are valoare umană.


Alimentaţi de lecturi europene, mimănd drame europene, voind cu orice preţ o spiritualitate care să semene chiar numai exterior cu spiritualitatea occidentală sau rusă - tinerii n-au inţeles nimic din geniul acestui popor romănesc, băntuit de atătea păcate, avănd nenumărate lipsuri, dar strălucind totuşi cu o inteligenţă şi o simţire proprie. Tinerii au reacţionat impotriva curentului de acum zece-doisprezece ani, pornit de la Găndirea şi Ideea Europeană (Părvan, Lucian Blaga, Nae Ionescu, Nichifor Crainic; originile sunt tot in cursurile şi publicaţiile lui N. Iorga), care proclamase "autohtonismul", "specificul etnic" in artă şi in găndire, şi incercase cea dintăi filozofie ortodoxă prin crearea tipologiei romăneşti. Cauzele acestei reacţiuni (care a inceput prin a fi pur spirituală, pentru a ajunge in deplin nihilism, negaţie a istoriei, relativism in cultură, disoluţia conceptelor critice etc.) sunt mult prea interesante şi prea aproape de noi ca să ne incumetăm să le discutăm in acest articol. De altfel, nici n-am incercat aici să cercetăm intreg fenomenul "a nu mai fi romăn", ci numai să denunţăm căteva din aberaţiile ultimei mode intelectuale.


Acei care desperează de destinul de a se fi născut romăni judecă strămb meritele şi defectele poporului. Ei vor problematici, indoieli, eroism - iar poporului romăn ii e cu totul străină indoiala şi despre eroi are o concepţie cu totul familiară. Pentru un tănăr intelectual credinţa şi indoiala au valoare filozofică, deschid căile meditaţiei, pun probleme; pentru un ţăran romăn, nu există indoială, el crede firesc ("aşa cum curg apele, cum cresc florile"), fără "probleme" (ţăranul romăn este realist - vezi colecţiile de proverbe ca să inţelegi cum a reacţionat el contra incercărilor de idealism, de criticism, aduse de popoarele cu care a intrat in legătură).


Intelectualii au despre eroi o concepţie morală sau magică; şi intr-un caz, şi altul, ei judecă individualist, iar la limită demoniac. Am arătat in altă parte ce cred romănii despre eroii neamului; ceea ce cred şi despre pesonajele biblice şi apostolice: că trăiesc intr-un rai ca un plai romănesc, se găndesc la nevoile lor, familiare, ca şi in viaţă, coboară pe pămănt in ceasuri grele, stau de vorbă cu oamenii intr-un limbaj familiar etc. Eroii aşa cum sunt inţeleşi de popor, şi eroii aşa cum sunt inchipuiţi de intelectualii tineri - nu au nimic de-a face intre ei. Unii au un eroism pe care li-l dă viaţa asociată, ceilalţi concep un eroism etic, de probleme, de drame şi conflicte.


Apoi, tinerii intelectuali judecă intotdeauna un popor prin ce creează, nu-l judecă prin ceea ce este, prin supravieţuirea lui. A "crea" este o concepţie individualistă; a fi aşa cum a lăsat Dumnezeu este adevărata axă a "spiritualităţii": poporului; nimic nu se creează, nimic nu se face; lucrurile vin şi pleacă, lucrurile se intămplă. Dar aceasta este o problemă prea complicată pentru a o rezolva aici.


Este adevărat că poporul romănesc suferă de multe păcate, este adevărat că ne lipsesc multe axe - dar aceasta e condiţia noastră umană, acestea sunt posibilităţile noastre de a atinge universalitatea. Putem pleca de la ele sau le putem ignora pur şi simplu. Dar nu e nici cavaleresc, nici eficace să ne fie ruşine că ne-am născut romăni, numai pentru simplul motiv că nu găsim in valenţele romăneşti ceea ce vrea Şestov sau Dostoevski.

×