x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

A vrut să tragă cu tunul în TVR

0
Autor: Ion Cristoiu 22 Mar 2008 - 00:00

S-a întåmplat în tulburele an 1990. Ţara fierbea ca un ou. Înfuriat de tendenţiozitatea unei emisiuni de la TVR, Floarea Floricel, militar în termen la  Piteşti, s-a urcat în tanc şi-a pornit spre Bucureşti, hotărât să tragă o ghiulea asupra faimoasei instituţii.

S-a întåmplat în tulburele an 1990. Ţara fierbea ca un ou. Înfuriat de tendenţiozitatea unei emisiuni de la TVR, Floarea Floricel, militar în termen la  Piteşti, s-a urcat în tanc şi-a pornit spre Bucureşti, hotărât să tragă o ghiulea asupra faimoasei instituţii. Întreaga Armată română a intrat în alarmă. Comandamentul special, întrunit pe la miezul nopţii, la vreo oră de la plecarea tancului, era convins că-i vorba despre semnalul unei lovituri de stat. Cine să fie autorul? La această întrebare nici unul dintre membrii Comandamentului nu prefera să răspundă. Fiecare presupunea că toţi ceilalţi sunt deja în conspiraţie. Ca atare, se uitau unii la alţii cu priviri suspicioase. Între timp, tancul o luase liniştit pe Şoseaua Piteşti-Bucureşti. Din aer, îl supravegheau elicoptere invizibile. Din pădurile de pe margini îl urmăreau discret comandouri  înarmate până-n dinţi. Nu se bănuia nimic din adevăratele intenţii ale acţiunii. Un lucru era însă clar. Mişcarea cu tancul era doar un semn.

 

 

Floarea Floricel nu bănuia nimic din toate acestea. El conducea tancul vesel, fluierând uşor. Ca să se răcorească, scosese capul din turelă. Briza nopţii îi mângâia părul tuns scurt. Era pus pe fapte mari. Simţea în el, umflându-i pieptul şi încordându-i braţele, forţe greu de înfrânt cu una-cu două. Avea de gând să treacă mai întâi pe acasă. Maică-sa îi scrisese că şeful postului de Poliţie, fostul şef al postului de Miliţie, îi făcea zile negre. Voia să pună mâna pe porcul bătrânei, care nu ştiu cum de se făcuse, dar ajunsese cel mai frumos din sat. Pe şef avea de gând doar să-l sperie. Îl va striga şi, când acesta se va ivi în uşă, va îndrepta tunul spre el din şosea. Bau! va face şi, dând înapoi, se va depărta, lăsându-l pe ăla cu gura căscată. În televiziune însă va trage. Nu, nu ca să-i facă rău, ci mai mult ca s-o sperie, dar îi va trimite, totuşi, o ghiulea de câţiva ţoli.

BucureŞtii au fost până la urmă salvaţi. Nu de Comandamentul special alcătuit. Nu de unităţile aflate la câteva sute de metri în urma lui Florea Floricel. Ci de Griguţă Beşleagă, plutonierul major cu care făcuse Floarea Floricel primele zile de instrucţie. Nea Griguţă ieşise între timp din cadrul armatei şi se întorsese acasă, hotărât să pună mâna pe moara din sat. În toate comunele din jur se privatizaseră morile. Acum, la această oră, pândită de întreaga Armată română cu răsuflarea tăiată, nea Griguţă dormea, visând că una din pietrele morii refuza să treacă la economia de piaţă. – Lasă că dai tu de dracu’! – îi răspunse nea Griguţă, întorcându-se pe partea cealaltă. De unde să ştie el că era salvatorul tinerei democraţii româneşti?! Nici dacă i-ai fi spus-o nu şi-ar fi dat seama. Pentru că nea Griguţă nu-şi mai amintea că anul trecut, când îl învăţase pe Floarea Floricel să umble cu tancul, uitase să-i atragă atenţia că acesta avea un rezervor suplimentar. Când se termina unul, era suficient să apeşi pe clapa de pe bord şi celălalt intra în funcţiune. Uitase şi pace! În acel moment se gândea la altceva. La via care trebuia culeasă. Sau la porcul de bucătar cu care iar se certase. Sigur este că mica lui scăpare salvă ţara de la catastrofă. Ajuns pe la kilometrul 30, Floarea Floricel văzu că nu mai are motorină. Cum nu ştia de al doilea rezervor, coborî din tanc scărpinându-se în cap şi începu să dea cu bocancul în şenile. Unităţii de paraşutişti care-l urmărea pas cu pas nu-i fu deloc greu să-l imobilizeze.

 

 

Viile de sub livadå. Pe dealul care se vedea tocmai de la Floreşti, dintre sat şi pădure, se întindea o mândră livadă de vişini. Proprietate a unei Asociaţii Intercooperatiste. S-a muncit la ea ani întregi. Un întreg gorgan a fost săpat cu excavatoarele şi cărat până aici cu basculantele. S-au astupat râpi. S-au croit canale. Investiţia a costat câteva milioane. Primăvara, pomii înfloriţi se vedeau tocmai de la Trifeşti, satul de peste râu. Unii susţineau că simt de aici şi parfumul. Exagerau, fireşte, şi pe deplin explicabil, dat fiind că erau poeţi optzecişti. Interesată de privelişte, Uniunea Artiştilor Plastici organiza anual la Trifeşti o tabără de pictură. Artiştii şedeau pe deal şi transpuneau pe pânză proprietatea Asociaţiei Intercooperatiste. Într-un an, opera unuia dintre artişti luă premiul Uniunii. Tabloul îi înfăţişa pe Nicolae şi Elena Ceauşescu dând indicaţii unui vişin cum să lege cât mai bine rodul.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   floarea floricel

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de