x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Abia azi asistăm la furtul revoluţiei

0
Autor: Lucian Avramescu 17 Ian 2011 - 18:58
Abia azi asistăm la furtul revoluţiei Cristian Marcu/


146956-88.jpgAni şi ani, Ion Iliescu a fost pus la stâlpul infamiei pentru “furtul revoluţiei”. N-am obosit nici eu să scriu cu înverşunare despre neruşinata confiscare a revoluţiei române, aliat fidel al mişcărilor din Piaţa Universităţii. Realizasem, în condiţii de risc uriaş şi nesiguranţă a secundei următoare din viaţa mea şi a copiilor mei, primul ziar al revoluţiei în fosta Casă a Scînteii, refuzasem – pentru că am lucrat şi-n presa de dinainte – orice onor (inclusiv titlul de revoluţionar), eram fericit că mi-am dobândit nesperatul drept de a scrie doar ce gândesc şi mă simţeam îndreptăţit să-l cotonogesc pe Iliescu. Nu mi-a fost comod.

Cinci ani, Cotrocenii au retras Agenţiei A.M. Press, pe care o inventasem împreună cu prozatorul Eugen Mihăescu, acreditările. Redactorii mei erau trataţi drept paria şi ţinuţi la porţi. Războiul meu cu Iliescu a încetat după împăcarea preşedintelui cu Casa Regală şi după mai multe discuţii cu regretatul Octavian Paler, care mi-a povestit multe din tinereţea lui de licean intersectată cu cea a viitorului politician. Nu mai pot cere dezlegare scriitorului pentru a istorisi. Oricum, “hoţul” revoluţiei şi-a estompat, în mintea mea, abilităţile furăcioase.

După monstruosul moment al mineriadelor, România a parcurs, mai încet ca alţii, drumul spre lumea europeană căreia aparţinea. NATO, netezirea accesului în clubul select al celor care azi numără 27 de ţări sunt merite de care nu poate fi dezlegat nici mult hulitul Iliescu. Bun sau rău, bazele statului democratic, cu pluripartitism, cu alegeri “oarbe” sau “chioare”, dar libere, au fost puse atunci. Azi, abia azi, revoluţia este furată. Sub ochii noştri. Am orbit, trăim o nesfârşită “duminică oarbă”, nu mai suntem în stare să pricepem ce se petrece cu noi? Că trăim o atonie a stării de revoltă ştiam. Dar că ne-a fost extirpat simţul de apărare individual şi ca neam, onoarea şi demnitatea ca popor, călcat în picioare de o gaşcă de piraţi certaţi cu legea şi cu Dumnezeu, asta n-o mai credeam.

Am scris, până am obosit, cu îndreptăţirea celui care n-a stat sub pat în zilele însângerate din decembrie, despre cum ne-a furat Iliescu revoluţia. Nu bănuiam că ea va fi cu adevărat furată după 20 de ani. Domnia legii a fost schimbată cu domnia bunului plac. Puterea, toată, e din nou în mâna unui om. Obraznică, la vedere. În mâinile unui om şi ale unei femei. Parcă am mai trăit asta! Banii, banii împrumutaţi şi banii neîmprumutaţi sunt toţi la ei. Organismul statal, cu vene, artere, cu mâini şi picioare, acţionează la impuls unic.

Serviciile, procuratura, instituţiile cu mitralieră şi pistol i se supun necondiţionat, iar vagile pusee de revoltă sunt nimicite pe reguli de intimidare şi chimie a trădării. Disoluţia statului s-a încheiat. Nu mai merge nimic, învăţământul e pe butuci, sistemul de sănătate s-a mutat la Viena. Fireşte, nu pentru amărâţii care se tratau la spitalul din Urlaţi, azi trecut pe lista celor ce trebuie desfiinţate. De ce? Aşa a decis preşedintele. Nu academia medicilor, nu ministerul de resort, nici măcar premierul nostru caricatural. Preşedintele a zis aşa, şi aşa rămâne.

Sărăcia stă cu flămânzii la masă, zornăindu-le gamelele goale. Pluripartitism? Prin vot, Parlamentul arăta într-un fel. Votul e o invenţie inutilă în epoca piraţilor. Unica instituţie care se putea opune dictaturii bunului plac a devenit, prin vânzări mercenare şi trădare, o mare adunare naţională caraghioasă şi fără vlagă. Nici sacrificiul acelui bărbat care s-a aruncat ca o cruce vie peste neputinţele ei n-a mişcat pe cineva sau ceva. Partidele, unul din idealurile revoluţiei, au redevenit un singur partid-stat. Nu contează că are o susţinere electorală minoră. Partidul-stat e armata mercenară a unui om.

Băsescu a început să fie cunoscut prin marele furt al flotei comerciale a ţării, dosar nelămurit, unde are calitatea, suspendată din motive de imunitate, de inculpat. E ştiut pentru furturi de case, pentru furturi de voturi pentru a-şi face odrasla europarlamentar, pentru furtul evident al noului mandat, pentru hoţii cu partide şi cu politicieni. Marele furt este însă cel al revoluţiei. Furtul şi minciuna au fost şi sunt armele cu care manipulează, stăpâneşte, aţâţă, distruge. România este, a devenit, devine pe zi ce trece un stat sărac, batjocorit, părăsit de cetăţenii săi, opus celui pe care îl visau cei care au murit şi cei care n-au murit în ’89. Jumătate din amărâţii care o mai locuiesc sunt înveliţi în pufoaicele Băsescu.

Iarna aceasta a scos pe uliţele satelor mii şi mii de pufoaice electorale. Până la viitoarele alegeri, ele se rup, iar marele hoţ al revoluţiei, cel care ne-a desprins de lumea civilizată, singurul preşedinte european care e ştiut şi respectat doar la Cireşica, pregăteşte alte pufoaice. Vom fi o ţară de pufoaice. Atacul îndreptăţit al rezerviştilor? Pensionarii nu pot roade cu gingiile stâlpii înarmaţi ai puterii atâta vreme cât tineretul, cel care a rămas în ţară, se consumă în discotecile Ebei, noile academii ale succesului. Dărâmarea puterii care a furat revoluţia nu se poate face decât prin votul parlamentarilor pe care i-am ales. Prin prea multe lichele, parlamentarii care susţin regimul de azi devin însă hoţi ai revoluţiei. Aşteptaţi parlamentarii puterii la casele lor, acolo unde au copii, neveste, amante. Arătaţi-le obrazul, iar dacă vă întorc, aşa cum îi ştiu, dosul, articulaţi-le, măcar cu vorba, un şut. E un tratament care poate face uneori cât o revoluţie.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de