Abrogarea păcatelor

Cred că cetăţenii merită să ţină minte această succesiune halucinantă de sentinţe contradictorii, ori de câte ori îl urmăresc vorbind pe actualul preşedinte.

La el, albul şi negrul nu au nici o deosebire, iubirea şi ura îşi schimbă locul frenetic în suflet, adevărul şi minciuna sunt mofturi bune doar pentru poeţi. Iar tot ce contează e interesul de moment. Niciodată nu are îndoieli, nu îl interesează nuanţele. Atacă şi apără, cu patimă şi convingere, eventual aceleaşi persoane.

Ultimele luni au generat o adevărată dezbatere publică în legătură cu cameleonismul electoral al oamenilor politici. În principiu, e vorba de tema promisiunilor făcute la vreme de vot, supralicitate uneori ca la pocher şi abandonate ulterior, cum abandonezi un orfan pe treptele bi­sericii. Astăzi vreau să aduc şi eu o umilă contribuţie la această dezbatere, invo­când, cât se poate de documentat, un caz aparte.

Septembrie 2003. Ne aflam în plin „sistem ticăloşit". Alianţa D.A. abia învăţa să facă primii paşi. Traian Băsescu rupe tăcerea şi atacă: „România are condiţii să facă agricultură şi trebuie subvenţionată agricultura. Din păcate, PSD a îndreptat subvenţiile către persoane precum Culiţă Tărâţă!".

Tema nu e una minoră pentru viitorul preşedinte. O lună mai târziu, Băsescu trece la promisiuni: „Vom lua bani de la RAFO, de la Dărmăneşti, de la Petromidia, de la Culiţă Tărâţă, care are 100.000 de hectare de teren în Insula Mare a Brăilei (...)".

Tot în aceeaşi lună şi acelaşi an, urmărit sadic de PNA în legătură cu tot felul de vapoare-fantomă, Traian Băsescu se dezlănţuie justiţiar: „Voi duce o luptă personală până la capăt în acest sens, mai ales că PNA ar trebui să se preocupe de Iacubov, Sechelariu, Culiţă Tărâţă şi nu să-şi piardă timpul angrenat în jocuri politice murdare".

Hotărât lucru, Culiţă Tărâţă stă precum un vârtej în mintea viitorului şef de stat!

Un an mai târziu, în plină campanie electorală, Băsescu agita din nou morişca: „Oricât ar vrea Adrian Năstase să schimbe lucrurile, el nu mai poate. El este prizonierul unui sistem corupt, este marioneta unora ca Iacobov, ca Nicolae, cum este Culiţă Tărâţă, cum este Oprişan, toţi baronii aceştia care i-au băgat prea mulţi bani în buzunare pentru ca Adrian Năstase să-i mai poată opri din ce au de făcut!".

În principiu, lucrurile par clare, dar nu sunt câtuşi de puţin aşa. Pentru că, iată, revenind în contemporaneitatea strictă, aflăm, la începutul lui iunie 2009, următoarele: „Prezent ieri în Insula Mare a Brăilei, ca să celebreze «Ziua Câmpului», Traian Băsescu a declarat că, în pofida campaniei de presă duse împotriva lui Culiţă Tărâţă referitoare la afacerile sale din această zonă (cine o fi pornit campania astaĂ), el, personal, a constatat că acolo se face agricultură performantă.

Înainte de a ajunge în Insula Mare a Brăilei, mi-am amintit că a avut loc o formidabilă campanie de presă. Poate că ilegalitatea e că se face agricultură performantă", a mai spus Băsescu.

În istoria milenară a demagogiei, acesta e un caz rar, un caz de colecţie.
Nu numai că Traian Băsescu şi-a schimbat poziţia cu 180 de grade, dar el îi atacă pe cei care, de-a lungul vremii, au făcut ima­gine negativă întreprinzătorului lăudat acum. Adică, se atacă pe sine.
Sau, altfel spus, se dezamăgeşte pe sine însuşi.

Cred că cetăţenii merită să ţină minte această succesiune halucinantă de sentinţe contradictorii, ori de câte ori îl urmăresc vorbind pe actualul preşedinte. La el albul şi negrul nu au nici o deosebire, iubirea şi ura îşi schimbă locul frenetic în suflet, adevărul şi minciuna sunt mofturi bune doar pentru poeţi. Iar tot ce contează e interesul de moment. Niciodată nu are îndoieli, nu îl interesează nuanţele. Atacă şi apără, cu patimă şi convingere, eventual aceleaşi persoane.

Singurul lucru care transformă, alchimic, vinovăţia în virtute e tabăra în care se află împricinatul. Dacă trece alături de Băsescu, el se spală de orice păcate şi poate cotiza, investi sau huzuri cu bani deveniţi peste noapte curaţi.

Băsescu e DNA, DIICOT, ANI şi Circul de Stat la un loc....