“Acest copac e trup din trupul ţării sfânt şi-o fi veşnic pe pământ”

Cântecul “Copacul”, lansat cu succes teribil în 1975 de Aurelian Andreescu, e un cântec de zbor înalt. Nu e o melodie uşurică, nu e un cântecel de fredonat când baţi un cui în etajera din hol. Aurelian Andreescu îi dă grandoare cu vocea lui bijuterie. Andreescu îi sădeşte trăire, îi sădeşte sentiment înălţător de iubire pentru Ţară. “În grădina casei mele e copacul, care-mi spune să fiu mândru cum e el...,  copacul demn se-nalţă în grădina mea, au încercat duşmani să-l culce la pământ... stă de pază şi la bine, şi la greu... simt în braţe lemnul tare şi-l sărut mereu, şi copacul se transformă dintr-odat' sunt chiar eu”! Cu fire însorită, prieten de nădejde, cu o vorbă bună pentru fiecare, cu haz în replici gustate de toţi, Aurelian Andreescu face din acest cântec o vibraţie a sufletului la cele mai înalte temperaturi. Celebra soprană Angela Gheorghiu relansează cântecul lui Aurelian Andreescu la Arena din Londra într-un concert cu Placido. Miile de spectatori sunt în picioare, “au recunoscut că li s-a făcut pielea de găină, că au ascultat Copacul cu lacrimi în ochi”, se desăinuia mult lăudata soprană româncă, îndrăgită în lumea largă. Vocea, harul, sensibilitatea lui Aurelian Adreescu erau subliniate şi de specialişti şi de milioanele de români. Era vocea de aur a muzicii româneşti. Îşi făcea meseria cu pasiune fie că era un spectacol la revistă, fie că interpreta la televiziune repertoriul lui de peste 200 de cântece. Viaţa particulară nu l-a răsfăţat pe Andreescu. A înfiat un copil, pe care l-a crescut cu dragoste de poveste şi care nu i-a reîntors nici câteva procente de sentiment. Pe Andreescu l-a pândit şi l-a pustiit o boală neiertătoare, ciroza. Boala i-a distrus toate celulele ficatului, l-a sleit de energie, în ultima apariţie pe scenă Aurelian Andreescu n-a putut să urce câteva trepte spre scenă. A fost purtat la microfon pe braţe de prieteni şi admiratori. Şi a cântat magistral pentru ultima dată. După cântecul “Copacul”, a dat glas altui şlagăr de-al lui: “Oameni, oameni, semănaţi cu iubire câmpia din voi, oameni, oameni minunaţi, treziţi munţii, bătrâni de ploi, oameni, oameni, învăţaţi de la păsări curajul în zbor”. După ultimele note a intrat în comă şi până la miezul nopţii a murit. Avea 44 de ani.