x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Acest Monsieur Aznavoice care ne va lipsi...

0
Autor: Serban Cionoff 01 Oct 2018 - 18:40
Acest Monsieur Aznavoice care ne va lipsi...


În noaptea de duminică spre luni, a murit Charles Aznavour. S-a stins în somn, adică ,,a plecat fără să facă zgomot’’. Așa cum el însuși ne-a învățat că ,,trebuie știut’’, în legendara lui șansonetă :,,Sans s*accrocher l*air pitoyable,/Mais partir sans faire du bruit’’.

O dată cu Monsieur Aznavoice, cum l-au numit cronicarii regalurilor sale, dispare unul dintre ultimii uriași ai acelei generații de aur a melosului francez, venind spre noi prin Edith Piaf,Maurice Chevalier sau Charles Trenet, în constelația căreia Charles Aznavour, dimpreună cu Gilbert Becaud, sunt personalități emblematice. ,,Charles Aznavour–scrie cotidianul ,,Le Monde’’în necrologul pe care i l-a consacrat - este Franța internaționalistă, pământ ospitalier, care știe să îi învețe pe copii Republicii valorile sale fundamentale,dar și un fel de lejeritate și de  echilibru constant între Nordul introvertit și Sudul extravagant’’.

Foarte adevărat, dar trebuie să mărturisesc că,pentru mine și pentru generația mea, cei care am pășit în viața cetății în acea perioadă de relativ dar real dezgheț politic și cultural din anii *60, Charles Aznavour a fost, din nou alături de Gilbert Becaud, unul dintre primii mesageri ai cântecului francez pe care am avut ocazia să îi avem ca oaspeți aici, pe pământ românesc. Înaintea lor, venise la București și Yves Montand, dar acesta avea, pe atunci, pașaportul asigurat de afinitatea sa pentru PCF.

 Fapt este că pentru noi, ca proaspeți studenți, care puteam, la acea vreme, să cumpărăm, la liber, din librării, cărți tipărite în limba lui Villon, a lui Voltaire, a lui Sartre și Camus, Charles Aznavour și șansonetele sale însemnau o fereastră deschisă spre universul romantismului și al visării senine. În felul său, Monsieur Aznavoice ne-a fost un adevărat mentor, un prieten discret și statornic pe cărările idilelor și ale escapadelor studențești  și, de ce nu?, ale frondei noastre boeme. Drept pentru care ne regăseam încă din prima strofă a ,,Boemei’’:,,Je vous  parle d*un temps/Que le moins de vingt ans/Ne pouvent pas connetre’’, așa  după cum începeau să curgă versurile scrise de Aznavour însuși pentru melodia lui Jacques Plante, ,,La Boheme’’. Acea melodie pe care le fredonam la ,,Tosca’’, la ,,Albina’’ sau la alte cafenele ale studenției noastre bucureștene. Fraternizând, desigur numai sufletește, cu visătorii de pe malurile Senei: ,,Boemă,boemă,/Asta înseamnă că tu ești frumoasă/ Boemă,boemă,/ Iar noi, cu toții, avem geniu.’’

Fredonam, gândeam și trăiam, așa, refuzând, pe atunci, să dăm crezământ strofei finale:,,Când, printr-un hazard al  zilelor,/Am dat un tur pe la vechea mea adresă,/ Nu am mai recunoscut/Nici zidurile și nici străzile/Care au văzut tinerețea mea./Și acolo, la capătul scărilor,/Am căutat atelierul meu/Unde nimic nu mai există,/ În noul său decor/Montmartre mi-a părut trist/Iar liliacul era mort’’. Pentru ca, atunci când, experiențele, mai blânde sau mai amare, ne-au mai temperat entuziasmele vârstei întrebărilor, să ne vedem nevoiți să îi dăm dreptate tot lui Aznavour:,,La  boheme, la boheme,/On etait jeune, on etait fous,/La boheme, la boheme,/Ca ne veut plus rien dire du tout.’’

 Aceasta ar fi numai o anumită cheie de lectură a lecției de frumos și de adevăr a melodiilor interpretate - de fapt trăite- de Charles Aznavour. Dar marele adevăr este că, peste ani, multe, foarte multe, dintre ele, își păstrează harul de a-și transmite tâlcul inefabil fiecărei noi generații.  Avea,așadar, atât de multă dreptate, Charles Aznavour, atunci când le replica acelor care îi aminteau câți ani a adunat pe răboj: ,,Eu nu sunt bătrân, eu sunt vârstnic’’. Cuvinte în deplină consonanță cu acel credo artistic și moral pe care l-a onorat cu exemplară dăruire:,,Eu nu am inventat nimic, eu scriu doar lucruri care există’.

 La moartea lui Johnny Hallyday, Charles Aznavour mărturisea: ,,El face parte dintre acei oameni care îmi lipsesc’’. Din păcate, de azi noapte, Charles Aznavour a intrat, și el, în galeria celor care ne va lipsi! De acum înainte, ori de cât ori vom avea nevoie, îl vom rechema . Iar Monsieur Aznavoice ne va răspunde:,,Toate acestea seamănă cu o zi a unui surâs infinit/Ca o infinită tristețe/Cu mângâiere infinită/Iubirea este ca o zi/Așa ceva este iubirea mea.’’         

Citeşte mai multe despre:   charles aznavour,   Charles Aznavour a murit

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de