"Acesta este tatal meu"

"Au fost oameni care, pentru ca un ideal sa devina realitate, pentru ca Romania Mare sa se transforme din vis secular in certitudine istorica, au mers la razboi stiind ca pot muri. Si multi dintre ei au si murit. Au murit cu piepturile goale la Marasesti si Marasti, au murit in trecatorile Carpatilor in drumul spre Ardealul care ii chema, au fost ingropati de vii in muntii Ardealului cand grabeau cu arma in mana sosirea trupelor romanesti"

Motto: "Cum sunt ce-am fost, voi fi ce sant" (Nichifor Crainic)

La 1 Decembrie, de Ziua Sarbatorii Nationale, ma duc intotdeauna la Mormantul Eroului Necunoscut.

Desigur ca exista multe alte locuri de rememorare a Unirii depline. Este Alba-Iulia incarcata de istorie, care vuieste si acum de glasurile multimii adunate. Este Arcul de Triumf, ce exprima peste ani maretia victoriei. Dar eu ma duc la Mormantul Eroului Necunoscut.

Si aici imi revin mereu in minte cuvintele copilului Amilcar Sandulescu, orfan de razboi, care, intr-o ceremonie cutremuratoare, menita sa stabileasca pentru eternitate osemintele ce vor reprezenta Eroul Necunoscut al unei natiuni, a ingenuncheat in fata celui de-al patrulea sicriu al celor cazuti in Marele Razboi de Reintregire si a spus: "Acesta este tatal meu".

Dincolo de simbolistica ceremoniei sta un mare adevar pe care nu-l putem uita.

Au fost oameni care, pentru ca un ideal sa devina realitate, pentru ca Romania Mare sa se transforme din vis secular in certitudine istorica, au mers la razboi stiind ca pot muri. Si multi dintre ei au si murit. Au murit cu piepturile goale la Marasesti si Marasti, au murit in trecatorile Carpatilor in drumul spre Ardealul care ii chema, au fost ingropati de vii in muntii Ardealului cand grabeau cu arma in mana sosirea trupelor romane.

Chiar daca au nume sau nu, chiar daca se odihnesc sub cruci crestinesti sau nu se stie unde, ei, toti care au cazut sub flamura Tricolorului Unirii depline, stau acum laolalta sub lespedea Eroului Necunoscut.

Pe aceasta lespede pe care se pun coroanele aducerii aminte si ale recunostintei, dar a carei inscriptie este atat de rar citita, sta scris: "Aici doarme fericit intru Domnul Ostasul Necunoscut, savarsit din viata in jertfa pentru unitatea neamului romanesc. Pe oasele lui odihneste pamantul Romaniei intregite".

Si am inteles ca acest pamant ce odihneste oasele Eroului Necunoscut nu-l putem tranzactiona ca la taraba, oricat si-ar dori unii sau altii. Nu putem uita mormintele neamului nostru pentru ca altii sa se aseze deasupra lor. Iar pericolul cel mai mare este sa uitam.

Scriu aceste note inca sub emotia Sarbatorii Marii Uniri. Nu poti rememora decat cu emotie, asa cum si sarbatorirea este tot un act emotional. Pentru a rememora si sarbatori am fost la Mormantul Eroului Necunoscut.

La Alba-Iulia, in vuiet de clopote si glasuri infratite, a izbucnit bucuria Marii Uniri. Arcul de Triumf da masura maretiei si fortei unei mari biruinti.

Dar eu am fost la Mormantul Eroului Necunoscut. Pentru a rosti si in acest an cuvintele lui Amilcar Sandulescu, avand piosenie si respect pentru parintii mei firesti: "Acesta este tatal meu", El, purtatorul pamantului Romaniei Intregite.