Aceşti bolnavi care ne conduc

Traian Băsescu s-a făcut încă o dată de râs. De data asta, probabil fără voia sa. Cred că un consilier prezidenţial i-a tras clapa şi l-a aruncat în groapa cu lei. Afirmaţia potrivit căreia învăţământul medical din România produce medici care dau 40% diagnostice greşite e unul profund incorect şi generalizant. Aşa cum ne-a obişnuit de multe ori capul statului în gândirea domniei sale expusă prin simpozioane, seminarii, luări de cuvânt.

După ce a blamat magistraţii, personalul din educaţie şi pensionarii denumiţi ingrat "asistaţi social", preşedintele a mai "bulit-o", cum îi place chiar domniei sale să spună. Până şi un băsist convins, cum e legistul Astărăstoae, s-a dezis de o astfel de afirmaţie riscantă.

Dar am constatat de prea multe ori un fapt ca să nu-l reamintesc şi azi: orice greşeli ar face Băsescu se găsesc şi acum peste cinci milioane de români să-l voteze cu entuziasm. Gafele sale repetate nu-l afectează nici cât negru sub unghie. Faptul că "Băsescu îi sparge pe toţi" e singurul lucru care contează pentru fanii săi. În rest, ţara e în aceeaşi stagnare păcătoasă şi băltire de tip balcanic în majoritatea domeniilor esenţiale. În special cele ce sunt legate de nevoile sociale, primare, ale oamenilor.

Ca să-i fac însă pe plac conducătorului iubit, ar trebui, să zic acum, în Săptămâna Mare, că preşedintele nostru are dreptate. Mulţi nediagnosticaţi ne înconjoară. Câte unii mai şi conduc ţara. Tocmai de aceea arată în halul asta. Dacă majoritatea politicienilor noştri ar avea şansa unui diagnostic corect, poate şi noi am beneficia de un tratament corect, pentru însănătoşire.

Aşa, târâim după noi o boală lungă şi grea, manifestată prin crize grave de incompetenţă care izbucnesc de două ori pe an şi ţin câte şase luni. Şi tot aşa de vreo două decenii. Mă tot întreb când o să apară acel lider sănătos, capabil să vadă şi să înţeleagă ce lipseşte cu adevărat acestei ţări. Mi-am luat gândul că asta s-ar putea rezolva curând.

Să le luăm pe rând. Boală cu boală. Noi tratăm subfinanţarea cronică a sistemului medical cu panseluţe de milioane de euro, şmecherite de tot felul de primari deştepţi. Dacă virusul borduriadei în care s-au injectat sute de milioane de euro ar fi fost eradicat prin terapia bunului simţ, banii puteau merge spre finanţarea agriculturii, atât de salvatoare în vremuri de criză economică. În fine, dacă miliardele de euro pe cap de asfaltator furajat de la bugetul de stat ar fi produs, printr-o minune, infrastructura performantă, ţara asta era acum clinic sănătoasă.

Sănătate, agricultură, infrastructură. Trei componente de bază ale unui stat funcţional, european. Cu regret trebuie să reamintesc faptul că România nu se încadrează în această definiţie simplă şi clară. La noi, războaiele politice durează ani. Ura între diferite categorii sociale şi profesionale e stimulată cu pasiune bolnăvicioasă de la cele mai înalte nivele. Reformăm Parlamentul, Constituţia, facem referendum, menţinem oameni mult prea legaţi de mentalităţile trecutului în funcţii esenţiale.

În loc de autostrăzi şi drumuri moderne, producem multă hârtie ştampilată şi cu antet. Aş fi vrut să facem un referendum pentru cheltuirea unor miliarde de euro în construirea unor spitale regionale, centre de excelenţă în medicină, pe specialităţi. Pentru că speranţa oamenilor foarte bolnavi din România să nu mai fie Viena, Munchen sau Paris. Şi, pentru că medicii şi asistentele să nu mai fugă din ţară ca dintr-un loc al pustiului.

Mă gândeam să dăm mai puţină importanţă discuţiilor sterile despre tot soiul de articole constituţionale ce trebuie modificate după toanele fiecărui conducător. Să facem o Cartă agricolă, cu măsurile ultrarapide, în 12-24 de luni, pentru ca România să elimine păcatul importului a 70% din alimentele consumate zilnic.

Cel mai greşit diagnostic e în politica şi administraţia românească. Din acea cauză, noi tratăm cu bordura de partid lipsa şoselei propriu-zise. Doctorii aleşi uninominal pentru a însănătoşi această naţie au îmbolnăvit-o şi mai rău. I-au administrat de-a valma tratamente aiurea, cu efecte din cele mai neplăcute.

Cu ce-ţi revii în ţara asta? Cu o pensiune agroturistică din Ardeal, o mănăstire din Moldova sau o plajă sălbatică de la Marea Neagră încă neinvadată de obsedantele construcţii şi mizerabilele terase urlătoare. Sau cu liniştea casei tale, într-o binecuvântată zi de Paşti.
Doar aşa rămai zdravăn, când te apucă boala pe ţara ta. Sau mai degrabă pe aceşti bolnavi care ne conduc.